“Atunci când cineva, în repetate rânduri, îţi frânge inima prin răceala, indolenţa şi superficialitatea sa, de aşa manieră încât îţi vine să nu mai iubeşti cu adevărat pe nimeni, niciodată, de unde motivaţia să te mai agăţi şi de savanterii teologice cu care se delectează doar Aleşii în Turnul lor de Fildeş?” – o întrebare cadou primită de curând…
Nu e relevant de unde vine şi cine este în spatele ei. E suficient doar să ne aducem aminte de faptul că există momente în Viaţă când, dincolo de severitatea cuvintelor şi de gravitatea vocii sau indiferent de poziţia corpului, sufletul stă numai în… genunchi. Rar se vede cu ochiul liber şi rar se simte aceasta mai ales dacă, fiindu-ţi foarte dor de cineva drag, argumentele care ţi-au mai rămas într-un colţ obscur al sufletului îţi strigă de zor că e vremea să încetezi a mai spera inutil. Istorisirea care îmi vine acum în minte s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Mie mi-a relatat-o tatăl meu, iar el, la rândul său, a povestit-o cu tatăl lui. Şi iată că povestea lui Simi, câinele „afurisit”, chiar şi după 40 de ani, a rămas în sufletele multora. Un patruped vestit pentru sălbăticia şi răutatea lui… Porecla spunea totul despre el… Un „Porc de Câine”! Şi asta până într-o zi când s-a produs Miracolul. Cineva dintre rudele noastre l-a adoptat pur şi simplu. Nu se ştie cum a reuşit performanţa.
În definitiv, ceea ce se aseamănă se şi adună, nu?! Ideea este că, în scurt timp, „Porcul” a fost de nerecunoscut. Iar după ce, într-o conjunctură foarte gravă, i-a salvat viaţa noului său stăpân, Simi a devenit erou şi un val uriaş de simpatie s-a revărsat asupra sa. Devenise atât iubit, încât iată, chiar şi după patru decenii, lumea încă îl pomeneşte zâmbind. Pentru noi, cei care îi ştim povestea, el este încă un simbol frumos la care ne gândim cu plăcere. Simi ne-a învăţat că există în această viaţă Suflete Mari care, întradevăr, au foarte multe de oferit. Unii reuşesc aceasta, alţii poate că vor, dar pur şi simplu nu ştiu s-o facă… iar alţii au primit lovituri atât de dure, încât tristeţea şi dezgustul lor faţă de lume au devenit emblematice… copleşitoare. Nu e de mirare că, în cazul lor, dezamăgirea grăieşte adesea mai tare şi mai convingător decât cuvintele însele. Şi ce să mai poţi scoate din tine atunci când realizezi, în repetate rânduri, că pe tine nu te vrea cu adevărat… nimeni. Şi dacă te vrea totuşi, aceasta nu pentru ceea ce eşti, cât mai ales pentru ceea ce poţi tu să dai. Un timp ai putere să persişti în speranţă, crezând că Pacostea de lângă tine va înţelege, în cele din urmă, că nu eşti „staţiune balneo-climaterică” unde lumea vine când are chef, stă cât are chef după care, atunci când nu mai bate briza caldă, fiecare îşi strânge boarfele şi pleacă.
Şi uite aşa coarda răbdării se rupe, iar sufletul în cauză devine caustic, ermetic, sălbatic, rău, superficial, rece, greu abordabil etc. similar castelului fortificat unde „nu merită” să te efortezi să ajungi. Niciun bai! O vor face oricum hoţii/hoaţele în locul tău! Cine nu ştie, oare, un principiu care te conduce mereu la aur curat… Ţinta ideală pentru o nouă spargere este chiar locul ferecat cu Şapte Lacăte. Tocmai de aceea, pentru a evita un alt „jaf”, lasă-ţi inima să vorbească! Iar, în timp, oricine se poate dumiri dacă în sufletele de lângă noi mai există sau nu o rază de lumină. Aşadar, Only Time… Dacă însă, în loc de Lumină, Nimicul a cuprins acel suflet vezi să nu existe vreo piedică între tine, El şi uşa de la ieşire. Eventual ţine şi lămâia pentru greaţă aproape. Dar dacă simţi că cineva, totuşi, încă îţi vibrează alături, atunci… Never let him go! Adoptă-l mai departe! Iar atunci când o să mai mergi prin ploaie, gândindu-te, oare, va fi cineva care te va salva şi pe tine vreodată, întâi de toate fii mândră că cea care are nobleţea interioară de a adopta un suflet pribeag şi foarte drag, de fapt, salvează o Lume. Iar tot ceea ce este minunat va veni, de la sine, la vremea potrivită…
Şi asta pentru că, întotdeauna, La început a fost Iubirea! E cea mai simplă „savanterie teologică” care nu te va închide niciodată într-un „Turn de Fildeş”. Din contră, îţi dă mereu elanul de a vrea să fii în locul potrivit, la momentul potrivit. Aşa prind contur, mereu, Miracolele! Multă fericire şi… Succes! Cu drag, Aty.
Surse foto: fanpop.com, hdwallpapers.in, realitatea.net
