Aurelia Cristea este parlamentar, membru al Comsiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor şi preşedintele organizaţiei locale (Cluj-Napoca) a PSD.
Din punct de vedere profesional, se caracterizează ca un „om din privat”, adică o combinaţie între „om de afaceri” şi „om de carieră în mediul privat”.
A fost ministru delegat pentru Dialog Social și Relația cu Societatea Civilă în Guvernul Ponta, consilier judeţean, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PSD, membru al Consiliului in Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Înainte de toate acestea, şi-a construit un nume şi o carieră de succes, de 20 de ani, în domeniul asigurărilor, unde a trecut prin toate treptele fireşti de evoluţie profesională: de la director de filială, apoi de sucursală, până la director naţional de vânzări, director general şi administrator al propriei companii. A învăţat ce înseamnă munca, disciplina, rigurozitatea, seriozitatea, adevăratele valori profesionale, pe care le-a aplicat şi în politică.
În ceea ce priveşte valorile personale, se mândreşte că le-a învăţat de acasă, din satul clujean Bucea, al cărui cetăţean de onoare este din 2003. Este mama a două fete şi bunică, tot de fată.
Aurelia Cristea este speaker al conferinţei „Ele au reușit”, un eveniment marca ELITE Business Women