Pe Lucian Abrudan, unul dintre proprietarii lanțului de magazine de delicatese Florava, l-am cunoscut în urmă cu trei ani, când mi-a propus să-i gust produsele, fără nicio obligație, doar pentru feedback. De atunci am rămas amici (mâncarea bună are darul de a face oamenii să se împrietenească). Ne întâlnim uneori (prea rar, dacă mă întrebați pe mine), vorbim uneori, schimbăm impresii despre dezvoltarea fiecăruia dintre noi. În ceea ce privește „mersul” magazinelor Florava, eu unul mă declar încântat de ce se vede. Magazine mici, cochete, ca din povești. Magazine pline cu bunătăți. Azi am făcut câteva fotografii în magazinul din Polus Center (vis-à-vis de intrarea în Carrefour). Ele vor spune povestea în locul meu. Ele și statementul celor de la Florava, pe care-l publicăm mai jos:
Magazinele Delicatese sunt dedicate gurmanzilor, celor care știu să aprecieze mâncarea bună, dar și celor care conștientizează cât este de important să te hrănești sănătos.

Toate produsele noastre sunt de calitate superioară și nu conțin E-uri sau conservanți. Ne mândrim cu mezelurile tradiționale Florava, specialitățile de brânză Karpaten Milk (un mic producător de brânzeturi naturale din Harghita, care lucrează după rețete elvețiene și al cărui unici distribuitori suntem). În plus, la Delicatese găsiți o gamă diversificată de produse tradiționale și bio: paste gustoase, gemuri și dulcețuri deosebite, ciocolată artizanală, miere aromată, vinuri alese și multe altele.
Magazinele Delicatese sunt o afacere de familie, în care ne implicăm din tot sufletul. Suntem foarte preocupați de calitatea alimentelor, astfel încât clienții noștri se bucură de aceleași bunătăți care se află pe masa familiei noastre.
Am început în anul 1997, ca o măcelărie în Salonta, cu un singur măcelar. De-a lungul anilor am crescut odată cu cererea oamenilor pentru produse de calitate. Am deschis magazine (în București, Oradea, Timișoara și Cluj) unde, pe lângă mezelurile tradiționale făcute de noi, oferim și o selecție atentă și diversificată de specialități de brânzeturi, paste bio, gemuri și dulcețuri deosebite, miere bio, vinuri bio și multe alte delicatese.
Am adus în magazinele noastre delicatese de care se poate bucura întreaga familie. Pentru noi, alimentele de calitate, sănătoase și gustoase în același timp, reprezintă o prioritate, o preocupare permanentă.
Mezeluri naturale
La noi, carnea se alege bucată cu bucată. Cârnații sunt frământați manual, cu atenție, ca să se păstreze textura cărnii. Apa este din foraj propriu, trecută prin filtre moderne de curățare și optimizare. Cele mai căutate specialități sunt: salam șuncă (doar din pulpe de porc), cârnați și salam Mangalița, crenvurști de pasăre (din pui galben, cu grăsime de gâscă), cârnați cu ghimbir, toba afumată și multe altele.
Pentru a obţine 100 de kilograme de produs uscat, se folosesc 170 de kilograme de carne.
Condimentele sunt naturale, alese individual. Nu se folosesc mixaje de arome sau coloranți. Asta înseamnă că aroma este dată de usturoi proaspăt, iar culoarea roșie de boia, și nu de coloranți sintetici. Sarea este naturală, netratată chimic și fără adaos de iod.
Carnea este importată din Ungaria, singura țară din Uniunea Europeană care nu folosește hormoni de creștere în producția de animale (este interzis prin lege). Am vizitat și am ales fermele de unde aducem carnea în funcție de condițiile de creștere a animalelor.
Tot din Ungaria aducem și carne de mangalița, un soi cu tradiție în această țară. Carnea şi grăsimea provenite de la această rasă porcină conţin o cantitate redusă de colesterol şi un procent mare de acizi graşi nesaturaţi; această carne este preferată de amatorii de produse bio și este renumită pentru gustul şi calităţile ei deosebite.
Reţelete au zeci de ani și au fost aduse de mezelarii cu experiență din firmă, care au lucrat până în anii ‘90 la fabrica de “Salam Sibiu” din Salonta.
Produsele sunt afumate tradițional, în afumători construite din caramidă de șamotă, cu rumeguș din lemne cu esență tare: fag, stejar, carpen. Uscarea se face în mod natural, în depozite unde se păstrează umiditatea și temperatura specifică fiecarui produs în parte.
Brânzeturi naturale
Brânzeturile pe care vi le oferim provin de la o mică firmă din localitatea Valea-Strâmbă, Karpaten Milk. Produsele nu conțin aditivi sau conservanți și sunt făcute din lapte alpin de cea mai bună calitate, achiziționat de la producătorii de pe aceste meleaguri.
Prin combinarea unei tehnologii moderne de fabricație, cu experiența dobândită pe meleaguri elvețiene, pe baza unor rețete elvețiene sau proprii, brânzeturile maturate produse de Karpaten Milk se încadrează în categoria premium.
Brânza Trapist face parte din categoria brânzeturilor cu pastă semitare, produsă din lapte de vacă pasteurizat, supusă unei maturări interioare timp de 3-4 săptămâni. Suprafețele sunt gălbui mărunte. A fost preparată pentru prima oară în Franța, de unde s-a răspândit în diferite țări ale lumii. Are aromă discretă și consistență fermă.
Brânza maturată Tekerői este produsă după o rețetă proprie. Suprafețele sunt maroniu-pal, cu coajă groasă, consistență fermă, arareori prezintă găuri specifice, aceste caractere incluzându-l în categoria brânzeturilor cu pasta tare. Are un miros aspru și o aromă consistentă. Perioada de maturare este de minim 60 de zile în condiții speciale de pivniță, dar în cantități limitate maturarea poate fi continuată chiar și un an.
Brânza Tilsit este o brânză cu pasta semitare, produsă din lapte de vacă pasteurizat. Suprafețele sunt galben-portocalii, cu coajă subțire, iar pe secțiuni se observă găuri de diferite mărimi, nu mai mari decât un bob de mazăre. Maturarea exterioară este asigurată de o cultură specială, care îi conferă aroma și mirosul specific. O maturare medie are loc în 4-5 săptămâni, dar una lungă înăsprește gustul, rezultând o aromă mai consistentă.
Produse naturale și bio
Pe lângă mezelurile tradiţionale, magazinele Delicatese vă mai oferă și o gamă diversificată de specialități de brânzeturi, paste bio, gemuri, dulcețuri deosebite și miere bio. Printre sortimentele de vinuri bio selecționate de noi se numără și vinurile Crai Nou, din beciurile podgoriei Dealu Mare. Acestea este regiunea viticolă cea mai cunoscută pentru soiuri roşii din România, care se întinde pe o lungime de 60 km, pe dealurile de la sud est de Carpaţi.
[easyrotator]erc_69_1365053550[/easyrotator]
Produse tradiționale Țărăncuța
Suntem mândri să fim unicii distribuitori ai produselor Țărăncuța. Creatoarea lor, Viorica Mihalache, trăiește într-o livadă de șase hectare în care, printre rândurile de pomi fructiferi, plantează legume, în fiecare primăvară. Ingredientele folosite la siropuri, dulcețuri și zacuscă provin din acest loc minunat. Rețetele sunt autentice, tradiționale. Nu sunt folosite E-uri, nici conservanți sau ”arome identic naturale”. Încurajată de prietenii care au testat ani de-a rândul bunătățile ei la borcan, Viorica Mihalache a creat Țărăncuța, un mic atelier de procesare în care nu lucrează decât ea și familia ei. Atelierul respectă toate normele sanitar-veterinare, de siguranță a alimentelor și este vizitat periodic de către autorități, pentru diverse analize ale produselor. Toate acestea sunt făcute artizanal, imediat după ce legumele și fructele au fost culese, niciodată mai multe decât pot fi preparate într-o singură zi.
Dulcețurile și siropurile conțin minimum de zahăr și sunt preparate în cantități mici (2 kg/porție), pentru ca timpul de fierbere să fie cât mai scurt, la o temperatură cât mai mică, pentru a păstra aroma și culoarea. Există însă și o gamă nouă, de produse fără zahăr (dulcețuri și siropuri).
[easyrotator]erc_76_1365053358[/easyrotator]
Zacusca este preparată după un adevărat ritual, toamna, afară, în ceaun pe chirostie, la foc de lemne. Produsul păstrează astfel bogatele arome de la ardeii capia și gogoșarii copți în prealabil pe grătar, de la ceapă sau de la roșii, așa cum îi șade bine unei zacuști !
Foto: Adrian Hădean

