Ieri, de Ziua Internaţională a Democraţiei, s-au organizat din nou proteste în mai multe oraşe din ţară şi lume, împotriva proiectului de la Roşia Montană.
La Cluj-Napoca s-au adunat în jur de 12.000 de oameni. Totul a început paşnic, în Piaţa Unirii, în ritm de tobe şi bannere în vânt, după care au urmat câteva discursuri (Mihai Goţiu, Mihnea Blidaru, Ioan Piso, Cornel Vâlcan, Radu Mureşan şi alţii).
Una dintre surprizele de ieri din piaţă, dincolo de oamenii zâmbitori şi vizibil mai mulţi decât duminica trecută, a fost prezenţa unei mirese furată de la nuntă de un nuntaş venit din Hamburg, care a participat şi la protestele din Berlin. Au spus şi ei câteva cuvinte, iar mireasa a primit urări scandate cu „Casă de piatră!” din partea mulţimii.
„Singurul furt care ar trebui permis în ţara noastră, ar trebui să fie furatul miresei”, a spus Mihai Goţiu la final. S-a pornit apoi în marş pe bulevardul Eroilor, de data aceasta ocupându-se mai hotărât şoseaua şi nu trotuarul.
Traseul a fost iarăşi altul, s-a mers pe Dorobanţilor, înspre Consiliul Judeţean, iar de data aceasta au avut mai mult sens scandările: „Dacă vă pasă, nu staţi în casă” şi „Nu staţi la ferestre, haideţi la proteste!”. Din loc în loc, pe la geamuri, câţiva oameni scoteau capetele curioşi. Cei mai în vârstă aplaudau protestatarii, iar copiii fluturau din steguleţe.

S-a ajuns apoi în Piaţa Mărăşi şi înapoi spre centru. Protestatarii au rămas ca şi data trecută, la Casa de Cultură, unde s-a stat pe jos, s-a cântat la tobe, fluiere, vuvuzele şi pet-uri cu pietricele. Cei de la Piaţa Autonomă Cluj au adus mâncare gătită pentru toată lumea.
Foto: Diana Câmpean









