Trebuie să recunoaștem: e o apariție! E acel gen de persoană care ori îți place, ori nu-ți place, însă în nici un caz nu îți e indiferentă. Cam ca Băsescu. N-am văzut-o altfel decât aranjată până în cele mai mici detalii, parcă nici un mi-o imaginez fără make-up și coafură perfecte.
Am cunoscut-o acum trei ani, de Crăciun, când mi-a venit, cam târziu, ideea de a organiza un mini-târg de sărbătoare pentru clienții mei, la petrecerea Morphoza. Aveam la dispoziţie o săptămână ca să aduc designeri de bijuterii și fashion, decorațiuni, vinuri alese și dulciuri nu doar bune, ci și estetice. Claudia, clienta mea din Turda, mi-a spus că verișoara ei are o cofetărie, Cofetăria Dana, și că poate vorbi acolo pentru dulciuri. Am sunat-o pe Dana, i-am spus la telefon ce aș dori și am primit un răspuns simplu: “Cu mare drag!”. N-o cunoșteam, dar am iubit-o din acel moment. A fost la înălțime, dacă ținem cont de faptul că nu a mai rămas nici o prăjitură și că majoritatea clienților mi-au cerut numărul ei de telefon.
N-am uitat ajutorul (mai ales că participarea ei a fost pro bono), am încercat să o cunosc mai bine şi să îi fiu și eu de ajutor cumva. Am văzut că tot ceea ce face e bun, dar simplu, și m-am gândit să o „complic” puțin. I-am sugerat să decoreze mai mult, să creeze puțină feerie în jurul dulciurilor. Să vândă și povești, nu doar prăjituri bune. Cred că a fost printre cei mai “sârguincioși” clienți ai mei, pentru că a prins ideea din zbor și a rostogolit-o în doi ani în așa fel încât celebrele macarons, torturile atent decorate și fanteziile din pastă de zahăr îi sunt acum la degetul mic.
[easyrotator]erc_63_1357646603[/easyrotator]
Știți ce mi-a plăcut întotdeauna la ea? E permanent cu zâmbetul pe buze, n-are blazoane sau epoleți (gen “cine mi-s eu” și “n-am nevoie de sfaturi”) și când s-a pornit, n-o mai oprește nimeni.
Vă invit să citiți cum a început “această poveste dulce”.
Povestea Danei Nicoară
La 14 ani, cei mai mulţi dintre noi eram undeva în zona Sburătorului, însă Dana vindea prima înghețată. În urmă cu 22 de ani, după șase luni de muncă în Australia, familia Danei cumpăra cu 40.000 de lei, la sfatul unui unchi, prima maşină de îngheţată, una românească, şi o scotea în fața casei. Nu înţelegeau prea multe din “povestea societăților comerciale”, însă îşi dădeau seama că “ăsta era viitorul”, mai ales că zona pe care o vizau era una cu “vad comercial”.
“Aveam mâinile pline de bătături pentru că era o mașină care mergea greu”, își amintește Dana, “însă după câțiva ani am reușit să cumpărăm și prima mașină nemțească de înghețată și atunci deja era parfum total; gândul că vindeam înghețata afară, în praf, îmi dă frisoane, dar astea erau timpurile”.
La nici un an, în aceeași locație “cu vad”, au deschis prima cofetărie. Dacă vă imaginați laboratorul bunicii cu mii de prăjituri home-made, vă spun că ați greșit timpurile! “Cofetărie însemna TEC, popcorn, ciocolată caldă și înghețată “cu vânzare la geam”, nu din stradă. Și multe seri în care monetarul dura dublu, cât o cină pentru întreaga familie, iar dimineața porneam cu plasa de rafie plină de monezi către BCR.”, îşi mai aminteşte Dana.
Dacă la 14 ani vindea înghețată, doi ani și jumătate mai târziu Dana se căsătorea prima dată! Kafka e mic copil, însă rememorând acele timpuri, în comunitățile mici era cu musai, ardelenește vorbind moldoveanca din mine. Divorțul s-a produs după mulți ani, însă luna de miere a fost de bun augur. La Neptun au gustat pentru prima dată pizza și efectul a fost un fel de revelație, ținând cont că au plecat de acolo cu tot cu bucătar, cuptor de pizza și rețetă. A apărut astfel prima pizzerie din Turda, deasupra cofetăriei pe care o aveau deja.
În 1995-1996 au reamenajat cofetăria și au introdus și “prăjiturile propriu-zise”. Doar că nu le făceau ei, ci le aduceau zilnic din Cluj. “Savarine, eclere și cremeş, cam astea erau sortimentele care se vindeau în Turda. Culmea e că și acum au rămas bestseller, chiar dacă între timp avem propriul laborator și facem mult mai multe tipuri de prăjituri”, spune Dana.
[easyrotator]erc_64_1357648149[/easyrotator]
Între timp, Dana şi familia ei au achiziționat și proprietățile din jur, au dezvoltat laboratorul şi au întregit proprietatea cu parcări pentru clienţi. Toate în acelaşi loc în care au vândut şi prima îngheţată.
Primele momente de cumpănă din viața ei au apărut în 2001, când mama ei s-a îmbolnăvit. Femeia hotărâtă, „cătănoasă”, care ţinuse familia unită atâţia ani a fost doborâtă de cancer, chiar dacă familia a împrumutat suma necesară unei operaţii în Viena. A rămas însă o familie numeroasă, căci mama ei avea 13 frați, iar Dana are 30 de verișori de gradul 1.
„Am îngropat-o pe mama duminică şi săptămâna următoare eram deja în drum spre Timişoara să cumpăr gresie pentru cofetăria nouă din Câmpia Turzii” îşi aduce aminte Dana. „Nu aveam ce face pentru că aveam deja spaţiul cumpărat, ratele la bancă curgeau şi era musai să deschidem cât mai repede.”
În 2002 a deschis a doua cofetărie, la Câmpia Turzii, urmând ca în 2007, conform normelor europene, să modernizeze toate spațiile. Nu a fost simplu pentru că a fost nevoită să ia credite pentru a reamenaja totul. A îndrăznit însă să meargă mai departe şi să dezvolte afacerea începută cu îngheţată. Când Turda nu i-a mai fost de-ajuns, a venit şi spre Cluj, unde a deschis pe Eroilor o nouă cofetărie.
Acum Dana are în jur de 80 de angajați iarna și 100 vara, s-a recăsătorit anul trecut şi îşi dezvoltă în continuare afacerile împreună cu soţul şi tatăl ei. Gândul ei constant este cum să scoată cel mai bun preț, pe cea mai bună calitate, face un business după feeling, nu după cifre şi, culmea, nu ştie să facă prăjituriJ „Ştiu cum trebuie să iasă, cum trebuie să arate însă, sincer, nu ştiu cum se fac. Mă pricep mai bine la partea de ornat şi decorat, una din pasiunile ultimei perioade. În rest mă bazez în continuare pe tatăl meu, împreună cu care am dezvoltat această afacere; şi mai nou şi pe soţul meu, fără a uita să trimit din când în când gânduri bune către îngerul meu păzitor: mama.”
Pentru a învăța mai multe, Dana a abordat-o pe Facebook pe Viorica Dinu de la Viorica’s Cakes. A mers la ea la București și a învățat meserie: nu doar bun, ci și frumos. Acum se concentrează pe partea de decorare a prăjiturilor, unde doar ustensilele au costat aproape 20.000 euro.
Îi place foarte mult să danseze, să decoreze, să vadă locuri noi, să experimenteze lucruri diferite de cele cotidiene. E pasionată de sporturile care-i cresc adrenalina, pe care le practică împreună cu soţul ei, printre ultimele experimente fiind şi wake boarding-ul (snowboarding pe apă). Şi-ar dori să urmeze un curs de paraşutism, însă nu prea reuşeşte să-şi facă timp pentru asta.
[easyrotator]erc_79_1357648556[/easyrotator]
Nu ştiu cât de diferită e povestea Danei faţă de cea a altor antreprenori de succes din Cluj, însă ştiu cu siguranţă că pasiunea, consecvenţa şi deschiderea către nou au fost cele 3 ingrediente care au ajutat-o să prepare cea mai bună reţetă pentru o afacere dulce.
Articol realizat de Diana Calfa şi Diana Câmpean
Foto: Mihai Cotos, arhivă personală Dana Nicoară, Cofetăria Dana
