După un început entuziast, lucrurile încep să se aşeze în REACTOR. Luna mai este plină activitate, cu un program consistent, care include primul spectacol creat în spaţiul de pe Petofi Sandor, lansarea modulului Reactor Social, un spectacol inedit de opera, o colaborare cu Photo România Festival şi o parte din microstagiunea Create.Act.Enjoy.
Concerte, expoziţii, improvizaţie – oferta rămâne variată şi se diversifică în mod constant, în timp ce creştem, împreună cu publicul nostru, aşteptând şi oferind reacţii.
Sâmbătă, 10 mai, ora 20.00
AVANPREMIERĂ 9 din 10
Spectacol în coproducție cu Asociația Reciproca
Duminică, 11 mai, ora 20.00
PREMIERĂ 9 din 10
Spectacol în coproducție cu Asociația Reciproca
Aceasta este prima producţie teatrală semnată Asociaţia RECIPROCA şi primul spectacol realizat în totalitate în Spaţiul REACTOR de creaţie şi experiment.
Chestionând limbajul specific cărților motivaționale, „9 din 10” este rezultatul unui proces de lucru de tip devised theatre, având la bază un scenariu colectiv, construit pe improvizațiile actrițelor Oana Hodade, Oana Mardare și Lucia Mărneanu, coordonat de dramaturgul Ana Cucu-Popescu, sub regia Letei Popescu.
Cu: Oana Hodade, Oana Mardare și Lucia Mărneanu
Dramaturgia: Ana Cucu-Popescu
Regia: Leta Popescu
Vineri, 16 mai, ora 20.00
4.48 psihoza
One woman show în microstagiunea Create.Act.Enjoy
Te-ai întrebat vreodată cine eşti atunci când nu te priveşte nimeni? Existăm doar în momentul în care un altul ne validează prezenţa. Iar atunci când refuzăm acest raport, suntem catalogaţi fie nebuni, fie geniali, fie curajoşi, fie foarte slabi, sau toate la un loc. Cine eşti cu adevărat, atunci când îţi impui singur limitele?
„Nu ai de ales, alegerea vine după.”
Cu: Raluca Lupan
Regia: Alexandra Felseghi
Sâmbătă, 17 mai, ora 20.00
This is my body. Come into my mind
Spectacol de teatru-dans în microstagiunea Create.Act.Enjoy
Spectacolul de teatru-dans „This is my body. Come into my mind” a pornit din dorinţa de a găsi un limbaj al corpului care să definească momentele cruciale din care suntem „clădiţi”, să povestească şi să rememoreze treptele urcate de la copilărie până la maturitate. Trecerea de la fetiţă la femeie, de la joc la artă şi de la confuzie la claritate îşi capătă fluiditatea prin intermediul teatrului şi al dansului. Mintea şi sufletul se descoperă simultan, învaţă să trăiască împreună în acelaşi trup, oscilând între dezechilibru şi armonie.
Cu: Raluca Lupan, Diana Buluga
Regia: Alexandra Felseghi
Duminică, 18 mai, ora 20.00
Sub Reflector
O producție Reactor Social – cu cetățenii orașului Cluj-Napoca
Sub Reflector își propune să intermedieze o întâlnire între cetățenii Clujului, între cei aflați mereu în public, care au simțit măcar o dată nevoia să se urce pe scenă, și cei care își doresc să îi cunoască mai bine pe oamenii alături de care trăiesc în acest oraș. Ce ascund străinii de care uităm înainte să ne dispară din vedere? De multe ori, povești incredibile, talente secrete și pasiuni uimitoare.
Coordonator : Cristian Ban
Luni, 19 mai, ora 17.00
Photo Romania Festival PL OFF
Photography exhibition
Opening of a collective exhibition presenting Polish contemporary photographers. This event is accompanying the Photo Romania Festival. The exhibition will be available until May 25th.
Vineri, 23 mai, ora 20.00
Storytelling Night
With Tom Thumb
Tom Thumb is a travelling storyteller from England. He performs original stories with a mix of metaphorical and magical realism themes. Each story is followed by a song on the guitar.
An evening for the imaginative!
Eveniment în limba engleză.
Sâmbătă, 24 mai, ora 20.00
Așteptând-o pe Alice
One woman show
Îți mai aduci aminte care era jucăria ta preferată din copilărie? Îți aduci aminte unde ai lăsat-o ultima oară? Te-ai gândit vreodată că s-ar putea să te aștepte?
Vivian este o păpușă. Păpușa preferată a lui Alice. Prinsă într-o lume a amintirilor și a așteptării, Vivian învață lucruri noi. De data asta nu e vorba despre un nou joc sau un nou cântec. Vivian învață să aștepte.
Cu: Oana Mardare
Muzica: Pau de Nut
Regia: Doru Taloș
Duminică, 25 mai, ora 20.00
Mânia.ro
Spectacol de teatru
Mânia.ro este un spectacol ce îmbină atitudinea social-politică cu monologul interior. Căutarea sinelui se desfăşoară într-un spaţiu personal aflat la periferia unui spaţiu social angoasat, autist, plin de frustrare şi neîmplinire. Acest spaţiu exterior contaminează gândurile şi acţiunile personajului, care se zbate într-o luptă surdă cu trecutul, prezentul şi lipsa viitorului, o luptă în care singurul aliat este iubirea.
Poeziile lui Mihnea Blidariu, care stau la baza acestui spectacol, sunt pline de referinţe la trecutul totalitar românesc, la momentul Revoluţiei din 1989, la politica prezentului şi la nevoia societăţii de a-şi redescoperi latura cetăţenească, civică.
Paul Socol – actor
Mihnea Blidariu – text, clapă, trompetă
Andrei Puiu – chitară, sunete
Marți, 27 mai, ora 20.00
Orașele invizibile
Vernisaj – expoziție colectivă de transfotografie
Unei întâmplări fabuloase din universul povestirii culte, respectiv celebra carte a lui Italo Calvino, “Orașele invizibile”, declinarea de extensie pe care o reprezintă transfotografia îi aduce prin metaforă, exercițiu de admirație și dans împreuna, ocazia de a duce mai departe oglinzile si oglindirile.
Joi, 29 mai, ora 20.00
Just Push Play
Impro-show
O seară de improvizații cu Dragos Muscalu, Bogdan Bob Radulescu, Matei Rotaru, Rob Pavicsits.
Vineri, 30 mai, ora 20.00
Guitar Trio of Cluj Napoca
Concert de chitară și muzică clasică
Trioul este alcătuit din Marian Bălan, Filimon Viorela si Ani Gaydarova, foști studenți la clasa de muzică de cameră a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca. Cei trei activează în această formulă de trei ani, timp în care au reușit să abordeze un repertoriu de o largă paletă stilistică, de la muzica renascentistă la cea contemporană.
Sâmbătă, 31 mai, ora 20.00
EU: mai mult decât mă aşteptam
Spectacol-colaj de operă și teatru
Se interpreteaza lieduri românești.
Cu: Denisa Berceanu, Lorena V.Puican – soprană, Adonis Tanta – tenor, Cristina Tureanu – mezzo-soprană, Andrei Nicoară – bas
Regia și scenariul:Adonis Tanta
Design și scenografie: Denisa Berceanu