A fost nominalizat, alături de Mircea Eliade, în cartea „10.000 de americani notabili”, apoi, timp de două decenii şi mai bine, a dirijat cea mai de tradiţie filarmonică din New Jeresy, iar după „Oscar-ul pentru compozitori”, primit în anul 1994, muzica sa răsună pentru totdeauna, timp de 24 de ore, în Mausoleul Martin Luther King din Washington D.C. Dincolo de legenda şi jovialitatea aproape inocentă, care oferă atât de mult şarm personalităţii sale, Sabin Păuţa rămâne, cu siguranţă, unul din cei mai mari dirijori români în viaţă recunoscut pe plan internaţional.
L-am cunoscut personal de curând, în clipe fericite ale vieţii sale, atunci când, reîntors fiind în Banatul său natal, a acceptat cu bucurie şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Reşiţa. Sabin Păuţa a plecat dintr-o Românie comunistă care i-a tăiat orice perspectivă de a performa în sfera domeniului său de activitate. După ce s-a impus ca un nume de referinţă în muzica cultă de dincolo de Ocean, Maestrul Păuţa a dirijat pe scene celebre precum Santa Cecilia din Roma, Carnegie Hall din New York, Frédéric Chopin din Varşovia sau Philharmonic Hall din Sydney. A fost invitat, deseori, să predea cursuri de măiestrie la diferite universităţi europene şi americane ca de pildă New York University sau Atlan Institute. Compoziţiile sale sunt publicate, în totalitate, de către San Nicobian Edition din New York, iar casa de discuri “Swift Music Group” din New Jersey îi editează, în prezent, seria “Opera Omnia”.
După o viaţă trăită în care şi-a dus măiestria pretutindeni, fiind recompensat cu cele mai înalte distincţii pe care doar elita din lumea foarte bună a muzicii mondiale o poate primi, Maestrul a început să relateze poate una din cele mai fascinante părţi ale vieţii sale: povestea celui mai mare tâmplar între compozitori şi a celui mai renumit muzician între tâmplari. Deşi cunosc prea puţine detalii de profunzime, am meditat mult la această poveste cu tâlc, mai ales în clipa în care l-am văzut urcând pe scena – de data aceasta nu foarte fastuoasă – a unui liceu pentru a oferi încă un spectacol de măiestrie muzicală. Aceiaşi prezenţă magistrală, de un calm covârşitor, aceiaşi siguranţă de sine şi aceiaşi energie parcă alimentată de zâmbetele inocente ale copiilor din sală.
Te încarcă de energie inocenţa unui copil care vibrează la vocea sau sunetele creaţiilor tale? Îţi oferă sens şi culoare clipelor tocmai acea simplitate a vieţii, plină de încărcătura amintirilor, în care figurile celor dragi, care nu mai sunt, te copleşesc încă? Când nu revine să dirijeze pe marile scene ale lumii, Maestrul alege să trăiască într-o casă simplă din Moniom, nu departe de Reşiţa, care a aparţinut cândva bunicului din partea mamei. Are o grădină frumoasă şi un atelier de tâmplărie în care îşi petrece o bună parte a timpului. Coseşte iarba, strânge recolta, simte energia pământului păşind prin grădină în roua dimineţii, tresare la vocile zburdalnice ale copiilor de prin preajmă dar, mai presus de toate, la fel ca şi Marele Tâmplar din Nazaret, simte vibraţia lemnului cu care Dumnezeu însuşi, Marele Arhitect al Universului, l-a binecuvântat pe om.
Un dirijor care, în multe părţi ale creaţiei sale, a atins desăvârşirea trebuie că se bucură de auzul perfect! Atunci când urci pe scena magistrală a naturii, pentru a dirija cu sufletul armoniile din jur a căror profunzime te inspiră, ochii tăi încep să vadă, iar urechile tale încep să audă ecoul tainic din grandioasa simfonie a Universului. Îi simţi căldura sunetelor în splendoarea razelor de soare, în murmurul apei şi adierea vântului, în ciripitul magic al păsărilor care cântă, parcă pe mai multe voci, între crengile copacilor din jur sau chiar în emoţia lemnului. Acel lemn pe care, în propriu-ţi atelier, îl transformi într-o capodoperă ce reflectă personalitatea şi puterea creatoare.
La începutul tuturor timpurilor, atunci când Creatorul şi-a desăvârşit Opera, l-a adus pe Om pe scena imensă a muncii sale şi, punându-i în mână bagheta puterii creatoare, l-a lăsat să-i dirijeze Creaţia. L-a învăţat să simtă, să iubească şi să asculte, iar armoniile eterne pe care le aude în jur să le dea mai departe, în amintirea a tot ceea ce s-a făcut minunat la Început… De atunci şi până azi, istoria se repetă pentru fiecare dintre noi. Maestrul Păuţa rescrie mereu frumosul Început prin alternanţa sunetelor al cărei farmec îşi trage, adesea, seva din simplitatea atelierului său. Noi ceilalţi, care tânjim după trăiri şi sentimente autentice ca împlinire pentru viaţa noastră, urmăm, poate, aceiaşi vocaţie: cei mari mari tâmplari între compozitori… de vise frumoase…
Surse foto: : ansamblulrememberenescu, cality.eu, benighegoiu.wordpress.com
