Buenos Aires – pasiune și mister

Pentru câteva minute, te invit să aterizăm pe Aeroportul International Ezeiza și să acceptăm invitația la tango a pasionalului Buenos. Ce ne rămâne de făcut este doar să ne lăsăm iubite și conduse de ritmul și farmecul lui și să-l urmăm pentru a-i descoperi secretele.

Buenos Aires este o milonga în aer liber, peste tot unde te va purta îi vei simți respirația în ritmuri de tango.

3

Pentru început își va dezvălui modul de a gândi și ideile politice prin Plaza de Mayo, centrul politic și administrativ al Argentinei. Vei vedea balconul Casei Rosada, de unde Liderul Spiritual al Argentinei, Evita Peron s-a adresat mulțimii și mormântul lui Jose San Martin din Catedrala Metropolitană. Urechile Buenos-ului se materializează prin Teatrul Colon, unul dintre locurile cu cele mai bune acustici din lume.

4

Vom ajunge și la punctul culminant, locul în care Buenos își deschide sufletul, El Caminito.

Caminito este o experiență în sine, este adevăratul Buenos, în care artiști de toate felurile ne vor întâmpina cu un zâmbet molipsitor. Aici vom realiza că tangoul nu este un dans, ci o trăire cu care te naști și pe care cu greu o descrii în cuvinte. Pașii noștri pe Caminito în scurt timp vor avea un alt ritm, un ritm al pasiunii, al culorilor și al artei.

6 7

Pentru a te îndrăgosti de tango nu ai nevoie de cursuri, de explicații, de ore pierdute în săli de dans, este nevoie doar de o vizită pe Caminito care cu siguranță te va urmări o viață. Aici îl vei cunoaște pe Buenos așa cum este el în realitate. Pasional și vulgar, serios și dramatic, imoral și păcătos, dar cine suntem noi să judecăm?

9

Îți propun ca alături de Buenos să luam cina în oraș și unde altundeva decât la Esquina Carlos Gardel, restaurantul care poartă numele celui care le-a injectat europenilor doza de tango, Regele Carlos Gardel.

Haideți să facem o mică plimbare în pampas, acolo unde timpul capătă un alt ritm, mai sălbatic și mai liber. Aici vă voi face cunoștință cu singurii centauri de pe Pământ, jumătate oameni, jumătate cai, personaje cu adevărat libere numiți gaucho.

10 11 12

Vom intra în această lume mistică pășind pe potecile estanciilor și vom încerca să-i descoperim. Aceștia ne vor încânta cu dansurile și demonstrațiile de călărit, dar punctul culminant va fi friptura de vită. Un lucru este cert. Vegetarienii vor rămâne nemâncați.

Va trebui să ne despărțim de Buenos pentru moment, chiar dacă ne va fi greu să-l părăsim. Parcă simți că nu a fost de ajuns și că mai ai de cunoscut câteva personaje de-ale locului, fiecare cu ritmul lui. Și da, grandiosul Iguazu și eternul Perito sunt dornici să te cunoască! Cu siguranță veți fi impresionați de ritmul naturii! ENJOY!

 1 2 13 14