Polus Center împlineşte 6 ani!

Polus Shopping Fest - 6 ani de Polus!Sâmbătă, 12 octombrie, Centrul comercial Polus împlineşte şase ani de la inaugurare şi va sărbători alături de clujeni acest eveniment într-un cadru special.

Aniversarea va începe la ora 12:00, cu un spectacol gastronomic savuros. În zona de food court, bloggerul Adi Hădean şi prietenii lui Ciprian Tătaru şi Horea Şimon îi vor încânta pe cei prezenţi cu show-ul culinar „O mie de gusturi colorate”. Dincolo de surprizele culinare oferite celor prezenţi, spectacolul are un scop umanitar: banii proveniţi din donaţiile pentru tartine vor fi donaţi pentru Mihai, un băieţel de doar 4 ani, care suferă de Pseudo obstrucţie intenstinală cronică – pentrumihaita.ro

Între 18:00 şi 19:00, la Polus Center va fi prezent mentalistul Cristian Gog, câştigătorul emisiunii „Românii au Talent – 2012”, care se va folosi de magia gândurilor într-un spectacol de mentalism.

De la 19:30, clujenii se vor putea bucura de muzică live, prin concertul susţinut de Horia Brenciu alături de HB Orchestra. Concertul aniversr va avea loc în zona de food court.

De asemenea, întreaga zi va fi presărată cu oferte şi reduceri oferite de magazine cu această ocazie.