LA MULȚI ANI pentru Recunoștință!

life skills1Dacă azi ar fi ziua mea, ce aș putea face cu ea? Ca orice zi de naștere, ea aduce bucuria începutului și perspectiva viitorului. Dacă aș putea să-mi dăruiesc ziua de naștere, aș dărui-o cu un sentiment de recunoștință și mulțumire, deoarece am alături de mine părinții, copiii, nepoții și prietenii să–mi spună La mulți ani! Ce poți să-ți dorești mai mult decât sentimentul că aparții unor oameni pe care îi iubești și care îți dau, la rândul lor, dragoste?

Ce se întâmplă cu copiii care au, ca oricare alții, ziua de naștere și nu au pe nimeni apropiat să-i îmbrățișeze și să le cânte La mulți ani? Nu putem deveni Moș Crăciun peste noapte, dar putem să ne uităm în jurul nostru și să alegem să schimbăm, prin generozitate, viața celor de lângă noi. Așa am ales eu programul de burse, un program care îi onorează pe toți cei care s-au născut, care doresc să învețe și sunt motivați să descopere lumea și să o facă mai bună, în ciuda faptului că ziua lor de naștere este sărbătorită total diferit față de a mea.

Copiii pe care i-am văzut crescând sub ochii mei, au câștigat, alături de colegii lor, o familie lărgita, care îi respectă și îi ajută pentru ceea ce sunt ei, nu pentru ceea ce ar primi cadou de ziua lor. Am învățat de la acești copii simplitatea și lucrurile mici, care te fac să te simți mare. Am învățat să iubim necondiționat, pentru că și ei au dreptul la o educație de excelență. Pentru ei, am plantat în curtea școlii noastre, împreună cu părinți și prieteni o alee cu copaci, care le poartă numele. Acești copaci vor crește mari, ca și ei și atunci când vor avea ziua de naștere și vor fi puternici în lumea mare, vor putea, la rândul lor, să planteze un copac, care să ajute pe altcineva.

A cânta La mulți ani este simplu. A spune din suflet, cu recunoștință La mulți ani este ceea ce am învățat în ultimii 20 de ani.

Gândindu-ne la această temă, vom dedica evenimentul caritabil din anul acesta, Haloween Charity Ball zilelor de naștere ale copiilor din programul de burse.life skills3

Nu uitați, toți copiii au dreptul să fie iubiți! Depinde de noi să ne deschidem inima și sufletul în fața lor.

Gândul meu pentru această săptămână este: Spuneți La mulți ani azi unui copil care are nevoie să audă aceasta.

Sursa foto: weheartit.com