Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi și o dată cu ele începe și goana după cumpărături de tot soiul. Iată de ce m-am gândit să scriu azi despre drepturile cumpărătorului din piața virtuală. Comerţul online a devenit tot mai popular și aceasta pentru că astfel evităm veșnica problemă a locurilor de parcare sau statul la cozi interminabile . Sunt sigură că fiecare dintre dumneavoastră ați achiziționat măcar un produs/serviciu folosindu-vă de coșul virtual sau, dacă nu, poate intenționați să faceți asta în viitor.
Cu toate acestea, știți ce drepturi aveți când cumpărați bunuri sau servicii de pe internet?
1. Aveți dreptul să fiți informat. Tehnic vorbind, trebuie să știți că reglementările privind comerțul electronic sunt cuprinse în Legea 365/2002. În același act normativ se prevede că furnizorul de servicii este obligat să permită accesul facil, direct, permanent și gratuit, într-o forma clară, vizibil și permanent, în interiorul paginii web prin intermediul căreia este oferit serviciul respectiv, cel putin la urmatoarele informatii: a) adresa poştală şi de e-mail a comerciantului; b) principalele caracteristici ale bunurilor şi serviciilor; c) preţul total al bunurilor şi serviciilor, inclusiv toate taxele; d) costurile de livrare; e) mijloacele de plată; f) posibilitatea de a rezilia sau nu contractul; g) perioada de valabilitate a ofertei sau a preţului; h) durata minimă a contractului. Pe lângă aceste aspecte, trebuie știut că pe toate site-urile comercianților din România trebuie să fie afișat un link vizibil către adresa oficială de web a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului. (www.anpc.gov.ro)
2. Aveți dreptul să nu divulgați CNP-ul. Centrului European al Consumatorilor Romania, avertizează că solicitarea CNP-ului nu este legală în momentul emiterii facturii fiscale. Astfel, este recomandabil să nu furnizați CNP-ul, chiar dacă site-urile oferă această posibilitate, iar, în cazul în care, vă este refuzată o tranzacție din acest motiv, vă puteți adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal, care poate sancționa comerciantul pentru nerespectarea dispozițiilor referitoare la prelucrarea CNP și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, care poate sancționa comerciantul pentru nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la refuzul de a vinde.
3. Aveți dreptul să vă răzgândiți și să primiți banii înapoi. O.G.130/2000 prevede posibilitatea returnării bunurilor achiziționate sau renunțarea la servicii, în termen de 10 zile lucrătoare. Este important să stiți că nu veți putea fi obligat la plata penalităților sau indicarea un motiv anume. Singurele costuri care pot cădea în sarcina dumneavoastră sunt cheltuielile directe de returnare a produselor. Același act normativ prevede că termenul de 10 zile pentru exercitarea acestui drept începe să curgă: a) pentru produse, de la data primirii lor de către consumator; b) pentru servicii, din ziua încheierii contractului sau după încheierea contractului, cu condiția ca întârzierea să nu depășească 90 de zile. 4. Aveți dreptul să primiți garanție. Atenție, potrivit Legii 449/2003 garanția este obligatorie și trebuie să cuprindă imperativ elementele de identificare a produsului, termenul de garanție, durata medie de utilizare, modalitățile de asigurare a garanției- întreținere, reparare, înlocuire și termenul de realizare a acestora, inclusiv denumirea și adresa vânzătorului și ale unității specializate de service. Trebuie, de asemenea, să știți că în cazul în care vi s-a livrat un produs neconform, aveți dreptul de a solicita vânzătorului repararea produsului neconform sau înlocuirea lui, fără puteți fi obligat la plata unei sume suplimentare. Durata garanției este de 24 de luni pentru persoanele fizice și de 12 luni pentru persoanele juridice 5. Aveți dreptul să faceți reclamație. În cazul în care întâmpinați probleme în relația cu vânzătorul și/sau bunurile livrate aveți dreptul să depuneți plângere la sediul comisariatului județean al Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului. Plângerea este obligatoriu să fie formulată în scris, în nume personal și să fie însoțită de toate documentele probatorii, respectiv factură fiscală, bon fiscal sau chitanță, contract, certificat de garanție sau alte documente, după caz. Este de reținut că, potrivit legii, în caz de litigiu sarcina dovedirii respectării obligaţiilor, a termenelor şi a existenţei acordului consumatorului, revine vânzătorului, iar instanţa competentă este cea de la domiciliul consumatorului.
În speranța că aceste sfaturi vă vor fi de folos, vă doresc spor la cumpăraturi!
Sursă foto: doxologia.ro, yaturistika.ru, gabrielaursan.ro