Pentru majoritatea dintre noi, iubitoarele de frumos, de modă, o bluză nouă, o pereche nouă de pantofi, o geantă, pot reprezenta pur și simplu o doza mică de fericire ambalată în noutate. Pentru cele mai stabile dintre noi, care nu vrem un job nou, un iubit nou, un obiect vestimentar atârnat nonșalant pe alt umeraș poate fi acel “nou”.
Suntem fane Pinterest, urmărim ce apare pe siteurile de tip Romwe, Choies, Asos, mergem prin malluri. Automat știm care sunt trendurile și vrem mereu ceva nou pentru un outfit perfect.
Prea mult nou strică?
Din păcate acest ritm nebun indus de plictiseală și chef continuu de un alt si alt “nou”, face ca umerașele din dulapuri, respectiv propriile spații de depozitare să fie din ce în ce mai mici, aproape inexistente.
Shopping-ul se poate transforma cum ai intra dintr-un magazin într-altul într-o boală a secolului – shoppaholism, iar în acest caz, noul se transformă în “prea mult”.
Diverse soluții de vindecare
Cele mai la-ndemână “soluții” rezidă în însăși bunele noastre prietene, cele alături de care comitem aproape de fiecare dată crimele care asasinează portofele și devalizează carduri. Știm că au cumpărat ceva ce ne doream noi, și cândva o să putem împrumuta și noi acel ceva de la ele. Mai știm și că au făcut o obsesie pentru o bluza pe care noi nu știm veci cum s-o mai purtăm. Și atunci le facem cadou bluza. Iar ele se bucură nespus.
Schimbul e vechi de când lumea și într-un cadru organizat poate căpăta noi valențe. Donarea hainelor este de asemenea o variantă bună și încercată de multe dintre noi atunci când ne mutăm, sau atunci când facem o schimbare dramatică de look, impusă de job sau de vârstă.
Surplusul de haine datorat impulsurilor noastre necontrolate de a cumparat tot mai mult si mai mult, reprezinta de fapt haine pe care le purtăm o dată, de 2 ori, le iubim și investim în ele. Nu, nu se pot doar arunca și înlocui. Vrem ca și altele să se bucure de ele. De la single user, la multiple user.
Cumpăratul poate fi pus în același context cu vânzarea, cu schimbul, cu donarea, cu înlocuirea vechiului tău, cu vechiul altuia. Rezultă ceva nou pentru fiecare? Sigur că da.
Mai ales acum când ești în căutare de cadouri și trebuie să faci loc și pentru cadourile pe care le vei primi tu ne-am propus să dăm refresh garderobelor noastre: vindem, cumpărăm, înlocuim. Și astfel se naște un ciclu sănătos de viață al unei piese vestimentare deloc noi.
Unde puteți experimenta și voi leacul acesta?
La FlashShop, organizat în data de 17 decembrie, miercuri La Cizmarie. E atât de centrală locația, încât dacă ești în goană după cadouri n-ai cum s-o ratezi: din stația de pe Memo prima străduță spre Napoca! Vă așteptăm!