Sandra Bendre – Parfumul gândurilor

sandrab1Pentru că luna aceasta tema revistei Bulevard este ”parfum de femeie”, ne-am gândit să aflăm ce le parfumează gândurile de primăvară personalităților feminine clujene dragi nouă.

Sandra Bendre – fashion blogger sandraB.ro

„Când mă gândesc la primăvară îmi vin în minte primii ghiocei pe care îi primeam mai prin clasele primare de la băieții din școală, un simplu gest, timid și atent, care îmi aduce și acum zâmbetul pe buze.

Arome de mentă și scorțișoară, dimineți cu soare care se furișează printre draperiile din dormitor și-mi spun: “Bună dimineața!” mai devreme decât o făceau până acum. Iubesc diminețile în care un simplu comentariu lăsat de o cititoare pe blog sau un e-mail primit peste noapte îmi aduc primăvara în suflet chiar și în miez de iarnă sau într-o toamnă târzie, mă fac să zâmbesc, să uit de cafeaua care aproape că-mi aburește monitorul în timp ce scriu următorul articol…

Primăvara e modul în care natura ne spune: “Să înceapă petrecerea!”.  Tabloul monocrom din timpul iernii prinde culoare, fiind perfect completat de parfumul florilor de cireș care fac un adevărat “spectacol” în natură.

Privind în jur, îmi spun mereu că uităm să mai iubim, să prețuim ce avem și să ne bucurăm de cadourile simple pe care viața ni le oferă, uităm să ne iubim pe noi, pe cei de lângă noi, uităm să iubim natura, cea care ne face fericiți iarna când abia așteptăm zilele petrecute în vârf de munte la schi sau la o cabană, vara cu soarele ei dogoritor sau primăvara care aruncă o pudră colorată peste întreaga natura și … pe chipurile noastre.

Parfumul meu preferat pentru primăvară are următoarele ingrediente: zâmbetele oamenilor frumoși din jurul meu, iubire, aprecieri și vești bune, multă muncă și perseverență, dedicare și dorința de a fi mereu mai bună decât “EU”, cea care eram ieri.”

Foto: arhiva personală Sandra Bendre