Avea doar 5 ani când, la mare fiind, corpul tatălui său a fost scos din mare, inert. Făcuse infarct. Nu a uitat ani în șir acea imagine. Că tatăl nu era la mare cu mama ci cu amanta, asta e alta poveste care l-a privat de dialoguri normale ulterioare cu mama sa despre acest subiect. A crescut alături de mama și sora, cocoloșit și iubit. Chiar și la 23 de ani, în casă i se spunea ”Copilu”.
Anii au trecut și Copilu’ s-a transformat într-un tânăr frumos, cu un umor ironic. Școala nu l-a pasionat prea tare, avea lipici mare la doamne și domnișoare pe care le amețea ca un trubadur cu câte un cântec personal, cântat cu voce gravă pe acorduri de chitară. Asculta Beatles sau Alexandru Andrieș, fuma ca un turc și se amețea ușor cu orice formă de alcool, visa mult și măreț despre cum o să vândă elicoptere prin Rusia sau textile în Republica Moldova în anii 90, în plină economie de butic.
Avea un suflet mare și prieteni nepotriviți, idei de business rupte de realitate ce l-au făcut să-și piardă casa de două ori într-un an și să se înglodeze în datorii numai de el știute. Și tăcea. Printre rotocoalele de fum, tăcerea lui era cea care durea cel mai tare. Ascundea speranțe, spaime și gânduri negre numai de el știute. A pierdut tot ce avea de mai multe ori: iubită, casă, bani, prieteni. De fiecare dată s-a ridicat de jos, scuturându-se de neputința și a luat-o de la capăt, în felul lui – mai greu de înțeles. Nu alegea calea cea mai ușoară ci pe cea mai grea, un fel de Golgota personală dusă la absurd.
Într-o vreme, afacerile chiar îi mergeau binișor – ce-i drept cu ceva datorii la stat pe care le ignora cu desăvârșire deoarece, nu-i așa ”Cine nu are datorii la stat în ziua de azi…”. S-a căsătorit și a devenit tatăl unei fetițe frumoase. Era optimist și abstinent de mai mulți ani, ședințele la Alcoolici Anonimi chiar dăduseră rezultate. M-am bucurat să știu acest Copil, pe drumul lui în sfârșit, cu ceva mai mult optimism și maturitate în gândire.
Până într-o zi când am aflat că m-am înșelat. Dăduse chix din nou, era pe cale să-și piardă libertatea din cauza diverselor matrapazlâcuri făcute în business-ul cu statul. Și a ales absurd o altfel de eliberare, eliberarea de tot. Cu un cinism la limita grotescului, în ușa biroului său, a pus un bilet pe care scria: ”Nu intrați, înăuntru este un cadavru”.
Copilu’ avea 38 de ani și a plecat pe drumul său pe acorduri de chitara șoptite, ducând cu el vise, speranțe și crâmpeie de fericire smulse unei vieți mult prea scurte.
Când sufletul îți moare puțin câte puțin, când simți că nu ești unde trebuie să fii – cere ajutor și îl vei primi. Caută în tine acele momente în care ai fost cu adevărat puternic și folosește-le ca reper pentru lupta următoare. Nimic nu ți se va da dacă nu cauți. Visele nu se împlinesc cu o baghetă magică ci cu dârzenie și curaj, cu munca și lupta zilnică – așa că, indiferent de norii negrii ce-au poposit pe umerii tăi – ridică-te și mergi mai departe cu curaj!
