Ghibstock 2014 – Vacanţa din curtea şcolii

Venită ca o vacanţă după vacanţă, a cincea ediţie a festivalului caritabil făcut de elevi, Ghibstock, a adunat în curtea Liceului Onisifor Ghibu elevi de toate vârstele şi nu numai. Am ajuns şi noi, pentru o doză de tinereţe, mai pe înserate. Deşi un festival în curtea unui liceu e ultimul loc unde te aştepţi să simţi miros de mici, am trăit-o şi pe asta.

Dincolo de tenta de sărbătoare a „zilelor oraşului”, trebuie să recunoaştem că am descoperit un eveniment foarte antrenant, cu o multitudine de evenimente pentru cei mici, dar şi mai mari şi cu o vitalitate pe care o cam pierdem după o anumită vârstă. Cel mai aşteptat moment al serii a fost concertul Şuie Paparude, care a ridicat, mai timide la început, toate mâinile în aer, iar elevii… şi nu numai, au ţopăit şi i-au chemat insistent pe băieţi la câteva bis-uri. Trupa a revenit la festival şi a declarat că apreciază ceea ce Ghibstock şi trupele implicate fac împreună pentru un scop caritabil.

Banii strânşi cu această ocazie vor bucura 18 elevi din medii defavorizate, care vor avea oportunitatea de a participa la activități recreativ-educative prin utilizarea unor metode de educație non-formală.

[easyrotator]erc_55_1398759805[/easyrotator]

Foto: Diana Câmpean