Mărturisesc că nu ştiam aproape nimic despre această fascinantă ţară, despre cultura şi istoria ei, dar, coincidenţă, în momentul în care mi s-a oferit oportunitatea de a o exploata citeam best-sellerul lui Tom Reiss, “The Orientalist”, un roman care încearcă să dezlege misterul din spatele cărţii de dragoste emblematice a Azerbaidjanului, Ali&Nino. M-a cucerit fiecare detaliu al acestei micuţe ţări: sălbaticii munţi Caucaz, bogata mare Caspică şi mai ales oamenii, atât de frumoşi pe dinăuntru m-au fermecat. O aventură parcă desprinsă din 1001 de nopţi… doar că la sfârşit, am fost eu “sultanul îmbibat de bucuria de a trăi”.
[easyrotator]erc_26_1361436852[/easyrotator]
Un zbor de 3 ore din Istanbul m-a purtat deasupra mării Caspice, vederea din avion… m-a speriat. Casele galbene în stil oriental, praful, sărăcia solului dădeau impresia unei ţări nelocuite. În aeroport însă, surpriză: un lounge cu cele mai apetisante dulciuri, ceai şi multă voie bună, oameni dezinvolţi şi săritori. Drumul spre Baku (pe o autostradă cu 4 benzi pe sens!) a fost presărat cu entuziasmul gazdelor mele de a-mi arăta frumuseţea ţării lor.
Capitala este un amalgam între fermecătorul orient şi futuristul occident. Centrul oraşului este marcat de Maiden Tower, un turn care datează din secolul al 12-lea, şi găzduieşte acum un muzeu despre evoluţia culturală a oraşului. Vederea de pe acoperişul acestuia îţi taie respiraţia: marea Caspică, nenumăratele minarete ale moscheelor, zgârie nori în cele mai interesante forme. Oraşul este marcat de o evoluţie impresionantă, la tot pasul sunt construcţii noi, pompele de petrol se ridică maiestuoase din mare, iar oamenii păşind zâmbitori prin amalgamul cultural de neegalat.
[easyrotator]erc_72_1361435015[/easyrotator]
Restaurantele cu specific local sunt caracterizate de o ospitalitate de admirat, măslinele proaspete, rodiile, specialităţile din peşte şi nelipsitul caviar au fost deliciose. După fiecare masă, fără pardon, se serveşte desertul: gemuri, fructe, seminţe, baklava toate asezonate cu aromatul ceai negru servit în pahare de sticlă. Mi-a rămas în suflet restaurantul Sherlocks, situat la câteva minute de oraş, pe marginea mării… un ponton pentru plimbarea de după masă…
În Azerbaidjan, ţara focului, nu se poate rata o vizită la Ateshgah, templul ridicat de zoroaştri în secolul 6 î.c., dedicat focului, focul care arde de mii de ani fără oprire în fascinanta peninsulă Absheron.
Sursa foto: traveler.az
De la mare… la munte, şi ce munţi! Drumul de 230 de km din Baku a fost destul de lung, un offroad aş putea spune. În fiecare sat oamenii vindeau pe marginea şoselei produse naturale: miere, seminţe, fructe… şi miei (singurul lucru care m-a întristat din toată vacanţa) pentru ca apoi să intrăm pe un drum de pământ de vreo 100 de km. Aventură şi adrenalină la maxim. Am petrecut câteva zile în liniştitul resort Suvar, compus din câteva căsuţe de piatră, fiecare dotată cu şemineu şi o panoramă incredibilă, care te face să te opreşti, să inspiri aerul rece şi să uiţi de tine… acolo la 1850 m altitudine.
Am fost impresionată de tot ceea ce compune această mică ţară de la marginea Europei, mai ales de puritatea locului şi a oamenilor, dar şi de turismul civilizat, chiar dacă într-un stadiu incipient.
Surse foto: azerbaijan24.com; funonthenet.in; traveler.az; photosynthesis2011.cellreg.org
