Fascinaţia Meşteşugului – oameni care şi-au propus să schimbe România

Seria documentarelor Fascinaţia Meşteşugului a ajuns la episodul cu numărul 5 şi continuă cu povestea lui Andrei Gârbă – economist după studii, ceramist după experianţă. O poveste despre voinţă, alegeri şi dorinţă de schimbare. O poveste de bine despre români şi România.

andrei garba

Povestea lui Andrei Gârbă face parte din proiectul Fascinaţia Meşteşugului, un proiect realizat cu pasiune, despre pasiunea celorlalţi. Proiectul este independent, finanţat din resurse proprii, iar primul documentar a fost realizat în anul 2012. Proiectul conţine o serie de documentare video, motivaţionale despre pasiune, perseverenţă, meşteşug şi continuitate. Ideea proiecului a pornit din dorinţa tânărului videograf Matei Pleşa de a realiza documentare artistice şi de a promova valorile “ascunse” sau prea puţin mediatizate ale României.

andrei featured

„Tu eşti drumul. Dacă ţi-ai descoperit interiorul, aşa vei descoperi mai departe şi soluţiile care te vor ajuta. Trebuie să perseverezi şi să te descoperi pe tine. Nu fac ceva pentru că vreau să fac ceva, fac pentru că simt că trebuie să fac. Nu există o logică. Voinţa nu vine dintr-un raţionament, vine dintr-o simţire. Lucrurile logice se aştern după aia. ” – menționează Andrei Gârbă în interviul său.

Uneori drumul ţi-e dat, alteori ţi-l alegi singur sau pur şi simplu porneşte de la o idee. Andrei Gârbă a început să lucreze alături de tatăl său la vârsta de 14 ani, iar acum, în atelierul din Cluj-Napoca lucrează alături de alţi 5 colegi, fiecare cu propria lui specializare. El nu crede în concurenţă în sensul contemporan al cuvântului, ci mai degrabă în colaborare. Succesul într-un meşteşug e greu de atins şi mai mult decât atât, greu de definit. Pentru Andrei, succesul reprezintă o satisfacţie personală, o bucurie primită din partea clientului.

ceramic

Pentru Andrei, cuvântul „provocare” înseamnă a accepta proiecte pe care, la momentul asumării lor, ar putea să nu se afle în aria lor de expertiză. Cu alte cuvinte, „Industria are nişte limitări, nu poţi face chiar orice. Dar de fiecare dată cânda apărut un proiect dificil, am spus că fac şi am învăţat să fac, am încercat. Poate nu ne-a ieşit un produs din prima, dar nu a plecat de la noi până ce nu a ieşit aşa cum ne-am dorit.”

ceramic 1

Andrei Gârbă lucrează cu pasiune ceramica şi e un optimist care iubeşte Romania şi tradiţiile ei, fapt pentru care în viziunea lui: „România merită mai mult decât ce are acum. Oamenii care sunt în stare să schimbe România sunt oamenii care o iubesc şi care îi respectă tradiţiile, care sunt mândri că fac ceva şi că acel ceva este românesc, făcut în România”. Nu şi-a pierdut încrederea în România pentru ca e convins că ţara noastră mai are mult de oferit. Spune cu încredere şi tărie că iubeşte locul acesta şi că-I vede potenţialul: „Când mă gândesc la ceva, mă gândesc la potenţialul pe care acel ceva îl poate avea. Acel lucru banal poate fi inspiraţie pentru mulţi. O bucată de piatră pentru tine e o bucată de piatră, o bucată de piatră pentru Brâncuşi e Poarta Sărutului.”

Foto: Matei Pleşa

Articolul şi povestea completă: