Programul lunii ianuarie la Reactor

Chiar dacă a fost vacanță, rotițele Reactorului au continuat să facă ce știu ele mai bine, astfel încât redeschiderea din ianuarie să fie una demnă de un nou an. Dacă 2015 a fost plin, 2016 anunță încă de acum să meargă și mai departe – ne pregătim de proiecte noi pe care abia așteptăm să le împărtășim cu publicul nostru: un program de rezidențe, continuarea proiectului Teen Spirit, un proiect despre problema spinoasă a Patei Rât și o nouă participare în turneul național al rețelei IndependNet, plus multe altele pe care vi le vom dezvălui la momentul potrivit.

Între timp, se dă startul unui nou an nou de evenimente cu o serie de spectacole cunoscute deja – o întâlnire cu băieții de la Just Push Play, spectacolul de improvizație de care nu te poți plictisi, pentru că nu e niciodată același, reprezentații ale spectacolelor Provizoriu (despre invizibilitatea socială), 9 din 10 (o satiră la adresa cărților motivaționale) și Panopticon (despre tortura tolerată de lege), dar și o premieră și un concert nou-nouț.

Genunchii noștri se ating!, ultima producție Reactor de creație și experiment, este ”deosebit de solicitantă, atât pentru actori cât și pentru spectatorii prezenți. Fiecare dintre replici este împărțită cu publicul, în așa fel încât întreaga poveste devine una despre intimitate și împărtășire. Fiecare trăire este dăruită publicului pentru a fi trăită. Actorii nu joacă, ei se joacă cu ceilalți, îi includ în joc.” Sună atrăgător? Dacă da, sunteţi aşteptaţi sâmbătă, 16 ianuarie, la avanpremieră, sau duminică, 17 ianuarie, la premiera unui spectacol regizat de Cătălin Bocîrnea, după un text de Tim Crouch.

Luna se încheie optimist, pe ritmuri de muzică Under Cover, cu Teodora Iacob și The White Notes, și continuăm să învârtim de rotițe pentru un Reactor din ce în ce mai matur și mai… reactiv. Vă așteptăm cu drag să facem schimb de reacții!

Miercuri, 13 ianuarie, ora 19.00, 21.00reactor ianuarie

JUST PUSH PLAY

Spectacol de improvizație

Cu: Dragoș Muscalu, Bogdan Bob Rădulescu, Robert Pavicsits, Matei Rotaru

Totul se construiește pe loc, fără regizor, fără scenariu.

Telecomanda e în mâna publicului.

So… JUST PUSH PLAY!

Sâmbătă, 16 ianuarie, ora 19.00

GENUNCHII NOȘTRI SE ATING!

Avanpremieră

Regia: Cătălin Bocîrnea

După: ”Autorul”, de Tim Crouch

Cu: Balász Bodolai, Cătălin Bocîrnea, Raluca Mara, George Sfetcu

”Un spectacol deosebit de solicitant, atât pentru actori cât și pentru spectatorii prezenți. Fiecare dintre replici este împărțită cu publicul, în așa fel încât întreaga poveste devine una despre intimitate și împărtășire. Fiecare trăire este dăruită publicului pentru a fi trăită. Actorii nu joacă, ei se joacă cu ceilalți, îi includ în joc.

O veritabilă încercare pentru Homo Ludens, pentru schimbul real, în mișcare, care se petrece pe parcursul întregii reprezentații. Da, bla bla bla….Da, bine! Nu scrie nimic de fapt! Nu-i așa?

În fine, nu o să vă ținem aici, legați de scaune pentru o oră și ceva. Puteți să ieșiți la baie, la o țigară. Puteți chiar să nu închideți telefoanele mobile.”

O producție Reactor de creație și experiment

Duminică, 17 ianuarie, ora 19.00

GENUNCHII NOȘTRI SE ATING!

Premieră

Regia: Cătălin Bocîrnea

După: ”Autorul”, de Tim Crouch

Cu: Balász Bodolai, Cătălin Bocîrnea, Raluca Mara, George Sfetcu

”Ce facem cu spectacolul ăsta? Ceea ce facem cu orice proiect. Culegem viață, o cercetăm, apoi o teatralizăm pentru a o exprima. Căutăm… dar suntem oare pregătiți să ne asumăm efectele acestor permanente si detaliate căutări? Ne punem sentimentele sub microscop și vă aducem în povestea unei deformări: un autor, doi actori si un spectator iși descoperă sub acest microscop propriile fragilități în fața infinitului zid clădit de către violența permanentă din jurul nostru.” Cătălin Bocîrnea

Vineri, 22 ianuarie, ora 19.00

PROVIZORIU

Concept și dramaturgie: Raul Coldea și Petro Ionescu

Cu: Cătălin Filip, Doru Taloș, Diana Nedescu/Oana Mardare

Video design: Cosmin Nicoară și Ana Vîjdea

asistență de regie: Valeriu A. Cuc

Provizoriu este un spectacol orientat pe procesul de lucru, care tratează tema invizibilității sociale. Spectacolul încearcă să ficționalizeze și să facă vizibile biografiile celor care există doar în statisticile instituțiilor. Ironic și percutant, Provizoriu se adresează tuturor celor care trec pe lângă noi în fiecare zi și despre care alegem să nu știm nimic.

“Dacă mi-ar părea sincer rău să plec din orașul ăsta și aș avea ocazia să o fac, aș pleca doar de dragul suferinței. Să văd cum e să îți fie dor de un loc. Și când m-aș întoarce, să le fie tuturor dor de mine și să ne bucurăm de revedere.”

O producție Reactor de creație și experiment

Duminică, 24 ianuarie, ora 19.00

9 DIN 10

Dramaturgia: Ana Cucu-Popescu

Regia: Leta Popescu

Cu: Oana Hodade, Oana Mardare, Doru Taloș

Chestionând limbajul specific cărților motivaționale, 9 din 10 este rezultatul unui proces de lucru de tip devised theatre, având la bază un scenariu colectiv, bazat pe improvizațiile actorilor, coordonat de dramaturgul Ana Cucu-Popescu, sub regia Letei Popescu. Spectacolul confruntă publicul cu realitatea îndoielnică a statisticiilor abracadabrante de astăzi, o realitate aflată la limita dintre fake şi true, la limita dintre how to be… şi be yourself!.

O producţie a Asociaţiei Reciproca în colaborare cu Reactor

Sâmbătă, 30 ianuarie, ora 19.00

PANOPTICON

Regia și dramaturgia: Alexandru Istudor

Cu: Raluca Mara, George Sfetcu, Paul Socol

Spectacolul a fost inspirat de un raport al Senatului American, dat publicităţii în decembrie 2014, prin care s-a recunoscut faptul că CIA a torturat, timp de ani de zile, suspecţi de terorism în centre secrete de detenţie din jurul lumii cu scopul de a extrage informaţii. După toate datele, un astfel de centru ar fi existat şi în România. În cea mai mare parte, spectacolul ia forma unui interogatoriu, într-un centru de detenţie secret, în care un suspect de terorism este interogat de către doi anchetatori şi supus la o serie de torturi şi abuzuri.

O producție Reactor de creație și experiment

Duminică, 31 ianuarie, ora 20.00

UNDER COVER

Concert

Cu Teodora Iacob și The White Notes

Mai multe detalii despre programul Reactor puteți găsi pe pagina de facebook – www.facebook.com/ReactorCluj sau pe site-ul www.reactor-cluj.com.

Rezervări: http://www.reservr.net/u/reactor