Ce înseamnă iertarea? Înţelegere pentru solidaritate şi pace, în cazul Israel şi Palestina

Când vine vorba de Palestina şi Israel, românii nu văd altceva decât imagini de război, ce nu ştiu majoritatea e că din Cluj, o persoană comunică zilnic cu oameni din Israel şi Palestina şi din alte colţuri ale lumii, căutând strategii pentru stabilirea păcii şi încheierea războiului. Într-un restaurant din Cluj, cu terasa plină, într-un colţ, departe de agitaţie, dar în continuă tensiune şi luciditate, Kai Brand-Jacobsen, consultant de pace, fondator PATRIR, se află în contact cu alţi consultanţi de pace din lume.

“Sunt unele poveşti în spate, despre care nu se ştie prea multe”, îmi spune el. „Chiar acum vorbesc pe Facebook cu Jo Berry, ştii cine e? Jo Berry e fiica lui Anthony Berry, care a murit în 1984 în atacul cunoscut sub numele “Bomba din Brighton”. După ani buni, Jo Berry l-a cunoscut pe Patrick Magee, responsabil pentru moartea tatălui ei, de atunci s-au mai întâlnit de câteva ori, iar în prezent călătoresc împreună prin lume implicaţi fiind în probleme de pace.

Prin această poveste, înainte de a-mi vorbi despre munca lui legată de Israel şi Palestina, Kai mi-a stabilit clar ce înseamnă acceptarea, înţelegerea, iertarea şi gândurile despre pace.

peace banner

“Ce se vede acum e dezastrul din ultimele patru săptămâni. Ce nu se vede, sunt acţiunile curajoase ale oamenilor şi organizaţiilor ce lucrează pe teren, peste tot. Conflictul este foarte polarizat. Lipseşte abilitatea de a recunoaşte, a înţelege şi a respecta nevoile oamenilor din ambele părţi. Fundamentul pentru o pace reală poate fi atins dacă se înţeleg ambele părţi. Furia e atât de extremă, încât nu se vede soluţia pentru unii şi pentru alţii. Israelul nu poate avea securitate decât dacă nu se înţelege securitatea şi invers. Conflictul are o istorie lungă, iar ambele părţi percep adevărul într-un mod greşit. Unii dintre ei nici nu recunosc Israelul sau Palestina. Trăiesc în realităţi diferite, au parte de media diferite, fiecare cred că ceilalţi sunt responsabili şi sunt fizic separaţi. Nu e un război despre evrei şi musulmani, ci despre o ocupaţie şi oameni care se simt ameninţaţi. Se pierde esenţa problemei, pentru că se pune accent pe violenţă”, a povestit Kai.

Câteva poveşti pe care oamenii nu le cunosc

  1. Theparentscircle.com

Este vorba de o organizaţie formată din părinţi, rude şi cunoştinţe ale celor care au fost ucişi, din ambele părţi, oameni uniţi pentru a ajuta la încheierea ocupaţiei şi a războiului. Ei au recunoscut că nu o să fie pace, până când nu vor lucra împreună, pentru a nu mai trăi în frică. Aceştia fac diverse demonstraţii împreună.

kai 1

  1. Cfpeace.org – Combatants for Peace

Este o organizaţie formată din soldaţi, ofiţeri decoraţi şi oameni care au luptat în ambele tabere, foşti prizonieri şi combatanţi, adunaţi pentru a se opune războiului şi ocupaţiei.

  1. Arab Peace Initiative

Crezul lor este că fiecare ţară arabă şi musulmană îi va recunoaşte pe israelieni, dacă aceştia recunosc Palestina.

În Gaza, a cărei populaţie este formată 50% din copii, până în prezent, în ultimele săptămâni, au fost produse pagube în valoare de aproximativ 6 miliarde de dolari.

Din Cluj-Napoca, Kai se află în contact zilnic cu palestinieni şi oameni din Israel, cu care a luat legătura, pe care îi ajută să strângă fonduri. De asemenea, există un grup pe Facebook format din oameni faimoşi din lume implicaţi în restabilirea păcii. Potrivit lui Kai, părerile se schimbă, sunt tot mai mulţi oameni deschişi la minte şi este o posibilitate ca totul să se oprească în vederea obţinerii securităţii ambelor tabere, însă e nevoie de o dublă recunoaştere.peace

„E un moment critic, e nevoie de implicare de peste tot, fiecare neregulă trebuie investigată. Nu trebuie să se înceapă un război, dacă se continuă ca în trecut, vor fi războaie. Sunt mai mulţi oameni conştienţi ca până acum. Românii şi oamenii din întreaga lume au responsabilitatea să sprijine aceste eforturi, altfel va fi o traumă, pentru că rana e deja deschisă şi trebuie să ne unim pentru a opri asta. E nevoie de o voce pentru ambele părţi. ”, mai spune Kai.

 Link-uri utile:

http://www.hulu.com/watch/671583

Jo Berry’s Talk „Disarming with Emapthy”: https://www.youtube.com/watch?v=coljnvVH18o

Blogul lui Gershon Baskin (israelian-american), cel care a negociat eliberarea lui Gilad Shalit http://gershonbaskin.org/ – cartea lui se găseşte pe amazon.com

Blogul lui Kai Brand-Jacobsen: http://kaibrandjacobsen.wordpress.com/

TEDxCluj – Kai Jacobsen – Paradigm shift from war to peace – https://www.youtube.com/watch?v=5P5NCjfpIss

https://www.facebook.com/notes/kai-frithjof-brand-jacobsen/israel-palestine-securing-the-cease-fire-and-what-comes-next-7-measures/10152233498051048

https://www.facebook.com/notes/kai-frithjof-brand-jacobsen/15-things-you-can-do-to-to-help-end-the-war-in-israel-palestine/10152229282276048

grup discuţii FB: https://www.facebook.com/groups/686447984743107/