Eat less, exercise more! Patru cuvinte, o virgulă și un semn al exclamării. Mi s-au gravat în minte în urmă cu patru ani și nu s-au estompat defel. Sigur, le-am neglijat în perioada sarcinii soției mele (“hai să mănânci cu mine, măcar un sandwich, ce dacă-i 11 noaptea?”) și asta s-a văzut în garderoba mea, în fotografiile din primăvară, pe display-ul cântarului.
Totuși, cuvintele spuse de un chinez mic și bătrân din Kuala Lumpur au revenit, și-au reluat rolul de mantră, își fac magia, mă trezesc dimineața la șase și jumătate (aici contribuie și fiul nostru, când suntem împreună – noul meu job mă împiedică să fiu cu familia mea în fiecare zi), mă aruncă în echipamentul de sport, mă scot din casă și mă trimit pe terenul de sport, teren care poate fi oriunde, pe scările blocului în care locuiesc (pe care le urc și le cobor, ignorând liftul și mezaninul înalt), în cartier, în parc, într-o sală aerisită, oriunde pot să fac mișcare.
Am ajuns atât de obsedat de asta încât utlima dată când am călătorit de la București la Cluj cu avionul și cu un mic bagaj de mână, am preferat să las în urmă aparatul foto și să iau în loc încălțările de alergare.
Eat less, exercise more! Aveam 130 de kilograme când am auzit prima dată aceste cuvinte și de atunci am pierdut pe drum cam 45. Primele 30 s-au dus cu ocazia programului de slăbit pe care l-am pus la punct imediat după aceea, următoarele 14 din primăvară încoace. Fără sport, corelat cu ceva mai multă grijă la cantitatea mâncării pe care o consum (nu fac referire la calitate, am pretenția că mănânc în general lucruri de calitate), viața mea ar fi un dezastru. Sau n-ar mai fi, nu în lumea asta. Trăiesc în fiecare zi cu convingerea că sportul m-a salvat. Sportul și Providența, prin cuvintele spuse cumva întâmplător de un chinez mic și bătrân din Kuala Lumpur.
