Călătorului îi şade bine cu drumul…

Fiecare destinaţie are specificul ei, oamenii locului cu basme şi povestiri unele mai interesante decât celelalte, cu şi despre personaje parcă venite dintr-o altă lume. Întotdeauna am fost fascinată de oameni noi, de culturi noi, de necunoscut… de povestea ce se ascunde în spatele unei reţete de paste la taverna din coltul pieţei Navona; de povestea balurilor ce se ţineau în urmă cu sute de ani în castelele magice de pe Valea Loarei, când femeile erau învăluite în mister şi crinoline nesfârşite; de măreţia unui Buddha de Smarald din îndepărtatul ţinut asiatic; de România, tărâmul unde totul este posibil, unde oamenii mai cred în mitul Zburătorului, fetele visează la Făt-Frumos, iar băieţii sunt eroii din vechile basme. Orice român este de acord că spaţiul nostru mioritic este surprinzător, mereu la limita imprevizibilului. Ospitalitatea ne caracterizează, istoria şi legendele ne învăluie la fiecare pas.

Toate călătoriile ne învaţă, ne împlinesc şi ne stimulează simţurile… În era globalizării, alergăm, visăm, luptăm, dar ne oprim prea puţin pentru a observa ce se întâmplă în jurul nostru, pentru a admira o operă de artă, pentru a savura o reţetă tradiţională sau pentru a dansa pe muzica autentică a locului în care ne aflăm. Doar observând şi trăind putem percepe ceea ce ne înconjoară, frumuseţea locurilor pe care le vizităm.

Vă recomand astfel savoarea unei cine gourmet în romanticul Paris, muzicalul “Mamma Mia” la Londra, bere şi cârnăciori în Germania, ceai şi baclava în Istanbul… fiecare destinaţie vă oferă altceva, şi totuşi fiecare călătorie înseamnă a ajunge în paradisul simţurilor.

Vacanţa perfectă este diferită pentru fiecare dintre noi. Astfel, în timp ce unii visează la bungee jumping, excursii cu elicopterul sau escaladarea Muntelui Kilimajaro, alţii preferă solitarele plaje din Maldive, “drumul vinului” sau extravagantul St. Tropez cu ale sale exclusiviste petreceri în largul mării. Important este ca fiecare turist să îşi construiască sejurul de vis, care i se potriveşte şi care îl ajută să uite complet de agitaţia vieţii de zi cu zi.

Vom identifica cele mai inedite idei de vacanţă, cele mai frumoase locuri de vizitat, spectacole şi concerte ce nu trebuie ratate, precum şi restaurantele capabile să vă încânte simţurile.

Vă propun să transformăm această pagină într-un loc al frumosului, într-un Decameron cu istorisiri mereu noi, asezonate cu fel de fel de mirodenii din colorata lume a călătoriilor, gata să vă aducă un zâmbet şi un “dor de ducă” în orice moment.

Sursa foto: Revista Bulevard