Cum văd eu o lună care începe cu o zi a păcălelilor? În mod normal, a păcăli pe cineva are o conotație negativă, dar ce ar fi dacă ne-am uita la păcăleală că la un lucru pozitiv, care se transformă în zâmbet?
Pentru mine, a face pe cineva să zâmbească, să se simtă bine, este la fel de important precum a-i spune în cuvinte că îl apreciezi. De ce păcăleala? Păcăleala pentru mine este o surpriză neașteptată și plăcută. Atunci când lucrezi împreună cu cineva sau ai prieteni dragi, vrei să le faci surprize care să le aducă aminte că îți pasă de ei.
Îmi aduc aminte când eram mică cea mai frumoasă zi de 1 aprilie a fost când am primit o scrisoare de la un necunoscut. Am citit-o cu foarte mare atenție și mă gândeam ce minunat ar fi ca toate acele lucruri să se îndeplinească, mai ales că eram în perioadă în care, ca orice adolescentă, îmi căutăm drumul în viață. M-am gândit mulți ani la acea scrisoare și la bucuria pe care mi-a creat-o în momentul în care am primit-o.
După ani de zile, am găsit ciorna acestei scrisori în caietul surorii mele cu amintiri. De fapt, această scrisoare mi-a fost trimisă de sora mea, care a observat cât de mult încercam să mă caut pe mine în anii dificili ai adolescenței. La început, am luat-o că pe o păcăleală de 1 aprilie, dar a fost un lucru atât de necesar și pe care m-am bazat mult în lunile care au urmat. Scrisoarea îmi spunea că sunt importantă și că merit să găsesc pe cineva care să iubească ca și mine poezia, muzica și natură. Uneori, păcălelile ne ajută să ne găsim punctele țări și de spijin, să râdem și să mergem mai departe.

Țin minte din copilărie cât de mult ne pregăteam să ne păcălim profesorii sau părinții. Ceea ce, de fapt, ne doream era să fie surprinși și să îi facem să râdă. Păcăleala este un joc în care de multe ori îi spui omului de lângă tine că viața este frumoasă și că trebuie să ai fun trăind împreună.
Cred că este foarte important cum ne jucăm, atât ca și copii, cât și ca adulți, să nu uităm că atâta timp cât ne mai putem juca și distra avem în noi bucuria de a fi.
Gândul meu pentru această săptămână este: Nu trebuie să ne păcălim că suntem fericiți, ci să fim fericiți!
Surse foto: candornews.com, runt-of-the-web.com