D-na Paula Fogasch din Bucureşti, cititoare a revistei Bulevard, mi-a trimis de curând prin poştă o carte frumoasă pe care mi-am dorit demult să o pot păstra în biblioteca mea: Raymund Netzhammer în România. Pe urmele spiritului locului, Bucureşti, Edit. Academiei Române, 2014. Am apreciat, din toată inima, gestul plin de respect al unei Doamne vis-à-vis de rubrica „Goldies” la care public aproape săptămânal deja de doi ani de zile. Din clipa în care am primit coletul, am încercat să înţeleg mesajul transmis indirect, convins fiind de faptul că doar „Mulţumesc” pentru un cadou care denotă eleganţă şi cordialitate faţă de munca unui om, cu siguranţă că este prea puţin…
În consecinţă, încerc şi eu să ofer, în mod deschis, măcar un răspuns pe măsură. Întâi de toate, editorii volumului pe care eu l-am primit în dar, Violeta Barbu şi Nikolaus Netzhammer, au reuşit, şi de data aceasta, să valorifice cu succes moştenirea lăsată de un veritabil savant, admirator al meleagurilor pitoreşti din această ţară: Raymund Netzhammer, Prinţ al Bisericii, Arhiepiscop Romano-Catolic de Bucureşti. German de origine, renumitul călugăr benedictin a fost un nume consacrat în lumea ştiinţei.
Deja la vârsta de 27 de ani a publicat un manual de trigonometrie care s-a bucurat de un impact deosebit în epocă. În timp, a devenit expert în economie, fizică, radiologie, cartografie, topografie, arheologie şi, fireşte, teologie. Trimis fiind aici de către Papa Pius al X-lea cu misiunea de a fi un bun român, arhiepiscopul Raymund Netzhammer şi-a început activitatea ca şi profesor la Seminarul din Bucureşti, fascinat fiind de peisajele superbe ale României pe care a vizitat-o per pedes apostolorum. A făcut numeroase fotografii, a realizat însemnări, căutând tot timpul acel genius loci adică spiritul locului sau identitatea locală ce l-a ajutat să simtă, de fiecare dată, în ce anume constă farmecul acestei ţări de care el se simţea atât de ataşat. Scrierile sale scot în evidenţă personalitatea remarcabilă a unui faimos pelerin în care se poate regăsi fiecare dintre noi. Am îndrăznit să meditez la acest aspect în momentul în care am răsfoit paginile cărţii ce mi-a fost expediată de o persoană necunoscută.
Nu o ştiu personal pe D-na Fogasch, dar o pot asigura de faptul că nu s-a înşelat în clipa în care a considerat că o fărâmă de benedictin pasionat de ştiinţe, de interdisciplinaritate, de scris şi de mirajul călătoriilor prin locuri de neuitat există, întradevăr, undeva şi în lumea mea interioară. Experienţa de doi ani la rubrica „Goldies”, pe care Domnia Sa o citeşte cu interes, a fost şi va fi mereu o călătorie de neuitat în care mă străduiesc, de fiecare dată, să simt acel genius loci ce persistă în lăuntrul celor ce mă urmăresc săptămânal în tot ceea ce public. Majoritatea sunt nişte frumoşi necunoscuţi pe care, probabil, nu îi voi întâlni niciodată faţă în faţă, dar reacţiile pe care le primesc de la ei mă fac să cred că pasiunea pentru eleganţă şi frumos ne va lega de fiecare dată.
De-a lungul anilor am călătorit mult şi voi continua să fac aceasta, întrucât, aşa cum spunea şi marele nostru istoric Nicolae Iorga, a călători este o nevoie sufletească. Am făcut şi eu multe poze, am cunoscut oameni, am văzut diverse locuri care m-au fascinat prin frumuseţea lor, căutând să înţeleg ce anume le oferă acel miraj de neuitat. În ce constă, de fapt, esenţa acelui spirit al locului? Dând timpul înapoi pentru a retrăi totul, îmi dau seama acum, după ce am parcurs cartea oferită în dar, că, fără să realizez, eu chiar l-am urmat pe carismaticul pelerin, luând în suflet amintirea multor oameni frumoşi. Mulţumită acestora, toate acele locuri pe care le-am simţit în intensitatea lor, undeva, cândva, mi se par şi acum atât de minunate.
A căuta spiritul locului înseamnă, până la urmă, să-i regăseşti pe cei foarte dragi sufletului tău care şi-au pus o amprentă de neuitat într-un anume spaţiu. Aceştia, prin felul lor aparte de a fi, te fac să crezi şi să simţi deopotrivă că, oriunde ai fi, de fapt eşti acasă, iar simbioza dintre entuziasmul tău lăuntric şi vibraţia spaţiului care te adoptă, tocmai pentru că te regăseşti atât de bine în el, amplifică spiritul locului în sine. Ajungând, astfel, acasă pretutindeni, simţi că viaţa ta de pelerin printre oameni eleganţi şi cu mult bun simţ este, întradevăr, plină de semnificaţie. Pentru aceasta, Vă mulţumesc şi Dvs., D-na Fogasch!