Fall trends

Toamna ne-a surprins și de data aceasta cu o schimbare radicală de atitudine. De la 25 de grade la sfârșit de săptămână, luni ne-am trezit cu 5 grade în termometre (ger, din punctul meu de vedere) frig și mohoreală. Ne-am propus așadar să vă încălzim virtual cu ținutele designerului Laura Ion și să vă prezentăm câteva din trendurile în materie de modă pentru această toamnă.

“Sezonul rece începe anul acesta cu o reinterpretare a tendințelor de anul trecut, în care regăsim piesele peplum, rochiile cu talie înaltă, catifeaua, roșul puternic și culorile metalice” (Laura Ion)

Atât marii creatori, cât și cei autohtoni au înțeles să îmbine frumosul cu practicul incluzând în colecțiile lor puloverul. Laura Ion ne-a spus că “tricotajele reprezintă anul acesta un must have și am încercat să aduc ceva nou prin croi, culoare și design”, și a adus. Puloverul albastru face senzație și, mai important, ține de cald. Puteți să-l alegeți în orice culoare sau formă, din mohair colorat, lână, cu paiete sau cu desene jucăușe. Luați-l cu voi, nu doar la ski sau la bunici, purtați-l oricând vă doriți o ținută confortabilă, călduroasă, dar în același timp chic.

Nu am fost niciodată fan roșu, dar, în mod bizar, în apropierea sărbătorilor am simțit mereu nevoia de această culoare. Culoarea roșie se întâlnește anul acesta în diferite nuanțe, de la bordo la roșu aprins, totul este permis în orice țesătură sau formă. Laura Ion ne propune două rochii roșii total diferite. Rochia din dantelă rosie, cu un croi feminin este extrem de elegantă și fină, în timp ce rochia roșu aprins poate fi alegerea perfectă pentru o tânără nonconformistă.

Pentru o ținută smart-casual optați pentru rochița peplum din țesătură bogată cu motive argintii și albastre. Peplum a revenit la modă anul trecut și pare să nu plece nicăieri. Unul dintre motivele pentru care se menține în trenduri este faptul că orice femeie, cu orice forme poate să îl poarte. Scopul peplum-ului este acela de a celebra formele feminine. Designerul ne propune o ținută îndrăzneață, o reinterpretare a “little black dress”-ului dintr-o țesătură deosebită, cu peplum, spatele gol și laterale sculptate.

Încercați o bluză peplum cu pantaloni pentru un look retro-chic. O pereche de pantaloni banali negri și o bluză peplum bogată, cu vălurele aranjate, într-un design îndrăzneț de alternanță a materialului transparent cu pielea neagră, pot să transforme ținuta într-un hit. Trend-urile nu sunt menite să ne transforme în modele de runway, ci mai degrabă să ne inspire pentru a crea ținute comode, chic, să ne evidențieze punctele forte și sa le ascundă pe cele slabe sau cum spune Laura Ion: “Pasarela designerilor a devenit ușor-ușor o piesă teatrală, fiecare scoțând la iveală senzualitatea și feminitatea, exprimată prin croi, materiale sau culori”.

Dantela a avut, de asemenea, un come-back uimitor, în toate formele, nuanțele și combinațiile posibile. Pentru ultima rază de soare a toamnei, alegeți o bluză mint-green accesorizată cu dantelă neagră sau o bluză nude din dantelă. Ambele vă vor da un plus de eleganță ținutei.

Să nu uităm de haină, fie că e sub forma unei pelerine, cape, palton, jachetă în culori îndrăznețe sau clasicul negru, designerii au reinterpretat noțiunea prin adăugarea unor detalii precum catarame, nasturi îndrăzneți sau tăieturi futuriste. Culori tari, imprimeuri curajoase, siluete feminine și detalii de lux, toate sunt recomandate.

“Fiind la început de drum mai am multe de învățat și de realizat, dar voi încerca prin creațiile mele să aduc un strop de feminitate și strălucire oricărei femei care se va îmbraca în creații Laura Ion”.

Ținutele ne-au fost puse la dispoziție de Boudoir.

Sursa foto: Revista Bulevard

Laura Opriş
Laura Opriş

Bine aţi venit în lumea mea! O lume a modei dusă la extreme (prea fashionable vs. I don’t care) şi a “uniformelor” de stradă. De la o vreme mi-a “crescut” de la sine un al “şaptelea simţ” (al şaselea, se subînţelege, sunt femeie), un simţ al observaţiei, un “ochio-miroso-gusto-auzo-tactilo-feminino++” în ceea ce priveşte ţinutele care îmi zgârie retina deja afectată de fotofobie (aşadar bling-bling-urile sunt un no go absolut!). Vă propun să facem haz de necaz(-ul altora) şi să aruncăm măcar o privire în oglindă înainte de a păşi din casă. Face minuni. Promit!