Astăzi are loc concertul de închidere a celei de-a 47-a ediţii a festivalului Toamna Muzicală Clujeană.
Orchestra Simfonică şi Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania” vor concerta împreună, alături de pianistul Vesmas Tamas şi soliştii vocali Adela Zaharia, Ştefan Korch, Lucian Petrean, sub bagheta dirijorului spaniol Oliver Diaz şi a maestrului de cor, Cornel Groza.
Născut în 1971, la Oviedo, Óliver Díaz este director muzical şi artistic al Orchestrei Simfonice din Gijón.
Programul concertului cuprinde Uvertura la opera Cose fan tutti, Concertul pentru pian nr. 24 de Wolfgang Amadeus Mozart şi Carmina Burana de Carl Orff.
Biletele cumpără de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) de luni până joi între orele 10-16 sau vineri între orele 10-14, precum şi cu o oră înainte de concert, la Colegiul Academic (Casa Universitarilor).