Sunt unele situaţii în care un câine ajunge să facă mai multe pentru oameni decât un om. Cel mai bun exemplu este cazul câinilor de salvare, care sunt antrenaţi să găsească persoanele dispărute, în situaţii în care nu se mai găsesc alte soluţii. Câini de Salvare Transilvania este o asociaţie din Cluj-Napoca, unde o mână serioasă şi foarte pasionată de oameni, îşi antrenează câinii şi se pregătesc alături de ei pentru cazurile în care este nevoie de ajutorul lor. Acestea nu sunt puţine, iar rezultatele CST sunt vizibile. Ca să aflăm mai multe despre lumea câinilor salvatori, am stat de vorbă cu Sebastian Crişan, membru al asociaţiei CST.
Cum ai ajuns să faci parte din Asociaţia Câini de Salvare Transilvania?
Cochetam de mult cu lumea chinologică şi chiar încheiasem un curs de dresaj de disciplină. Ştiam de existenţa echipei de câini de salvare încă din 2009, când am vizitat evenimentul Hiperparada Animalelor, de la Cora, organizat de aceasta echipă. Când m-am hotărât să am alături un câine, mi-am propus să fac în aşa fel, încât relaţia dintre mine si el să fie una “mai altfel”.
Am fost invitat la un seminar de disc doghing, organizat de Asociaţia CST, şi m-am hotărât să particip, petrecând astfel două zile interesante alături de câţiva membri şi mai ales cu Oana Ciora, preşedinta organizaţiei. Cu ocazia seminarului am discutat cu Oana şi am aflat care sunt condiţiile pentru a putea face parte din asociaţia lor. Oana îl ştia pe Vick (câinele meu) şi avusese ocazia să-şi dea seama de capacităţile lui şi mai ales, de relaţia mea cu el, m-a chemat la un antrenament şi aşa a început totul. A urmat o perioadă de probă, împreună cu Vick, iar după aproape 6 luni, am fost primit ca membru deplin al CST.
În ce constă dresajul unui câine de salvare? Cât durează antrenamentul?
Dresajul unui câine de salvare nu se termină niciodată. Se desfăşoară pe toată perioada activităţii şi a participării sale la misiuni de căutare şi salvare, de la 4-6 luni, până când iese la pensie. Tot timpul avem ceva de învăţat, atât stăpânul, cât şi câinele. Contează foarte mult experienţa, aşa că orice antrenament în plus este un beneficiu pentru echipa om-câine.
Dacă fiecare sport canin conţine şi atinge o anumită parte din ceea ce înseamna dresajul, cel al câinelui de salvare este unul extrem de complex, trebuie să cuprindă cel puţin câte o parte din tot ceea ce înseamnă expresia “dresaj canin”. Categoric, este exclusă încurajarea agresivităţii. Câinii noştri sunt special pregătiţi pentru a nu fi agresivi în nicio situaţie, oricât de extremă ar fi ea.
Trebuie parcursă aproape întreaga plajă a dresajului, de la o disciplină exemplară a câinelui, de la comenzile cele mai banale şi elementare, până la dresajul căutării efective şi reale a unei persoane pierdute şi mai ales, găsirea şi semnalizarea prezenţei victimei.
Un câine de salvare are nevoie de o disciplină exemplară… în situaţia căutării în dărâmatură, în cazuri de cutremure sau calamităţi, în mod normal, stăpânul nu are voie ăa intre în zona periclitată, pentru a nu fi expus pericolului. La căutarea efectivă participp doar câinele, este importat să poată fi dirijat, să asculte şi să execute comenzile de la distanţă.
Nu în ultimul rând, e foarte importantă munca în echipă. Noi, stăpânii câinilor, avem foarte multe de învăţat, ne pregătim şi încercăm să simulăm tot felul de situaţii. Trebuie să cunoaştem foarte bine caracterul câinilor noştri, capacităţile şi limitele lor, să îi ajutăm să folosească toţi factorii existenţi în teren, într-o anumită misiune.
Din ce am observat, fiecare câine din CST are un stăpân voluntar. Care e relaţia ta cu câinele tău de salvare? Ce poveste aveţi?
La fel de corect spus e şi faptul că fiecare membru voluntar al CST are un câine (sau chiar doi). Practic, câinii sunt ai fiecăruia în parte, dar să revin la întrebarea ta… relaţia mea cu Vick? În situaţii de genul ăsta îmi dau seama cât de sărac poate fi uneori un vocabular. E greu e descris, este sufletul meu şi spun asta mai ales pentru ceea ce simt că sunt eu pentru el. Nu mă scapă din ochi în niciun moment al zilei, în orice condiţii. El aşteaptă ceva… o comandă, o minge, o mângăiere. E destul o privire din partea mea şi e cel mai fericit. Iar când simţi că eşti important pentru cineva, nu ai cum să fii nepăsător şi să nu trăieşti aceleaşi sentimente.
Povestea noastră e simplă. E un căţel, pe care l-am cumpărat din Germania, deci e deştept şi frumos, iar aici mă refer la caracteristicile rasei lui, ciobănesc german. Din acest punct de vedere, Vick e puţin atipic, pentru că un câine de muncă, de căutare şi salvare, nu sunt în acelaţi timp şi câini de show, pentru frumuseţe. Dar Vick are particularitatea asta. Tot timpul, orice ar face, vrea mai mult, are foarte multă energie şi face totul cu plăcere.
Care sunt cele mai întâlnite cazuri în care se apelează la câinii de salvare?
Până acum, cel mai des am fost solicitaţi în cazuri de rătăciri în zone de pădure sau de munte. Ţin minte că a fost un caz în care am fost solicitaţi să căutam trupul unei fetiţe, luat de apele unui râu, la nişte inundaţii. Mai sunt cazuri de tentative de sinucidere, iar persoanele în cauză pleacă de acasă. Putem fi solicitaţi în orice situaţii de căutare a unor persoane pierdute, indiferent de motivele dispariţiei. De la diverse rătăciri, sau persoane care se află în imposibilitatea de a-şi semnala poziţia, până la, în cel mai rău caz, căutarea unei persoane decedate recent.
Cum se poate apela la serviciile CST, este un anumit protocol?
Participarea echipelor CST la o misiune poate fi solicitată de către autorităţi, servicii Salvamont sau de către orice persoană care are informaţii despre respectiva misiune. Solicitarea este doar primul pas. Apoi, voluntarii noştri cer datele de contact ale coordonatorului misiunii după care iau legătura cu acesta pentru a putea afla toate informaţiile necesare şi pentru a solicita acceptul acestuia în vederea participării CST la misiune. Acest accept este important pentru că doar coordonatorul misiunii deţine informaţiile de care avem nevoie ca să intrăm într-o căutare. Trebuie să ştim care sunt zonele deja căutate, unde există pericole şi mai ales, cum putem colabora cât mai eficient cu ceilalţi „actori” ai misiunii.
După discuţia cu coordonatorul misiunii, conducerea CST decide dacă participarea echipelor cu câini poate aduce beneficii misiunii şi stabileşte care sunt echipele care se vor deplasa pentru acea căutare. Când ajungem la locul misiunii, coordonatorul acesteia ne pune la curent cu ultimele informaţtii, ne indică echipa cu care urmează să mergem în căutare şi zona alocată. De aici intră în scenă câinele de căutare şi putem pune în aplicare toate cunoştinţele pe care le-am acumulat în toţi anii de antrenamente.
Obiectivul CST, în fiecare misiune, este găsirea persoanei dispărute. Cu toate acestea, echipele CST, la fel ca toți ceilalți „actorii” misiunii, caută doar zonele indicate de către cei care coordonează misiunea, bazându-se pe informațiile pe care le-au avut și ei la dispoziție. În situația în care misiunea nu se încheie cu găsirea persoanei dispărute, CST înregistrează coordonatele zonelor căutate și apoi păstrează legătură cu coordonatorul pentru a afla unde a fost găsită persoană. Dorim astfel să verificăm dacă ne-am făcut bine treaba.
Cum stă ţara noastră faţă de altele la acest capitol, al activităţii câinilor de salvare? Ce schimbări prevedeţi?
Dacă întrebarea anterioară a fost cu atingerea unei taste sensibile, aici pot spune că e un punct aproape tragic. Suntem mult în urma altor ţări europene, atât ca şi număr al câinilor de căutare, cât şi a recunoaşterii importanţei căutării şi salvării asistate de câini. În Austria, de exempu, la o misiune participă zeci de câini, iar la noi maximum trei sau patru.
Dacă e să facem o comparaţie, în domeniul căutării şi salvării cu câini, între un voluntar român şi unul austriac, atunci putem să spunem că nu sunt diferenţe în ceea ce priveşte timpul pe care trebuie să îl alocăm acestei pasiuni. Când ajungem însă la bani, aici suntem pe altă planetă! Salariile noastre sunt un sfert din salariile austriecilor, susţinerea din partea statului român e aproape inexistentă, în schimb austriecii sprijină organizaţiile de voluntari şi chiar alocă un fel de rentă fiecărui câine care este atestat pentru căutare. În străinătate, sponsorizarea e ceva uzual şi uşor accesibil pentru astfel de organizaţii, în comparaţie cu lipsa de deschidere şi reticenţa noastră „naţională”. Pe lângă faptul că legislaţia românească nu e foarte stimulativă, mulţi români consideră încă „o complicaţie”, completarea şi depunerea unui formular prin care să trimită 2% din impozitul lor, din buzunarul statului, în mâinile unor organizaţii. Tot în Europa, proprietarii de câini de salvare atestaţi, primesc subvenţii de la stat pentru întreţinerea şi pregătirea câinilor şi multe alte detalii mărunte, care în final, fac diferenţa.
Dacă austriecii intră într-un sistem deja organizat şi funcţional, la noi e puţin diferit. Sistemul nu există. Noi trebuie să îl creăm, să îl organizăm şi să îl finanţăm din buzunar, sau să ne luptăm pentru fiecare leu. Dar toată zbaterea asta a noastră ne prilejuieşte dezamăgiri şi satisfacţii enorme, deopotrivă. E ca şi cum ai fi într-un desiş în care incerci să tai o cărare. E anevoios, mereu trebuie să te abaţi de la drum, să te întorci ca să desprinzi un spin, dar te poţi bucura de fiecare centimetru fiindcă ştii sigur ca s-a realizat pentru că ai fost TU acolo.
Schimbările vin cu fiecare misiune reuşită, cu fiecare copil pe care l-am apropiat de câini şi pe care l-am făcut să îi îndrăgească şi să îi înţeleagă, şi cu fiecare om care decide să ne sprijine. Suntem pe drumul cel bun. Numărul de câini pregătiţi pentru misiuni creşte an de an, câştigăm experienţă şi recunoaştere, suntem tot mai solicitaţi şi acceptaţi de către ceilalţi actori ai misiunilor de căutare.
Am ocazia să vă spun că un ajutor mare, în sensul de a fi informaţi şi de a fi puşi la curent cu toate trendurile şi de a afla secrete ale acestei meserii, îl avem din partea colegilor noştri austrieci de la ORHB şi ORV. De câţiva ani încoace, facem ce facem şi organizăm împreună tabere de dresaj pentru schimburi de experienţă, învăţăm şi încercăm să punem în practică metode şşi tactici. De asemenea, examenele de atestare, noi cei din CST, le sustinem în străinătate. Avem câini atestaţi, cu examene şi campionate promovate cu brio, pe podium chiar. Primim aprecieri şi admiraţia multor colegi din branşă, din toate colţurile Europei, şi ne încântă acest lucru. Direcţia e bună, voinţă este din belşug, nu ne rămâne decât să mergem înainte.
Care sunt rezultatele evenimentului desfăşurat în decembrie 2013 pentru prezentarea asociaţiei şi strângere de fonduri? Există interes din partea autorităţilor şi a mediului de afaceri?
Impactul a fost unul pozitiv, prima concluzie a fost faptul că noi avem nevoie de o mai mare experienţă pentru a organiza astfel de evenimente, chiar dacă avem deja o vechime de 5 ani în organizarea Hiperparadei de la Cora. Am fost plăcut surprins de numărul felicitărilor primite pentru GALA CST 2013. Eu cred că rezultatele, ca în orice situaţie de genul acesta, se observă în viitor. Dacă duci o muncă susţinută, dacă crezi în ceea ce faci şi mai ales, dacă tot ce faci e doar din plăcere şi pasiune, regula rânduirii omenirii, din câte am învăţat eu, spune că nu ai cum să dai greş. Sperăm să ne facem tot mai cunoscuţi, să afle cât mai multă lume de noi şi să reuşim să îi convingem că putem fi o variantă viabilă în anumite situaţii, fie ele, de cele mai multe ori, de criză.
Ce putem învăţa de la aceşti câini?
Faptul că tot ceea ce facem trebuie făcut din joacă şi să tratăm totul ca pe un divertisment. Pentru că aceşti câini, practic asta fac, se joacă. Sincer, am avea extrem de multe de învăţat. Să iubim, să fim loiali, devotaţi, să fim simpli în fond, pentru că ei sunt destul de simpli. Ei nu caută trofee sau diplome, nu se laudă între ei, iar de fiecare dată când sunt scoşi din cuştile lor tratează totul cu maximă seriozitate şi lejeritate. Fac un singur lucru, de fiecare dată, dar îl fac perfect şi poate dacă am face şi noi la fel, ar rezulta o lume mai bună. Dacă se întâmplă să dea greş, prin simplitatea lor, poate fi indicat imediat remediul şi astfel, rezultatul e unul pozitiv.
Sursa foto: Arhiva CST
