Mihai Miron: „Fericirea nu stă în a face numai ce îți place, ci a face cu plăcere ceea ce trebuie făcut.”

Mihai Miron și-a creat un nume în industria farmaceutică, însă puțini sunt cei care cunosc parcusul lui profesional și motivele pentru care s-a dezvoltat în diverse zone de business. În cadrul discuției cu dânsul am constat că bunul simț, responsabilitatea față de societate și dragostea de familie sunt principiile după care își guvernează viața. Sunt o mulțime de subiecte pe care le-am fi putut discuta, însă timpul ne presează să ne concentrăm doar asupra câtorva. Despre business, despre școala militară, despre destin… cu Mihai Miron.

_LBF8581

Cine este Mihai Miron, pentru cei care nu au avut ocazia să vă cunoască personal?

Aș putea spune că sunt un antreprenor în serie, adică am făcut mai mult investiții plecând de la zero. Prima dată am făcut o fabrică de medicamente, a fost de fapt prima autorizată în sistem privat în România, după anii 90, pe care am dezvoltat-o. Am fost forțat de împrejurări să-mi fac și distribuția proprie și ulterior, pentru că era necesar – cash flowul nu era pozitiv – am fost obligat să fac și retail, adică farmacii. Așa s-a născut un sistem integrat. Producție, distribuție, retail. În 1998 am făcut un parteneriat și am vândut o parte din compania către SmithKlein, tranzacție care s-a finalizat în 2003 când am vândut toate acțiunile către GlaxoSmithKlein. Întâmplător a și ajuns lider mondial, adică am vândut celui care era numărul 1 în industria farmaceutică în lume. În perioada respectivă, am jucat rolul de country manager pentru România și Moldova și o perioadă am fost vicepresident pentru Europa Centrală și de Est.

Apoi am dezvoltat alte businessuri în agricultură, zootehnie, industrie alimentară și în același timp am creat mugurii următoarei firme care astăzi se cheamă Ropharma și care este o companie mai mare decât cea inițial creată. Atât prin cifre cât și prin numărul de angajați.

Faptul că sunteți antreprenor este definitoriu pentru dvs?

_LBF8642Faptul că am reușit să dezvolt mai multe afaceri mă determină să reprezint ceva. Dacă vrei să reprezinți ceva, ai două variante: ori să scrii o carte, ori să faci ceva suficient de remarcabil încât să merite să scrie altcineva o carte despre tine.  Ca profesie, am reușit să mă specializez pe tehnologia farmaceutică și am rămas fidel profesiei. Într-un fel sau altul, mi-am făcut un hobby din profesie. Și am reușit să ajung la performanțe notabile. Să creezi de la zero o companie în care să lucreze peste 1000 de oameni și să reușești și a doua oară aceeași performanță – cred că mă pot numi un antreprenor de succes.

Cum s-a dezvoltat antreprenoriatul românesc  în context european?

Intrând în contact cu mai mulți oameni din Europa centrală după anii 90, una dintre preocupările mele a fost să demonstrez că și noi românii putem face anumite activități, cu o performanță cel puțin la nivelul francezilor sau a altor cetățeni din UE: De aceea, prima firmă am numit-o Europharm. Erau acele tendințe proeuropene care se înfiripau ca idee. Am trăit toate etapele acestea: un spațiu unic economic – le-am visat întâi si apoi le-am trăit. Acum trăim o altă epocă de deschidere toatală a economiei europene. Astea s-au întâmplat în timpul activității mele. De aceea, prima firmă s-a numit Europharm, iar a doua se numește Ropharma, pentru că acum trebuie totuși să creăm o unitate solidă în diversitatea europeană.

Cred că e momentul să ne reinventăm, să ne redescoperim ca români, pentru că avem suficient talent, suficientă inteligență. Rămâne de văzut câți dintre noi ajung la nivelul de dezvoltare spirituală ca să treacă de la inteligență la înțelepciune. Câți se ridică la acel nivel conștiință încât să se integreze cu această conștiință universală și cum reușim prin ceea ce facem noi să influențăm în bine și existența celor din jurul nostru. Astea sunt niște idei care mă preocupă, m-au precupat dintotdeauna, în ultimul timp poate un pic mai mult.

De ce școala militară, de ce ar alege cineva strictețea școlii militare?

A fost mai mult rodul întâmplării. Nu a fost o judecată clară. Tata, care și-a pierdut 4 frați în armată, a fost împotrivă. Dar am stăruit. Și a fost o întâmplare fericită. A fost o școală excepțională. Cred că am avut cei mai buni dascăli din România și nu numai. Unii dintre profesorii pe care i-am avut atunci mi-au influențat pozitiv destinul. Spre exemplu, profesoara de chimie, în urma unor teste, m-a trimis la olimpiadele de chimie. Astfel s-a născut pasiunea pentru chimie.

Cum percepeți profesia dumneavoastră ca întreg?

Am încercat întotdeauna să văd nu doar latura pragmatică a profesiei, economică, ci și cea umană, de ocrotire a sănătății. Încerc să punem mai mult accent acum pe partea profesională umană și vreau să îmbunătățesc partea de comunicare cu pacientul, partea de consiliere, de îngijire nu numai fizică ci și prin dialog și prin sfaturile pe care le dăm. Sunt convins că experimentele făcute de japonezi, care au demonstrat că puterea gândului și conștiința pot grăbi și influența procesul de vindecare, sau dimpotrivă, poate să îmbolnăvească, sunt relevante. Sunt convins că și în relația medic pacient, farmacist pacient, acest principiu se poate aplica cu scucces.

_LBF8674

Care au fost cele 3 atuuri care au făcut diferența, care v-au ajutat să ajungeți aici?

Perseverența – nu m-am descurajat dacă nu mi-a ieșit ceva din prima și am insistat până am reușit.

Pregătirea pe care am avut-o în timpul școlii, în liceu, în facultate și puțină cercetare efectuată.

Al treilea atu ar fi structura intimă, o parte genetică pe care am moștenit-o de la tata. Tata a avut spiritul antreprenorial încă de pe vremea comunismului; am moștenit asta de la el. Chiar și acum este un fermier fruntaș în Moldova, iar la 84 de ani se gândește ce investiții să mai facă.

Cred că ceea ce trăim este proiectat de undeva, cândva. Apropo de conștiința universală și de conștiința noastră, cu siguranță există o proiecție acolo undeva… din multitudinea dimensiunilor vidului cuantic, din care noi vedem numai o anumită realitate, cea care ne convine nouă, deși sunt multe realități paralele, una dintre ele a fost bine conturată și și-a avut echivalentul aici, pe planeta Pământ.

Deci, credeți în destin?

Cu siguranță că avem fiecare destinul nostru, ceva conturat dinainte. Putem să ne luăm o anumită traiectorie, din spațiul cuantic, fiecare conform geneticii noastre, conform instrucției la care suntem supuși la nivelul nostru de pregătire intelectuală, dar mai ales la nivelul de spiritualitate la care putem ajunge și atunci putem accesa anumite dimensiuni ale conșiinței universale, care cred că pot face tema multor dezbateri. Este demonstrat că puterea minții sau conștiința pot să influențeze inclusiv genetica. Acum, la congresele de neuropsihiatrie în care se dezbat teme de transcendeță, se discută variante și posibilități de actualizare a folosirii creierului, astfel încât mintea noastră să poată activa 90% din genele nefolosite ale ADN-ului.

Ce impact are acest destin asupra celor din jurul dumneavoastră?

E un univers mai vast dacă reușești să abordezi și să ajungi la nivelul spiritual în care să poți să înțelegi și să accesezi aceste dimensiuni. Probabil de aici și aceste inițiative de a face ceva de impact și asupra celor din jur. Proiectele cu mare impact social, cum ar fi spitalul sau chiar ferma cu toate cele din jur, care are un impact asupra întregii zone de acolo, o zonă uitată de lume, țin de sfera percepției a ceea ce ne înconjoară și de nivelul la care am ajuns să percepem ce este viața. Din punctul meu de vedere, cel mai mare return of investment este cel pe plan spiritual. De aceea vreau să pun mai mult accent pe comunicarea umană.

Spitalul e unul dintre proiectele de suflet. De unde a pornit și ce le aduce brașovenilor?

A pornit de la o mare încercare prin care am trecut. Soția mea a murit în urmă cu 5 ani de o afecțiune oncologică și tot ce am putut să fac, a fost că i-am prelungit viața cu câțiva ani. Am cunoscut atunci niște posturi pe care nu le cunoscusem. Căutând vindecarea m-am trezit în postura de a fi un nume pe o listă, de la Houston la Institutul Oncologic, la Tokyo sau la Paris, sau chiar și la Havana în căutarea medicinei alternative. Am cunoscut postura de om necăjit pe care îl ignoră toată lumea. Când am văzut câți oameni suferă de aceste afecțiuni, când am văzut Institutul Oncologic de la Cluj, m-am gândit că trebuie să fac ceva. Medicina din România părea în colaps.

Spitalul Sf. Constantin este un spital accesibil pentru români, cu servicii la cel mai înalt nivel. Putem salva foarte mulți români cu probleme grave chirurgicale. Încercăm să-i salvăm și pe cei cu afecțiuni oncologice sau măcar să le prelungim semnificativ viața, cu câțiva ani buni, iar în anii pe care îi mai au să aibă o viață de calitate.

Până acum am reușit. Am avut multe mii de pacienți cu operații reușite. Avem aproape 3000 de intervenții mari pe an.

_LBF8690

Cu ce se deosebește spitalul acesta de alte spitale din România?

Am reușit să readucem acasă specialiști de top, români care erau deja stabiliți la Paris, la Geneva, la Londra și care au venit cu plăcere să le fie de folos compatrioților lor.  Am încercat să facem medicină de excelență, de nișă. Faptul că am fost premiați de Organizația Mondială a Sănătății ca și cel mai curat spital din Europa, în final în competiție aflându-ne cu spitalul universitar din Berlin, Dublin și Luxemburg – a fost o performanță. Acum suntem un centru de excelență care e folosit pentru perfecționare, pentru trainingul altora din România – la momentul actual și apoi va fi extins si pe Europa de Est. Ne vizitează cel puțin odată pe an profesorul de disciplină la Organizația Mondială a Sănătății pe curățenia din spitale, respectarea riguroasă a normelor și prevenirea infecțiilor nozocomiale.

În final, pentru că veniți din domeniul substanțelor, care este rețeta fericirii?

Din punctul meu de vedere, fericirea nu stă în a face numai ce îți place, ci a face cu plăcere ceea ce trebuie făcut. Cred că e important să îți găsești plăcerea, să o pliezi, să o articulezi. La mine a fost foarte simplu pentru că pur și simplu mi-am făcut profesia și mi-am făcut-o cu deosebită plăcere. E ceva deosebit să lansezi un medicament nou, să acoperi niște goluri mari în piață. Toate acestea, dacă le faci cu plăcere, le faci cu mai puțin efort și cu mai mare eficiență.

Bucuria mea ar fi dacă aș putea să fac echipă la un moment dat cu fiul meu, care din fericire urmează aproximativ aceleași urme, adică a îmbrățișat aceeași profesie. Aș vrea să putem face echipă o vreme și apoi să îi predau ștafeta și eu să vin doar cu mici intervenții, câte o idee. Ar fi scenariul ideal.

Vanilie sau mosc?

Vanilie

Pastile sau ciocolată?

Ciocolată!

Tarkovsky sau Fellini?

Fellini.

Țările calde sau muntele rece?

Amândouă… alternativ.

Rock sau operă?

Operă… și rock.

Credite foto: Laura Bâlc