Campania „13 cu atitudine”, iniţiată în luna martie a acestui an de Salonul Catwalk by Ramona Mîndru, împlineşte mâine, 13 august, 6 luni. Potrivit campaniei, toate veniturile încasate în ziua de 13 a fiecărei luni vor fi redirecţionate către copii bolnavi din Spitalul Oncologic Cluj.
Ramona Mîndru, fondatoarea campaniei:
Una din pierderile cel mai acut simțite de societatea modernă este aceea a sentimentului apartenenței la comunitate. Tindem să ne imaginăm că pe vremuri exista un grad de bună vecinătate care a ajuns să fie înlocuit de un anonimat nemilos, în care oamenii caută să interacționeze unii cu alții în primul rând în scopuri restrictive, individualiste: pentru câștig financiar, avansare pe scara socială sau iubire romantică.
Doamnele şi domnişoarele care apreciază frumuseţea în toate formele sale sunt aşteptate în data de 13 a fiecărei luni, în Salonul Catwalk, pentru a zâmbi şi atunci când se privesc în oglindă, dar şi când se gândesc că frumuseţea lor aduce zâmbete pe chipul unor copii.
„Haideţi să depăşim prejudecăţile legate de ziua de 13 şi să abordăm acest număr cu altfel de atitudine! Frumuseţea adevărată vine din interior şi gesturile care nouă ne par a fi mici, pentru alţii pot fi adevărate miracole!”, mai spune Ramona Mîndru.