O masă caldă, în dar – în cadrul proiectului „Bunici Fericiţi”

30 de persoane în vârstă se vor bucura de o masă caldă încărcată cu bucate tradiționale, la fel ca de sărbătoare, pe data de 22 aprilie 2015, în localitatea Sălicea, comuna Ciurila, la pensiunea La Mesteceni.

Evenimentul se va numi ”Bunici Fericiți” și este organizat de proprietara pensiunii, Ioana Oprea, în colaborare cu asociația Magic People.

ioana oprea 2

Bunici Fericiți este o acțiune pe care Ioana Oprea şi-a dorit să o pună în aplicare mai demult:

Am observat  că aceste evenimente de sărbătoare s-au rărit, cu trecerea anilor, din diverse motive: fie s-au ”rărit” sau „împrăştiat în lume” rudele, fie nu mai au, sau, mai bine zis, nu îşi mai fac timp să se reunească, fie, pur și simplu, nu se mai gândește nimeni la aceste momente în familie. Indiferent de motiv, ideea este că acest dor de ”sărbători împreună” mă copleșește mereu, iar acum m-am hotărât că e cazul să fac ceva să îl domolesc: să organizez o masă festivă, cu cât mai mulți invitați, de dragul vremurilor vechi.”, spune Ioana. ”Le mulțumesc lui Cristian Gog și lui Dan Ciulea pentru ajutorul acordat, prin intermediul Asociației Magic People, să găsesc persoanele cărora le-am pregătit surpriza dorită. Deși, inițial, voiam să pregătesc acțiunea pentru Paști, am discutat cu cei în cauză și mi-au spus că vor să țină post, astfel, am decis să mutăm evenimentul pentru după sărbători. ”

Intenția de a pregăti un astfel de eveniment pentru cei vârstnici a venit din dorința proprietarei de a face ceva pentru cei despre care spune ea: ”Sunt persoane care pun la loc de cinste: mulțumirea sufletească, bucuria de a fi în preajma cuiva și, nu în ultimul rând, nevoia de afecțiune și tandrețe.

ioana oprea 1

Bunici Fericiți se înscrie în seria evenimentelor organizate în cadrul proiectului ”Nepoți de Crăciun”, conceput de asociația Magic People. Nepoți de Crăciun este un proiect de voluntariat care își dorește să ajute clujenii în vârstă să intre în atmosfera de basm a sărbatorilor de iarnă, chiar dacă nu au norocul să fie înconjurați de familie.

Asociația Magic People este o organizație non-profit care dorește ca prin proiecte de genul „Nepoți de Crăciun” sau  „Picnic cu Bunicuții”, să își aducă contribuția în a ajuta moral și material în special copii și vârstnici. Fondatorul asociației este Cristian Gog – clujeanul câștigător al concursului Românii au Talent ediția 2012 și primul mentalist din lume care a câștigat un concurs de popularitate.

Pensiunea La Mesteceni, localizată la 14 km de Cluj, în localitatea Sălicea, este o pensiune de 3 margarete, dotată cu restaurant și terasă. Cu o capacitate de cazare de peste 20 de persoane, pensiunea este deschisă atât publicului larg cât și celor care vor să organizeze în incinta acesteia evenimente corporate.