Yachtingul pare a fi un nou trend în sportul românesc și o nouă fiță pentru pasionații de vacanțe la mare. Pare nou, dar în realitate yachtingul se practică de mult timp în România. Este un sport elegant, cu “staif” cum se spune, dar mult mai accesibil și mai prietenos decât suntem tentați să credem.
Dacă vrei să afli o istorie a yachtingului în România, n-o să o găsești în vreun manual, așa că am stat de vorbă cu unul dintre pasionații de yachting de la noi, Ovidiu Drugan. Ovidiu a crescut în lumea yachtingului, este proprietarul mai multor bărci și deține una dintre școlile de yachting de la noi. Am descoperit împreună cu Ovidiu o poveste superbă, plină de eleganță și pasiune pentru acest sport, dar și politică, răsturnări de situație și eșecuri răsunătoare.
Istoria yachtingului românesc începe în anii ‘20, odată cu înființarea Yacht Club Regal Român al cărui Comodor devine Regele Ferdinand I. Era o lume plină de eleganță și rafinament, iar deschiderea și închiderea sezonului de yachting erau marcate de baluri elegante și sofisticate. Activitatea Clubului a fost îngreunată de începerea celui de-al doilea război mondial și a fost suspendată din 1948 până la căderea comunismului.
În perioada comunistă granițele erau blocate și yachtingul pe mare era total interzis, fiind văzut ca o modalitate de a fugi din țară. Sporturile nautice se practicau în acea perioadă doar pe lacuri, iar bărcile erau artizanale, pasionații le construiau singuri în propria curte. Una din bărcile construite în acea perioadă este velierul Allegro, care a fost construită într-o curte din Cluj de către muzicianul clujean Alexandru Pătrașcu. Allegro este și astăzi un velier superb, care se încăpățânează încă să participe la competiții, alături de ambarcațiuni mult mai performante.
Toată această flotă de bărci artizanale care purtau numele fetelor sau iubitelor constructorilor (Mariuca, Ileana etc..) au început să fie aduse la malul mării după ‘90 și, în lipsa unei infrastructuri potrivite, erau ancorate la malurile de ciment din Portul Tomis.
În 1999 s-a reactivat Yacht Club Regal Român, iar în anul 2002, Majestatea Sa Regele Mihai I de România a acceptat solicitarea de a-Și relua vechile prerogative de Comodor. La Club au început să adere atât persoane în vârstă, proprietari sau nu de ambarcațiuni, dar și mulți tineri. La începutul anilor 2000 Clubul a reluat organizarea de regate, la care participau în principal bărci manufacturate. Ambiția participanților la regate de a câștiga competiția i-au făcut să investească în bărci din ce în ce mai performante, pe care le achiziționau din străinătate. În jurul Clubului se adunase o comunitate unită de pasionați de yachting care pe mare se luptau între ei, iar pe uscat petreceau împreună.
A urmat o perioadă în care yachtingul a intrat în vizorul firmelor de evenimente și al agențiilor de publicitate care au văzut în acest sport o nouă variantă de promovare. Urmarea a fost organizarea de 10 regate/an, sub patronajul diferitelor cluburi sau firme private, regate care au solicitat la maxim echipajele participante. Partea bună este că a crescut standardul de organizare, iar premiile deveniseră fabuloase.
Competițiile sportive au fost cele care au stimulat participanții să își achiziționeze bărci tot mai mari, din ce în ce mai performante. Au crescut foarte mult vânzările de bărci, iar în perioada 2006-2009 flota de yachturi a ajuns la aproximativ 30 de bărci noi, în valoare de 60.000- 250.000 euro fiecare.
Criza a îndepărtat sponsorii, iar din lipsa fondurilor s-au iscat discuții între organizatori și participanții la regate. Rezultatul a fost pierderea credibilității organizatorilor și părăsirea lor de către yachtmani.
Cum fiecare criză reprezintă și o oportunitate, apare un nou personaj, venit din SUA, Cristy Baisan. Baisan era pasionat de yaching, cu educație în domeniu și cu multe mile marine la activ. Când a văzut lipsa de organizare în care se afla yachtingul din România, s-a implicat foarte mult în dezvoltarea infrastructurii. Atât Marina de la Eforie, cât și cele de la Mangalia și de la Limanu poartă amprenta lui Cristy Baisan.
Începând cu 2010 intră în scenă un nou investitor, Mihai Marcu. Marcu era proprietarul unei clinici private, dar și mare pasionat de bărci cu motor. El este cel care a preluat Marina Limanu de la Cristy Baisan și a făcut-o mult mai accesibilă și mai prietenoasă pentru proprietarii de bărci care au început să își mute ambarcațiunile în Limanu. Fiind și importatorul unei mărci de yachturi în România, Mihai Marcu a început să organizeze regate ca să își promoveze ambarcațiunile.
Azi, yachtingul din România are două mari competiții sportive: Cupa României și Campionatul Național de Yachting. Cupa României se desfășoară pe parcursul a cinci etape, a căror organizatori sunt Marina Limanu, Black Șea Sailing (organizația proprietarilor de ambarcațiuni) și Yacht Club Regal Român, sub egidă Federației Române de Yachting. Cupa României nu dă însă campioni naționali, aceștia sunt câstigatorii celor 2 etape ale Campionatului Național de Yachting, organizat de către Federația Română de Yachting.
Cum spuneam la început, yachtingul nu este un sport nou în România, are o istorie zbuciumată și, datorită pasiunilor pe care le stârnește, are și viitor. În ultimii 2-3 ani comunitatea celor care practică yachtingul ca sport sau de plăcere a crescut exponențial și marinele de pe litoralul nostru încep să semene cu marinele elegante din Grecia, Italia sau Croația.
“Portile” acestui sport sunt larg deschise pentru cei care își doresc să participe la regate și să simtă pe pielea lor adrenalina și libertatea pe carea ți-o dă yachtingul. Tot ceea ce trebuie să faci este să anunți organizatorii regatelor că vrei să participi ca oaspete pe un velier la o competiție și ți se va face loc cu siguranță. Echipajele ambarcațiunilor care participă la regate sunt mereu în căutare de noi membri, așa că nu este nevoie să deții un velier ca să poți practica acest sport.
Text semnat de Alina Corujan
