Deseori stau și mă întreb privind imagini vechi, dacă nu am ratat cumva vremurile în care m-am născut. Ce frumos era acum câteva sute de ani. Mă scutur repede și mă uit în viitor… oh, Doamne ce frumos va fi! Dar acum? Minunăția prezentului este atât de influențabilă. N-am să vă amintesc lucruri pe care le respirăm zilnic, vreau doar să găsesc acel drum pe care România minunată ne este contemporană.
*
Sunt atât de multe locuri frumoase în țara asta că mi-e tare greu să aleg un loc sau o clădire care să-mi dea șansa de a spune că România este minunată. Poți descoperi aici istorii ascunse în cetăți, case, mănăstiri, detalii de arhitectură, orașe minunate. Mai greu e dacă încerci să aduci la lumină prezentul.
Să ne uităm deci în oglindă puțin. Acum trebuie să scriem pe clădiri ce funcțiune au, poate chiar cu litere luminoase ca nu cumva să confundăm casa cu biroul, școala cu vreun sediu administrativ, clădirea grădiniței cu vreo anexă de biserică. Oricât de frumoase ar fi aceste funcțiuni ca obiect de arhitectură, dacă nu-și spun povestea, cred că sunt ieșite din context, degeaba s-au inspirat din surate, de prin țări nobile sau de la autori celebri, cred că dacă nu sunt de aici, dacă nu sunt ale comunității și nu răspund unei nevoi, sunt în cel mai bun caz, sculpturi reușite.
Căutăm lucruri ciudate de dragul autenticitații uitând că firescul și simplitatea sunt drumul. Chiar și cele mai complicate detalii ale stilurilor clasice au avut o istorie pe care au oglindit-o. E greu să încerci să te legi de ceva vechi, pentru că trebuie să înțelegi și să simți o tradiție pe care poate am ascuns-o într-un colț de suflet și minte. Sunt arhitecți români contemporani care au reușit să ne bucure și să ne respecte într-atât, încât să avem totuși o șansă. Unde și-a găsit fiecare inspirația, puteți să descoperiți privind acele intervenții, care sunt considerate o reușită.
Cum puteți face asta? Sunt mici unelte. Căutați de exemplu, spațiul de tranziție interior-exterior. În arhitectura tradiționala îl recunoașteți ca târnaț (cerdac, prispă, pridvor…în funcție de zona cu dimensiuni ușor diferite, dar funcțiune similară). Într-o intervenție în afara localității este mai ușor să căutați și să analizați prezența și calitatea unui spațiu de acest tip, dar chiar și în cazul intervențiilor urbane, e important de analizat în ce fel ești primit într-un spațiu, indiferent de funcțiunea lui. Aceste spații au fost primele amputate, atunci când economia a cerut eficiență. Ne-am rupt o legătura cu exteriorul pe care cred că trebuie să o recuperăm în forma pe care fiecare dintre noi, architect sau beneficiar o considerăm apropiată, dar acest oftat al casei trebuie să fie materializat.
Puteți să căutați ritmul și armonia, bunul simț și zâmbetul fiecărei clădiri. Încercați să le “bârfiți” căutându-le virtuțile și atunci arhitecții vor fi obligați să răspundă prin a le da virtuți.
Nu doar în arhitectură, în toate meseriile conexe, consider că ceea ce am spus este valabil.
Încercați de fiecare dată când vizitați și vreți să apreciați și să înțelegeți arhitectura, să începeți fără aparate foto sau camere de filmat. Arhitecții și meșterii adevărați au construit spații în care oamenii s-au rugat, au iubit, au mâncat, au trăit. Priviți așa, cu toți senzorii funcționali și veți fi surprinși de sentimentele și emoțiile care vă vor cuprinde. Să cazi în genunchi într-o catedrală sau biserică, asta da recompensă pentru meșterul de cândva… ar fi dat pentru o singură reacție de genul acesta, toate postările de pe facebook.
*
România, minunată? Bineînteles! Acasă e mereu minunat.
Sursa foto: artatraditionala.ro
