Mihai Goţiu: „În cazul aprobării legii, s-ar putea ca Palatele Victoria, Cotroceni şi Casa Poporului să fie demolate înaintea Masivului Cârnic din Roşia Montană”

IMG_5907Cu gândul de a scrie un roman ficţional despre povestea strămutărilor de la Roşia Montană, jurnalistul Mihai Goţiu a ajuns în timp să se documenteze asupra proiectului Roşia Montană şi să se implice în campania de salvare a zonei. Am stat de vorbă cu el despre cum a început toată povestea cu „Afacerea Roşia Montană”, proiectul de lege care a scos lumea în stradă în ultimele zile şi amploarea protestelor în desfăşurare.

Susţii cauza „Salvaţi Roşia Montană” de ani de zile. Care-ar fi, pe scurt, povestea acestui proiect care-a ajuns să scoată oamenii în stradă?

Încă din prima zi, proiectul Roșia Montană a început cu o mare minciună. Așa-zisa licitație. Pe 5 septembrie 1995, Regia Autonomă a Cuprului (RAC) Deva (devenită ulterior Minvest) publica în cotidianul ”Adevărul” un anunț din care reieșea că este interesată de încheierea unui parteneriat cu o societate străină pentru ”prelucrarea sterilelor cu conținut de metale prețioase din iazuri de decantare vechi, în amestec cu minereu auro-argintifer la Roșia Montană”. Conform anunțului, ofertele urmau să fie așteptate 30 de zile. După cum avea să se dovedească ulterior, contractul dintre Gabriel Resources şi RAC Deva fusese semnat pe… 4 septembrie 1995, cu o zi înaintea publicării anunţului de licitaţie. Începută în mod fraudulos, Afacerea Roşia Montană s-a constituit într-un lung lanţ de minciuni, şmecherii şi hoţii. Legate de modul în care au fost listate pe bursă zăcămintele din Munţii Apuseni (înainte de a exista acordul expres al proprietarului – statul român – în acest sens), de minciunile propagandei companiei (despre “miile de locuri de muncă”, în fapt câteva sute; despre “inofensivitatea” cianurii; mitul mecenatului de tip corporatist etc.), de falsificarea unor studii şi documente (îndeosebi în studiul de impact al proiectului depus la Ministerul Mediului), de încălcarea unor hotărâri judecătoreşti definitive (care dădeau câştig de cauză Opoziţiei), ori de obedienţa interesată a unor politicieni de la nivel local, până la cei din ministere şi ajungând la premier şi şeful statului.

În acelaşi timp, este o poveste despre oameni şi despre o mobilizare civică fără precedent în România. În anul 2000, localnicii care se opun proiectului au constituit Asociaţia Alburnus Maior, pentru a-şi apăra drepturile. Doi ani mai târziu, din 2002, acestora li s-au alăturat reprezentanţi ai societăţii civile, cu cele mai diverse preocupări, ideologii şi motivaţii personale. Fie că era vorba de problemele de mediu, fie de cele legate de drepturile civile sau de patrimoniu, Campania “Salvaţi Roşia Montană!” a crescut de la an la an, câştigându-şi noi aderenţi. La începutul anului 2012 făceam constatarea că în lupta pentru Roşia Montană s-au implicat, umăr la umăr, membrii Academiei Române, profesori universitari şi cercetători de prestigiu din toate domeniile din ţară şi străinătate, activiştii ecologişti şi cei pentru drepturile civile, artişti, reprezentanţii cultelor şi atei, români şi maghiari, persoane cu slujbe  în diferite corporaţii multi-naţionale şi membrii galeriilor echipelor de fotbal din România. Această coalizare fără precedent şi de un ecletism incredibil, care poate fi constatat pe viu în aceste zile, e dată tocmai de amploarea minciunilor şi ilegalităţilor legate de proiectul RMGC.

protest la FanFest 2013
protest la FanFest 2013

Încă din 2007 (la finalul ediţiei a IV-a a FânFest, care a adunat la Roşia Montană 15.000 de tineri), am scris că această mişcare reprezintă actul de naştere al unei societăţi civile reale (nu doar mimate) în România. Afirmaţia de atunci a fost privită de mulţi cu neîncredere, ca o “exaltare” . În noiembrie 2011, când un grup de activişti din campanie a ocupat clădirea fostului Hotel Conti din Cluj cu un baner pe care scria “Revoluţia începe la Roşia Montană”, din nou analiştii şi comentatorii au scris la modul derizoriu despre acel moment şi despre săptămâna de proteste care a urmat la Cluj şi Bucureşti. Istoriografia semi-oficială (relatările jurnalistice şi analizele) ignoră faptul că protestele de la începutul anului 2012 au început pe 11 ianuarie 2012 la Cluj, o zi mai târziu ieşindu-se în stradă în Târgu Mureş, Bucureşti şi apoi în alte oraşe din ţară. Printre primii protestatari (la Cluj chiar primii) au fost cei din Campania “Salvaţi Roşia Montană!”, care au recunoscut în forţarea demiterii lui Raed Arafat şi privatizarea sănătăţii o parte din problemele cu care se confruntau şi ei. În urmă cu doar o lună, în august 2013, eram încă privit cu acelaşi scepticism când spuneam că proiectul legii speciale pentru Roşia Montană (despre a cărui apariţie avertizam încă de la începutul anului) va aduce la o iritare publică de proporţii. Nu spun toate acestea pentru a demonstra că “am avut dreptate”, ci pentru a sublinia faptul că protestele din aceste zile n-au apărut peste noapte, că erau previzibile şi sunt un efect firesc al unei mişcări civice de rezistenţă fără precedent în ultimele decenii în România şi care, din nou îmi permit să anticipez, reprezintă formarea unei mase critice capabile să genereze schimbări de mentalităţi şi sociale pe plan autohton.

Dintr-o localitate care moare, primii care se mută sunt morţii…

Conform unora, situaţia de la Roşia Montană îi priveşte doar pe oamenii de acolo, dar cu toate acestea, proiectul e prezentat a fi unul de interes naţional. Au ieşit să protesteze oameni din toată România şi din multe alte ţări. Tu de ce susţii această cauză?

Am ajuns prima dată la Roşia Montană în anul 2002. Ştiam încă puţine lucruri despre ce se întâmplă acolo şi doream să mă documentez pentru un roman ficţional  inspirat de povestea strămutărilor anunţate (şi care începuseră deja). Porneam de la întrebarea “ce se întâmplă cu o persoană care moare într-o localitate care urmează să fie strămutată: va fi îngropată într-un cimitir al satului din care, în scurt timp, va fi exhumată, sau va fi îngropată direct în viitorul cimitir?”. Iar răspunsul era sinistru: dintr-o localitate care moare, primii care se mută sunt morţii.

Rosia Montana
in cimitir, la Rosia Montana

Am început să scriu acel roman, am şi publicat fragmente din el, sub titlul “Morminte în mişcare”, în reviste literare şi antologii din România, Italia, Ungaria şi Moldova. Nu am reuşit să termin acel roman, din cauza evoluţiei evenimentelorşi a faptul că realităţile întâlnite băteau cu mult ficţiunea. Premisa ficţională de la care porneam, mutarea morţilor, are un corespondent în realitate dincolo de orice imaginaţie: la Roşia Montană există un adevărat comerţ cu morţi! E o afacere, cu tarife negociabile cifrate, din informaţiile pe care le am, la aproximativ 5.000 de euro pentru mort/mormânt! Ca jurnalist, nu puteam ignora aceste realităţi şi să nu scriu despre ele. În timp, Roşia Montană nu a mai rămas doar un subiect de presă “ca oricare altul”, despre care să scriu detaşat, ci o problemă profesională, legată de întreaga breaslă jurnalistică, în condiţiile în care cea mai mare parte a ei a pus batista pe ţambal sub asaltul milioanelor de dolari “investiţi” de companie în publicitate prin mass-media. Astfel a devenit şi o luptă personală, într-un context mai larg, al luptei pentru profesionalizarea jurnalismului românesc.

Mulţi dintre cei implicaţi în Campania “Salvaţi Roşia Montană!” au făcut-o din astfel de considerente aplicabile propriilor profesii (oameni care lucrează în pubicitate, în urbanism şi arheologie, în sociologie, în economie etc.). Fiecare recunoştea şi întâmpina în cazul Roşia Montană probleme cu care se confruntau în cazul propriilor activităţi. Astfel, fiecare dintre aceştia au o dublă motivaţie: una principială, legată de susţinerea (solidaritatea)  unor oameni ale căror drepturi sunt încălcate în mod flagrant, şi una proprie (personală), legată de problemele sistemice în raport cu propriul domeniu de activitate.

Altfel, da, cazul Roşia Montană este unul de interes naţional. Însă nu în sensul gândit de Guvern. Ci din punct de vedere al mediului, al patrimoniului cultural excepţional, al drepturilor cetăţenilor.

IMG_6226
protest Cluj-Napoca – 3 septembrie 2013

Aprobarea legii va duce la pierderea încrederii cetăţenilor în însăşi ideea/conceptul de lege

Cum stă treaba cu legea aprobată de Guvern? E avizată, nu e? Unde crezi că se va ajunge, crezi în cuvintele unor parlamentari au declarat că vor vota împotriva acestei legi?

În declaraţiile politicienilor nu mai cred de multă vreme. Cred (sper) însă că vor simţi cu adevărat în aceste zile ce înseamnă forţa străzii, a poporului. Dacă nu votează din convingere împotrivă, să voteze de frică. De teamă că îşi vor pierde scaunele şi privilegiile pe care le deţin înainte chiar de termenul legal al mandatului lor. Dacă nu vor să înţeleagă de vorbă bună, atunci să înţeleagă de frică. Asta nu înseamnă că nu există şi categoria (rară) a unor politicieni de bună-credinţă. Aceştia din urmă sper să aibă puterea şi energia să-şi convingă cât mai mulţi dintre colegi, nu doar în privinţa aberaţiilor proiectului de lege specială pentru Roşia Montană, ci şi în privinţa efectele devastatoare la nivel social (dincolo de cazul Roşia Montană) ale aprobării unei astfel de legi. Practic, aprobarea ei va duce la pierderea încrederii cetăţenilor în însăşi ideea/conceptul de lege. Iar efectele negative ale pierderii încrederii cetăţenilor în ideea de lege nu pot fi cuantificate.

protest la Cluj-Napoca - 1 septembrie 2013
protest la Cluj-Napoca – 1 septembrie 2013

Raportul experţilor din Ministerul Justiţiei arată negru pe alb că acest proiect de lege are probleme mari de constituţionalitate şi instituie, citez, “o restrângere a drepturilor cetăţenilor”. Din punct de vedere formal, avizul experţilor este unul consultativ, iar Guvernul a ales să-l ignore, impunându-şi voinţa politică. Dacă şi parlamentarii vor alege să-l ignore, cum am spus deja, efectele negative la nivel social (nu doar pentru Roşia Montană) sunt, practic, imposibil de anticipat. În privinţa amplorii lor.

Ce-ar însemna anularea legii? Poate fi echivalentă cu anularea proiectului sau ar fi doar o amânare?

Fie că această lege va fi retrasă sau fie că va cădea la votul din Parlament, proiectul de lege în sine reprezintă sfârşitul proiectului minier al RMGC de la Roşia Montană. Practic, în acest proiect de lege sunt menţionate toate legile care trebuie schimbate sau, pur şi simplu, ignorate/exceptate, pentru ca proiectul RMGC să devină “legal”. Şi sunt peste douăzeci de astfel de legi, pornind de la normele constituţionale legate de dreptul de proprietate, până la cele referitoare la regimul juridic de protecţie a mediului, a patrimoniului cultural, a pădurilor, reţelei hidrografice, păşunilor şi fânaţelor, proprietăţile (publice şi private) ale autorităţilor publice, Codul Fiscal, libera concurenţă , accesul cetăţenilor la justiţie şi altele. Prin acest proiect de lege, Guvernul nu face altceva decât să recunoască la modul cel mai oficial că opozanţii au avut (şi au) dreptate când au afirmat (afirmă) că proiectul RMGC este ilegal. Desigur, ar mai fi de aşteptat o perioadă de agonie de câţiva ani, dar nu văd ce l-ar mai putea resuscita.

IMG_5915
Protest Cluj-Napoca – 1 septembrie 2013

Cei care protestează sunt printre cele mai informate persoane din România, atât la modul general, cât şi specific pe cazul Roşia Montană

Au apărut în ultimele zile diverse articole care prezintă „portretul protestatarului”. Te-am văzut în câţiva ani la FânFest, dar şi la protestele din Cluj. Cine sunt, de fapt, cei care protestează? Care le sunt argumentele?

În mare parte am prezentat mai sus, amintind istoria rezistenţei, şi cine sunt protestatarii. Încercările de a face un “portret al protestatarului” în aceste zile, de către persoane, chiar de bună-credinţă, dar care nu cunosc întreaga istorie a cazului, e supusă unor mari riscuri. Pentru că oferă doar o imagine secvenţială, atâta cât poate fi surprinsă în câteva zile, nu una de ansamblu. Şi, ţinând cont de diversitatea extrem de mare a protestatarilor şi de motivaţiile personale ale fiecăruia, să generalizezi doar pe baza unor contacte limitate în timp şi ca număr de persoane, e un demers care ţine de hazard. În plus faţă de ce am spus mai sus, aş adăuga că cei care protestează sunt printre cele mai informate persoane din România, atât la modul general, cât şi specific pe cazul Roşia Montană. Nu mă hazardez să mă pronunţ asupra protestatarilor din Bucureşti (deşi îi cunosc pe unii dintre ei), dar referindu-mă strict la Cluj, pot spune fără a greşi că cei care au ieşit din stradă ştiu mult mai multe despre proiectul de lege şi despre proiectul minier decât parlamentarii care vor vota! Proiectul a circulat în formă de draft în online, a fost analizat, comentat, de la începutul săptămânii este public pe site-urile Camerelor. În urmă cu două zile, Crin Antonescu, preşedintele Senatului, a declarat că nu cunoaşte proiectul în detaliu. Protestatarii îl cunosc şi discută despre el în piaţă! Alte numeroase aspecte ale cazului le sunt necunoscute parlamentarilor, iar cei din stradă le ştiu. Am întâlnit la Cluj (şi unii prieteni din Bucureşti mi-au relatat acelaşi lucru) persoane cu care în ultimii ani am avut discuţii în contradictoriu pe tema proiectului de la Roşia Montană (aceştia găsind şi anumite efecte benefice în proiect), dar care au ieşit în stradă revoltate de proiectul de lege.

Protest Cluj-Napoca - 6 septembrie 2013
Protest Cluj-Napoca – 6 septembrie 2013

Din acest moment, orice act favorabil proiectului riscă să se transforme într-o revoltă

La Bucureşti se protestează zilnic de duminică încoace, iar lucrurile au devenit serioase, câteva mii de oameni se adună în fiecare seară. La Cluj-Napoca lumea a ieşit din nou de ieri, iar duminică se anunţă proteste în multe oraşe din ţară şi străinătate. Care crezi ca e amploarea pe care o vor lua aceste proteste?

Impactul în mediul online a cazului Roşia Montană a început cu o săptămână înaintea anunţului Guvernului legat de proiectul de lege, după vizita la Roşia Montană a Comisiei UNESCO a Parlamentului, care s-a produs, la rândul ei, la doar două zile după FânFest. Aşa-zisa “informare”/”documentare” a parlamentarilor şi a ministrului Culturii, Daniel Barbu, după un program stabilit de RMGC, refuzul de a discuta cu opoziţia şi de a invita specialiştii şi experţii care monitorizează de ani buni patrimoniul cultural de la Roşia Montană a generat o iritare uriaşă. Anunţul Guvernului a căzut pe acest fundal deja exploziv. La ora actuală, estimez că impactul articolelor şi informaţiilor din online pe tema cazului Roşia Montană depăşeşte impactul mediei mainstream. Au fost repuse în circulaţie articole şi informaţii din ultimii ani, cu un impact mai mic la vremea lor. Viteza de propagare a acestora e absolut uluitoare.

Până la urmă, amploarea protestelor, care mă aştept să crească la sfârşitul acestei săptămâni, e doar partea simbolică. Cel mai important lucru e faptul că informaţiile despre cazul Roşia Montană sunt puse, în sfârşit, în circulaţie la nivel popular. Din acest moment, orice act favorabil proiectului riscă să se transforme într-o revoltă.

Protest Cluj-Napoca - 3 septembrie 2013
Protest Cluj-Napoca – 3 septembrie 2013

Care este următorul pas în situaţia în care legea va fi aprobată?

În continuare sunt optimist şi cred (sper) că în ceasul al 13-lea politicienii se vor trezi. Fie pentru că, în cele din urmă, se vor informa despre acest caz la modul real şi îl vor înţelege, fie de teamă. În situaţia absurdă, în care proiectul de lege va fi adoptat de Parlament, mă aştept la absolut orice. Dacă zeci de mii de oameni au ieşit în stradă în momentul în care Guvernul doar a anunţat aprobarea proiectului legii speciale, mă gândesc ce se va întâmpla dacă îi va trece cuiva prin cap să-l şi pună în aplicare. Şi aici mă refer la o eventuală tentativă de a-i scoate cu forţa pe localnici de pe proprietăţile lor. Ce se va întâmpla când astfel de imagini şi înregistrări vor începe să circule. Nu e doar o metaforă: s-ar putea ca Palatele Victoria, Cotroceni şi Casa Poporului să fie demolate înaintea Masivului Cârnic din Roşia Montană.

nu

Credite foto: Diana Câmpean

Diana Câmpean
Diana Câmpean

Am terminat jurnalismul și, deși ar fi putut să “mă termine” și el pe mine, mereu am mers mai departe mânată de gândul: “eu vreau să scriu!”. Și cel mai mult îmi place să scriu despre oamenii sinceri, despre cei care surprind și prin cele mai mărunte gesturi, cei care trec împăcați cu ei prin viață și care știu să viseze fără șovăieli.