Pentru că iubim Clujul, am pornit în căutarea oamenilor cu poveşti frumoase, prin locurile oraşului pe care îl iubim. I-am întrebat de ce iubesc Clujul. Astăzi, Andrei Crivăţ, călător prin Transilvania, îşi declară iubirea pentru oraşul care i-a devenit „acasă”.
I
ubesc Clujul pentru că acest oraș m-a renăscut. M-a schimbat, m-a învățat cine sunt, m-a făcut să mă redescopăr – sau chiar să mă descopăr – atunci când m-a adoptat. Pentru că am simțit o chimie puternică în prima secundă a acelei după-amiezi de octombrie, acum foarte mulți ani, în care am coborât din mașină și mi-am spus „de-acum, o să locuiesc aici”. Pentru că m-a primit cu aceeași căldură și veselie când, după 8 luni de pribegie, m-am întors ca un fiu rătăcitor.
Iubesc Clujul pentru că oamenii, aici, sunt serioși, dar relaxați. Cu adevărat. Nu se grăbesc nicăieri. Pentru că oamenii zâmbesc pe stradă, pentru că funcționarii sunt mai puțin acri, pentru că șoferii semnalizează când schimbă direcția și mulțumesc cu avariile de obicei, nu doar în cazuri excepționale – până și șoferii de autobuz și taximetriștii fac asta, lucru pe care nu l-am văzut în alte părți.
Pentru că aici e o diferență între pâine și franzelă. Pentru că aici am râs și am plâns și am iubit și am suferit mai mult și mai intens decât în orice alt oraș în care am locuit. Pentru că aici mi s-au clădit prietenii trainice într-un timp scurt. Pentru că m-a făcut să am un accent amestecat, sudist și ardelean în același timp, care îmi amuză prietenii de prin alte orașe.
Pentru că nu există oraș cu primăveri și toamne mai frumoase decât la Cluj. Pentru bucuria pe care o simt când, privind dimineața pe geam, văd Feleacul. Pentru felul în care mi se umple sufletul când privesc orașul de pe Cetățuie.
Pentru că, pentru mine, Cluj-Napoca înseamă acasă. De aia iubesc Clujul.
