Acum câteva zile m-a sunat un bun prieten din București rugându-mă să fiu prezentă pentru prietenul lui în ceea ce dorea să facă în Cluj. Surpriza a fost că era vorba despre Dragoș Bucurenci, pe care îl cunoscusem din presă, povești și evenimente cu consistență. Cum prietenii la nevoie se cunosc, m-am bucurat să întorc măcar puțin din ceea ce am primit de-a lungul timpului de la prietenul meu Cosmin, și m-am antrenat cât de bine am putut cu Dragoș în dorința de a susține cu ce pot informațional cursul care urma să aibă loc în Cluj.
Rău mi-a părut că nu am putut participa (asta e! aveam deja programul de week-end cu familia decis), mai ales că o simplă citire a descrierii cursului îmi arăta că urma să fie altfel. Și trebuie să recunosc, iubesc acest cuvânt: altfel – în toate formele lui! Însă am profitat de relația de prietenie comună cu Dragoș pentru a află câteva din gândurile lui la întrebările Bulevard. Și am profitat și mai mult cu o cafea și un chat bun la Morphoza, descoperind o persoană deschisă și caldă, care îmbracă mănușă persoana inspirațională pe care deja o anticipam din poveștile libere care circulă pe internet.
Vă invit să citiți câteva din cele împărtășite de Dragoș și sper că îl vom revedea curând într-un Cluj avid de consistență.
Știm că ești implicat în numeroase proiecte. Câte ore are ziua ta?
17 – 18, cam puțin pentru cât aș avea eu nevoie.
Ai știut dintotdeauna „ce vrei să te faci când vei fi mare”?
Am știut dintotdeauna că vreau să mă fac mare. Opțiunile au variat: președinte (pentru că voiam să apar la televizor și să circul cu elicopterul, ca Ceaușescu), ambasador, jurnalist, preot, profesor, chimist, fizician, filosof.
Care sunt persoanele care ti-au influențat creșterea și devenirea?
Am avut întotdeauna mentori, oameni care au crezut în mine și care mi-au influențat decisiv educația și cariera. Le datorez mare parte din ceea ce am realizat și din cel care sunt astăzi. Profesoara Maria Budescu de la Cercul de Presă al Palatului Copiilor; profesoarele de matematică, Florica Banu, și de engleză, Victoria Stancu și Elena Șerban, din gimnaziu; profesorii de fizică, Valentin și Ioana Stoica, de literatură, Ohara Donovetsky și Nicolae I. Nicolae, și de filosofie, Gabriel Săndoiu, din liceu. Apoi sunt profesorii de viață: Irina Nicolau, Gabriela Massaci, Cosmin Alexandru, Oana Pellea. Și mai sunt mulți alții, dar nu-i pot enumera pe toți aici.
Proiectul care te definește cel mai bine?
MaiMultVerde.
Prin ce se deosebește „Vorba bună. Atelier de vorbire în public” de celelalte cursuri de public speaking?
Nu știu cum sunt celelalte programe de vorbire în public, dar la “Vorba bună” punem accentul nu doar pe tehnica vorbitului în public, ci și pe ceea ce trebuie să se schimbe înlăuntrul tău pentru a deveni un foarte bun orator.
Cum se împacă scrisul cu vorbitul în public?
Fac casă bună atunci când se întâlnesc, dar nu sunt legate unul de celălalt. Cei mai mulți oameni pe care-i cunosc eu și care scriu bine sunt vorbitori mai degrabă mediocri. Iar oamenii care vorbesc bine, nu sunt neapărat scriitori de excepție.
Cel mai important sfat pe care l-ai da unui debutant în public speaking?
Același pe care violonistul Mischa Elman i l-a dat turistului care l-a întrebat cum se ajunge la Carnegie Hall: “Practice. Practice. Practice.”. Cei mai mulți debutanți subestimează timpul și efortul care trebuiesc investite în pregătirea unui discurs pentru ca acesta să fie unul reușit. Exercițiile și repetițiile sunt mai importante decât orice truc, tehnică sau figură retorică.
Cum în luna martie am sărbătorit femeia, ne întrebam: Ce înseamnă Femeia pentru Dragoș Bucurenci?
O majoritate încă minoritară. Deși femeile sunt mai numeroase, mai bine educate, muncesc mai mult și trăiesc mai sănătos decât bărbații, ele câștigă mai puțin, sunt rușinos de slab reprezentate politic, sunt abuzate în familie, pe stradă, la serviciu, și trebuie să lupte toată viața cu prejudecățile unei minorități care încă mai crede că e treaba exclusivă a femeilor să se ocupe de gospodărie și de crescutul copiilor. Eu unul m-aș bucura ca 8 Martie să-și recapete sensul original, de celebrare a luptei pentru egalitatea de șanse. În forma românească, sărbătoarea a fost confiscată de un ritual machist căruia femeile îi răspund mai degrabă submisiv. A ajuns un fel de “hai să ne facem că uităm cu vă purtați cu noi tot restul anului…”
QQ.
Primul gând dimineața?
Ce am de făcut azi?
Activitatea preferată?
Cititul pe plajă, la malul unei mări sau al unui ocean, pe avion, pe tren sau tolănit pe canapea.
Obiectul care nu-ți lipsește nici în Deltă, nici la o întâlnire de afaceri?
Telefonul, din păcate. Și un inel la care țin mult, din fericire.
Autorul pe care ți-ai (/ți-ai fi dorit) dorit să-l întâlnești?
Mario Vargas Llosa, Khaled Hosseini, Salman Rushdie, dar pe aceștia i-am întâlnit. Pe Mircea Eliade ar fi fost un privilegiu să-l pot cunoaște. Și pe Jonathan Franzen încă îmi doresc să-l întâlnesc.
Visul care nu s-a împlinit încă?
Să simt că mi-am făcut datoria sau că am dovedit ceea ce a fost de dovedit.
Interviu realizat de Laura Opriş şi Diana Calfa
