“M-am născut câteva sute de ani prea târziu …sau prea devreme!” mă plângeam unui prieten.
“Hai lasă prostiile și trăiește aşa cum vrei…să vedem ce-o să iasă! Surprinde-mă!”
Uşor de zis şi greu de făcut. Într-o societate care mai are puţin şi se închină banilor, e greu să evidenţiezi alte valori. Nu mă refer doar la cele personale, meseria mea trebuie să definească, creeze şi adapteze spaţii pentru cei ce suntem acum.
Am susţinut, ca societate, industrializarea mult prea mult timp. M-am bucurat enorm să văd că numărul manufacturilor care expun la târgurile internaţionale din această primăvară, atât la Milano cât şi New York, s-a triplat. Sunt ani de când mă alătur celor care doresc să promoveze în ceea ce fac oameni talentaţi, profesionişti în domeniile pe care le reprezintă. Nu cred că sunteţi mulţi cei care vă simţiţi confortabil între noile mari contrucţii, hectare de sticlă albastră sau verde – asta e mereu pe stoc.
I-am apreciat mereu pe acei colegi care cunosc şi discută direct cu pietrarul, tâmplarul, grădinarul, etc. Nu sunt fericită să ignor specialiştii din domeniile implicate în meseria mea, alegând industria.
Dacă arhitecții, alături de medici, bancheri, scriitori, jurnalişti, actori, profesori şi orice alte specialități, sunt apreciați după felul în care vând produsul pe care teoretic ar trebui să-l conceapă sau să-l creeze, ar fi poate mult mai simplu să ne rezumăm la o singură specialitate academică. Pentru a fi cât mai apreciați sau chiar pentru a putea supraviețui, mulți oameni de valoare ajung să-și abandoneze formarea şi deseori tradiția.
Îmi amintesc de Konrad Lorentz cu „Cele opt păcate ale omenirii civilizate”. Vă amintiți comparația între celula malignă şi noile suburbii? “Celula unei tumori maligne se deosebeşte de o celulă a unui organism sănătos în primul rînd prin faptul că ea a pierdut acea informaţie genetică de care are nevoie pentru a-şi îndeplini rolul de verigă utilă în cadrul comunităţii de interese a organismului. Astfel, ea se comportă ca un animal unicelular, sau mai bine spus ca o tânără celulă embrionară. Rămasă fără structurile speciale, ea se divide fără măsură şi fără menajamente, astfel încât ţesutul bolnav se infil-trează în ţesuturile învecinate, care sunt încă sănătoase, distrugându-le. Analogiile evidente dintre imaginea periferiei oraşului şi cea a tumorii constau în aceea că în ambele cazuri în spaţiul încă sănătos erau realizate o mulţime de planuri constructive subtil diferenţiate, care se completau reciproc şi care îşi trăgeau înţeleaptă regularitate dintr-o informaţie obţinută în decursul unei îndelungate evoluţii istorice, pe când în regiunile distruse de tumoare ori de tehnologia modernă se regăseau doar cîteva construcţii extrem de simple”.
Ignorănd contextul şi amputând tradiţia ajungem să trăim în spaţii care nicicând nu vor putea să însemne “acasă”.
Sunt mulţi arhitecţi pe care-i puteţi identifica după lucrãrile lor. Este bine să le acordați încredere din primul moment. Să-i alegeți pe cei cu care reușiți să comunicați cel mai bine, ale căror proiecte s-au transformat în spatii folosite cu drag de oameni, indiferent de funcțiunea lor. Dacă doi arhitecţi vă spun cã nu e bine ceea ce doriţi să faceţi, gândiți de multe ori înainte de a plăti pe cel care vă spune că “se rezolvă”.
Sursă foto: health.wikinut.com, wikipedia.org.
