Spectacolul „Amor, amores” deschide Festivalul STEPS

Corpul de balet al Operei Române deschide mâine, la 18:30, Festivalul STEPS cu spectacolul de dans contemporan „Amor, amores”, prezentat în premieră mondială, în regia şi coregrafia maestrului Gigi Căciuleanu.10301055_677352582338094_809614354480709457_n

Amor, Amores de Gigi Căciuleanu surprinde şi omagiază iubirea prin fiecare atom de mişcare făcut pe scenă. Dansul, în viziunea lui Gigi Căciuleanu, este o artă a supravieţuirii, a firii şi a mişcării.

„Dansul e şi poezie; aceşti oameni sunt şi poeţi când dansează. Fiecare îşi pune în scenă istoria lui personală şi anumite singurătăţi. Mi-am imaginat prin acest spectacol o învolburare a simţurilor şi a corpului, pe care sper să o simtă şi publicul.” Gigi Căciuleanu

Foto: Andrei Niculescu