
O prezență mereu chic și elegantă prin atitudine și stil, puternică în același timp prin prisma experienței și succesului pe care l-a dobândit, Mirela Bucovicean este o femeie care te inspiră. În urmă cu mai bine de 10 ani, Mirela a renunțat la un job de stilist în New York pentru a se întoarce în România, fondând ulterior site-ul Molecule F, un site care ne propune exclusiv creațiile designerilor români.
Ai renunțat la job-ul de stilist în New York întorcându-te în România. Aveai deja în plan Molecule F?
Asta se întâmpla în 2001. M-am întors pe 10 septembrie 2001 pentru că am avut cum zic americanii un „God feeling” și bine am făcut. A doua zi întreaga America era cuprinsă de tragedia din New York, iar întreaga lume asista neputincioasă la ceea ce nu credea nimeni că se poate întâmpla. Primul job după întoarcerea din State a fost în advertising pentru că am considerat că în această industrie îmi pot exersa calitățile. Era îmbinarea perfectă între creativitate și strategie.
Cum s-a născut Molecule F și cum l-ai crescut atât de frumos?
Se zice că fiecare părinte are copilul pe care îl merită, așa că încep prin a-ți mulțumi pentru apreciere. Este un proiect crescut cu multă pasiune și foarte multă muncă și determinare. Fiecare pas făcut este unul gândit în prealabil, făcut cu atenție atât în privința intenției cât și a asocierilor. Am construit o echipa care îmi împărtășește viziunea de business, menținerea standardului la un nivel cât mai înalt, o echipă în al cărui ADN este înscris stilul. Molecule F s-a născut dintr-o necesitate atât a pieței, cât și a designerilor.
De ce ții cont atunci când alegi designerii pentru Molecule F?
În selecția pe care o facem ținem cont de un mix de factori, cum ar fi designul, inovația, calitatea preț – produs, background-ul designerului, potențialul de vânzare al produsului în on line.
Ai un designer preferat?
Îmi plac mai mulți care se potrivesc stilului meu, dar pentru Molecule F nu este atât de important ce îmi place mie, ci mai ales ce cred că-i place consumatorului. Nu în cele din urmă este foarte importantă maniera în care colaborăm cu ei. Ne place să lucrăm cu zâmbetul pe buze și dacă acest lucru nu este posibil de ambele părți, prefer să nu colaborăm.
Crezi că există o rețetă a succesului în business?
Ce ușor ar fi să aplicăm o rețetă și să funcționeze. Nu cred că există o rețetă completă, dar consider că există câteva ingrediente care pot conduce la succes, cum ar fi muncă, inovație, atenție, creativitate, adaptabilitate.
Ce noutăți pregătești pentru Molecule F?
Vestea bună e că pregătim mereu ceva nou, vestea proastă este că am mici superstiții legate de proiectele viitoare și de aceea prefer să le anunțăm chiar când le realizam.
Revenind la fashion, pentru că de aici a pornit totul. Mai au femeile din România o șansă să combată spiritul de turmă și kitsch-ul?
Cred cu tărie în capacitatea de educare a oricărei societăți. Într-un interval de timp destul de scurt, de când am început Molecule F și sunt conectată mai intens la modă, pot afirma că am observat o îmbunătățire a stilului străzii și o preocupare mai atentă asupra felului în care ne îmbrăcăm.
Aparițiile tale sunt întotdeauna curate. Cum îți alegi vestimentația pentru diferitele evenimente?

Port designeri români și aplic regula „less is more”.
Care sunt piesele vestimentare care nu ar trebui să lipsească din garderoba femeii secolului XXI?
Costum toxido, rochie albă, o fusta din piele. Pot adăuga și o geantă din piele exotica?
Cui se adresează workshop-ul de Business PR pe care îl vei susține la Cluj?
Celor care doresc să învețe să privească business-ul și din alte unghiuri decât cel din care s-au uitat până acum. Este un curs pentru cei care au o idee și nu știu cum s-o pună în practică, pentru cei care au deja un business și vor să îmbunătățească, sau pentru cei care se găsesc în impas și caută soluții. Este un curs care pe lângă partea de cifre, discută toate celelalte componente ale business-ului, cu accent pe partea de comunicare și promovare.
Parfumul: fresh sau dulce?
Fresh, amărui, atipic.
Cartea la care te reîntorci mereu
Sunt prea multe cărți bune de citit ca să mă mai întorc la una.
Filmul preferat
Din filme înregistrez cadre, vizual, emoții. Din nou, nu m-aș putea opri la un singur film, aș simți că le nedreptățesc pe celelalte.
Model care te inspiră
Oricine și-a trăit viața cu bucurie și demnitate.
Black&white sau colorat
black & white
Ce te motivează să te trezești dimineața?
Succesul
Mirela Bucovicean va fi prezentă la Cluj-Napoca în cadrul evenimentului Naked PR, unde va susține Workshopul de Business PR. Mai multe detalii găsiți aici.