Laura Coroianu este persoana c
are stă în spatele multor concerte ce au surprins în ultimii ani publicul român: de la Depeche Mode la Metallica, de la Madonna la Lady Gaga şi, una dintre cele mai plăcute surprize ale acestui an, spectacolul-concert “The Wall”, cu Roger Waters. CEO-ul de la Emagic a contribuit la realizarea celor mai importante evenimente muzicale din ţara noastră. A lucrat în televiziune, la Cerbul de Aur, a plecat apoi din ţară, însă s-a întors pentru a umple golul cu care România se confrunta în aducerea marilor artiştilor străini. Vă invităm să aflaţi mai multe despre munca unui om pentru care întreg spectacolul se petrece în culise.
Cine este Laura Coroianu, în afară de faptul că este persoana care stă în spatele celor mai surprinzătoare şi mult aşteptate concerte din ultimii ani?
Sunt o persoană normală într-un peisaj din ce în ce mai „anormal”. Am o familie minunată (sunt pe jumătate ardeleancă, de lângă Iernut!) şi nişte prieteni fabuloşi, cu care mă văd cât de des pot. Nu mă uit la televizor pentru că nu am ce vedea (cu excepţia Orei de business a lui Moise Guran şi, uneori, a Vocii României), fac sport şi îmi place să călătoresc oriunde pe malurile Mediteranei.
Ştim că ai ajuns în Olanda pe drumuri sentimentale, cum de-ai revenit în ţară?
Revenirea în România a fost extrem de firească, am luat hotărârea alături de soţul şi partnerul meu în afaceri, care la rândul său este foarte de îndrăgostit de ţara noastră. Poate părea surprinzător, însă Guido (Janssens) este în multe privinţe mai ataşat de România şi mai „patriot” decât mulţi români. Ne-am întors în vara anului 2005 şi de atunci organizăm împreună evenimente.
Povestește-mi mai multe despre începuturile afacerii voastre. Ați avut momente în care ați vrut să renunțați? Ce vă face să mergeți mai departe?
Totul a pornit de la nemulţumirea amândurora de a lucra pentru alţii – există oameni care sunt făcuţi să fie antreprenori. Am înfiinţat împreună câteva companii în Olanda, printre care şi un business care producea evenimente speciale, cum a fost lansarea albumului de duete al lui Zucchero printr-un concert la Royal Albert Hall din Londra (2004). La un moment dat am fost rugaţi să facem rost de artişti pentru Cerbul de Aur şi aşa i-am adus pe Pink, Ricky Martin şi Joe Cocker la Braşov. Ne-am dat seama că în România aproape nu existau concerte cu mari artişti internaţionali şi am decis să înfiinţăm compania românească în 2005. Primii ani au fost foarte frumoşi, îmi aduc aminte cu mare drag de primul concert de pe Lia Manoliu, Depeche Mode în 2006. După care am inventat B’Estfest, primul mare festival din România şi am continuat cu mari concerte, de la Metallica şi Madonna până la Lady Gaga sau Red Hot Chili Peppers.
Să fim serioşi, atât pentru Guido cât şi pentru mine muzica a fost un hobby încă din copilărie, aşa ca să reuşeşti să-ţi faci o carieră din hobby nu e prea rău. Asta ne face să mergem mai departe, pentru că încă ne entuziasmăm când descoperim un artist nou, un album nou, un show spectaculos. Dar cel mai frumos sentiment este să vezi mii sau zeci de mii de oameni fericiţi, fredonând o piesă în timp ce-şi privesc fascinaţi idolii muzicali; cel mai bun loc la un concert e în culise, trăgând cu ochiul la public şi nu invers!
Cum a fost văzut startul unui astfel de proiect în România?
Cred că publicul a fost fericit să vadă cum din ce în ce mai mulţi artişti îşi fac drum pe la Bucureşti, dar şi prin alte oraşe. Brandurile mari cu care lucrăm s-au bucurat că au în sfârşit evenimente mari cu care se pot asocia. Artiştii s-au bucurat că s-a mai deschis încă o piaţă pentru ei. La început a fost mai greu să convingem artiştii să facă un mic detur pe la Bucureşti: pentru ei România era o ţară ciudată, necunoscută şi nesigură. După Depeche Mode s-au mai liniştit, mai ales că producţia a decurs impecabil iar tour managerul lor ne-a spus că, dacă n-ar fi fost drumurile îngrozitoare până la Bucureşti, doar judecând după calitatea organizării locale ar fi zis că e în Elveţia. Aşa au început să circule impresiile bune despre România. În momentul de faţă chiar nu mai sunt artişti care să “ocolească” intenţionat România.
Cum sunt artiştii de aproape, dincolo de reflectoare şi aplauze?
Depinde de artist: cei mai tineri sunt uneori mai dificili şi greu de mulţumit (ca să nu zic „fitzoşi”), veteranii sunt de obicei minunaţi, au mult bun simţ şi înţelegere. Dar de cele mai multe ori sunt ei în lumea lor, cu prietenii şi familliile, încearcă să se izoleze de nebunia descoperirii unei noi ţări odată la două zile. E de înţeles.
Ce bucurii muzicale ne pregătiți pentru 2013? Cum ar suna un promo pentru următoarea ediție B´Estfest?
B’Estfest este cel mai aproape de sufletul nostru, pentru că este un proiect ce a crescut odată cu Emagic şi care a luat amploare de la an la an. Anul acesta împlineşte 7 ani şi pregătim multe surprize pentru public. Gândiţi-vă numai de câte activităţi aveţi parte şi câte concerte puteţi vedea în 3 zile cu o sumă modică de bani comparativ cu ce se întâmplă în alte ţări europene. În fiecare an încercăm să îi aducem îmbunătăţiri, să îl aducem mai aproape de public, să îl aliniem standardelor occidentale. Iar anul acesta, pe lângă B’Estfest, avem în agendă alte câteva proiecte, printre care şi 3 dintre cele mai aşteptate concerte ale anului: Mark Knopfler (25 aprilie, Sala Palatului), Depeche Mode (15 mai, Arena Naţională) şi Roger Waters cu super producţia The Wall (28 august, Piaţa Constituţiei).
Care consideri c-a fost cel mai reuşit concert (ca reacţii, public, show) adus de voi?
Nu pot să nominalizez unul singur – sunt multe! Depeche Mode în 2006, Metallica în 2008 pe Cotroceni, Iron Maiden tot acolo, Sting în Piaţa Constituţiei acum doi ani, `The Killers, Kaiser Chiefs sau Pendulum la B’Estfest, Red Hot Chili Peppers pe Arena Naţională (primul concert!). Toate au avut o atmosferă specială datorită publicului minunat!
Cum au decurs discuţiile pentru venirea lui Mark Knopfler în această primăvară la Bucureşti?
Pe Mark Knopfler îl pândeam de câţiva ani şi niciodată nu se abătea pe la Bucureşti. Mă bucur enorm că am reuşit să îl aducem, mai ales că show-ul a fost sold out încă de acum o lună!
Se spune că dacă faci ceea ce-ţi place, nu va mai trebui să munceşti nici o zi. Totuşi, credem că nu e tocmai uşoară munca ta. Cum decurge ea în perioadele aglomerate?
Pe mine mă amuză când mai stau de vorba cu oameni din alte domenii fiindcă toată lumea are impresia că nu-i mare brânză să organizezi un concert. Aud replici de genul “păi ce mare lucru e să pui o scenă, nişte lumini şi să vinzi nişte bilete?”. E chiar foarte distractiv uneori. Meseria asta e complicată, pentru că are multe faţete: producţie şi pre-producţie, marketing, comunicare, sponsorizare, drepturi de autor, vânzare de bilete etc. Nu-i un lucru uşor să coordonezi până la 3000 de oameni şi să te asiguri că toate rotiţele funcţionează perfect în mecanism. Cel mai greu proiect este de departe B’Estfest, unde inventăm un orăşel în mijlocul islazului din Tunari timp de 3 zile – un orăşel cu o populaţie cât a Sibiului!
Ţi-ai transformat hobby-ul în profesie. Ce alte hobby-uri mai ai?
Îmi place foarte mult să gătesc pentru familia mea, pentru prietenii apropiaţi, îmi place să călătoresc, să citesc.
Dacă n-ai fi lucrat în acest domeniu, ce altceva ţi-ar fi plăcut să faci?
Of, e greu. Mi-e greu să mă imaginez acum făcând altceva. Probabil m-aş fi concentrat mai mult pe partea de scris, m-aş fi oprit la prima iubire, scenaristica.
Cum reușești să împaci businessul și familia și să-ți acorzi și ție momente de respiro?
Acum, ceva mai bine. La început eram extrem de implicată, timpul liber era aproape inexistent. Dar cred că e firesc pentru orice start. Acum însă, e mai uşor să te detaşezi de job, să ştii când e momentul să închizi laptopul şi să te duci acasă. Să ştii exact cum să pui bariera între serviciu şi timp liber, familie, prieteni, ţine de un soi de înţelepciune care vine şi cu vârsta.
Cât de mult s-a schimbat publicul român de la primul concert al lui Michael Jackson în București și până azi?
Foarte mult. Primul concert Michael Jackson s-a întâmplat imediat după Revoluţie, bucureştenii nici nu înţelegeau ce li se întâmplă. A urmat o foarte lungă perioadă de pauză, vreo 14 ani în care, în afară de Cerbul de Aur, mai nimic nu se mai întâmpla pe scena live (mă refer la artiştii internaţionali), cu mici excepţii. A durat ceva până când oamenii au prins gustul concertelor, fiindcă cel puţin în anii ‘90, românii de-abia se trezeau dintr-un somn de 50 ani, concertele nu erau tocmai în topul preocupărilor lor.
La fiecare început de an, Clujul fierbe căutând confirmări ale zvonurilor legate de eventualele concerte de pe Cluj Arena. Aveți planuri pentru Cluj în 2013?
Planuri pentru Cluj avem în fiecare an, uneori ne ies, alteori nu. Lucrurile acestea nu depind în totalitate de noi. Sunt o mulţime de factori decizionali – turneu, buget, timing…
Este Clujul pregătit pentru concerte mari? Precis ați studiat piața aceasta și aveți o opinie educată.
Cu siguranţă Clujul este pregătit pentru concerte mari. Am fost multumiţi de toate concertele în care am fost implicaţi până acum în Cluj, de ospitalitatea oamenilor cu care am interacţionat. Într-o oarecare măsură aş putea spune că sunt mai receptivi decat bucureştenii. Am avut acolo Roxette, anul trecut, iar atmosfera a fost pur şi simplu fascinantă! Cluj Arena este o locaţie nouă şi foarte frumoasă care poate găzdui producţii majore, deci potenţial există.
Surse foto: gandul.info, revistatango.ro, petocuri.ro, dan.lentilla.ro
