Puțini sunt cei care au reușit să mă impresioneze cu povești scrise sublim, Diana se numără însă printre ei. Aștept în fiecare lună cu nerăbdare materialele ei pentru *COVER STORY*, pentru că sunt naturale, penița virtuală pare să-i alunece pe tastatură într-un mod elegant, fiecare propoziție se aseamănă cu o piruetă a balerinelor de la Bolshoi, interpretând „Lacul Lebedelor”. Cunoscând-o, am descoperit o femeie impresionantă, delicată la fiecare apariție, fermă și hotărâtă în afaceri, protectoare cu familia. M-a cucerit irevocabil.
Cum ai ajuns pe Bulevard?
A oprit un tren în gara mea și am decis să urc în el. Nu știu unde merge și până când voi sta în el, dar deocamdată îmi e bine aici. Serios vorbind însă, prietena mea Geno (n.r. Genoveva Hossu) mi-a povestit despre acest proiect și mi-a propus sa fac parte din el. Cum tot ce o înconjoară e ca ea, nu putea fi decât ceva frumos așa că nu am putut spune decât: DA, din toată inima. Și bine am facut!
De unde pasiunea pentru scris, pentru povești frumoase, spuse cu tâlc?
Nu știu dacă neaparat scrisul e o pasiune, însă cu siguranță am o pasiune pentru cuvinte și pentru poveștile frumoase. Și cred că totul vine de la mama, care a reușit să mă pună în legătură directă cu poveștile, de la care mi-au rămas primele cărți și primele povești citite în toiul serii. Copilăria mi-a fost animată de zburători, iar binele, în forma lui cea mai pură mi-au definit creșterea.
Mai târziu a venit Cosmin, prietenul și mentorul meu, căruia îi datorez a doua mea creștere. De la el mi-a rămas o limbă profund românească, cu multe sensuri și niciodată „de lemn”. Corectă! Îmi aduc aminte și acum cum îmi corecta textele și mai târziu, într-un moment de cumpănă, mi-a trimis un citat pe care vreau să îl împărtășesc și cu voi:
„Don’t ask yourself what the world needs, ask yourself what makes you come alive and then go and do that. Because what the world needs it’s people who have come alive.”
Harold Whitman
Nu cred că la momentul la care am primit acest citat i-am descoperit cu adevărat sensul; însă mai târziu, când în povestea mea a apărut și Zoli, soțul meu, cu siguranță a înțeles ce înseamnă. El a fost practic cel care a pus punctul pe I și mi-a dat aripi. În stilul lui sec și totuși complex, a oscilat permanent între DO IT! Și KEEP WALKING!
Cum îți alegi subiectele?
Uneori mă animă subiectul în sine, alteori tema redacției îmi aduce aminte de o poveste. Cert e că nu pot scrie nici un rând dacă nu mă animă ceva, dacă în interior nu se întâmplă ceva. Cea mai intensă trăire am avut-o când am scris: „Scrisoare către Dumnezeu!”. Atunci am scris dintr-o bucată totul și am simțit că explodez. Și acum am momente în care simt acea trăire vie. Cert este că de atunci conduc la limita oricărui pericol. Adică, într-un cuvânt,…sunt „plicticoasă” pe șosea. Dar prefer așa, decât să-mi reproșez vreodată o tragedie în trafic. Și cred că e singurul loc în care îmi doresc să inspir și pe alții „musai”, pentru că e vorba despre viață și moarte. Nu despre cuvinte.
Cum împaci business-ul cu familia și cu scrisul?
Acesta e cred cel mai greu subiect și trebuie să recunosc…greu! Oricât aș încerca prioritizări aici cred că mai mult mă organizează ele pe mine. Singurul lucru care mi-a ieșit a fost să dedic sfârșitul de săptămână doar familiei și mie. Și cum scrisul e parte din mine, atunci singurul moment în care își găsește locul e sfârșitul de săptămână sau, uneori noaptea, atunci când inspirația nu-mi dă pace. Însă recunosc, acest capitol merită în continuare explorat pentru că nu cred că am găsit echilibrul.
Îmi doresc să fac mai mult loc familiei, pasiunilor și prietenilor în acele câteva ore pe care le avem la dispoziție într-o săptămână.
Cine/ce îți dă energia?
Din lucrurile simple și în același timp la fel de intense. Din bucuria copiilor atunci când mă văd întorcându-mă acasă și îmi caută în geantă să vadă dacă le-am adus ceva. Din zâmbetul soțului mei când vede că am reușit să-mi restrâng programul și să ajung la o oră decentă acasă. De la clienții mulțumiți de felul în care decurge proiectul lor sau de o idee care se pliează mănușă pe felul lor de a-și trăi interioarele. În general de la lucrurile pozitive care ni se întâmplă zilnic. Iar atunci când ziua nu e suficient de bună, un vin roșu bun și o noapte pe măsură reușesc să îmi încarce bateriile pentru tot ceea ce urmează să vină.
Foto: arhivă personală
