Pe Mihnea Blidariu cei mai mulţi îl ştiu de la Luna Amară, dar el este şi una dintre persoanele implicate de ani buni în Campania Salvaţi Roşia Montană. Se ocupă de organizarea festivalului FânFest, care nu numai că atrage tot mai multe persoane, dar le şi oferă informaţii şi îi învaţă să se implice; participă la proteste şi e mereu cu gândul la Roşia Montană. Am stat de vorbă cu el despre acest festival, protestele din ultima perioadă, oamenii din Roşia Montană şi situaţia proiectului împotriva căruia zeci de mii de români au ieşit în stradă.
Susţii campania Salvaţi Roşia Montană de ani buni. Cum a început totul, cum ai ajuns acolo?
În 2003 am văzut în Cluj o campanie de afiş de protest a grupului MINDBOMB. Unul din afişe era despre Roşia Montană. M-a interesat subiectul, m-am documentat (cât am găsit prin presă la acea vreme), apoi am cunoscut alţi oameni mai informaţi, am fost până la Roşia Montană şi uite aşa m-am trezit implicat în Campania Salvaţi Roşia Montană.
Sunt mulţi tineri care au aflat de subiect şi s-au apropiat de cauză în urma participării la FânFest. De unde a pornit toată treaba cu FânFest-ul? Care e povestea festivalului?
În 2004 majoritatea celor din campanie a simţit nevoia de a atrage atenţia asupra Roşiei Montane unui public mai larg şi în special publicului tânăr. Prima ediţie FânFest a ţinut o zi şi a fost un concert de vreo 10 ore, cu mai mulţi artişti români şi străini care au venit să cânte pro-bono. Ulterior, am realizat că festivalul nu e doar o oportunitate de a face cunoscută cauza Roşiei Montane, ci şi o modalitate de a dezvolta economic zona şi de a implica această comunitate într-un festival cultural şi social de amploare. La ultima ediţie, de anul acesta, au participat peste 6000 de persoane (cifrele jandarmeriei) şi festivalul se desfăşoară, practic, în sat.
Ai observat schimbări printre oameni, de la o ediţie la alta? Mă refer mai degrabă la gradul de implicare şi interes cu privire la subiectul pentru care se adună atât de mulţi tineri acolo.
Dacă până în 2007, muzica a fost principala atracţie a festivalului, din 2010 (festivalul a avut o pauză în 2008 şi 2009) ne-am axat mult mai mult pe deschiderea spre alte forme de cultură şi civism. Au apărut secţiunile de teatru, film documentar, literatură, târg ţărănesc, zona copiilor, activităţi recreative şi – foarte important – forumul social activist, cu invitaţi din toată Europa. Acest lucru a avut drept rezultat prezenţa unui public mult mai conştient, implicat civic sau cu apetenţă pentru acţiunea civică. De asemenea, au început să vină mult mai mulţi oameni de vârsta a doua, familii cu copii, genul de public pe care-l poţi întâlni şi la Festivalul Enescu. Împreună cu tinerii veniţi, se formează un mix extrem de interesant şi o dinamică socială specială, pe care eu, unul, n-am întâlnit-o la nici un alt festival în ţara asta. Iar gradul de implicare şi interes se vede acum, la proteste, când protestatarii vorbesc foarte coerent, informat şi exact în faţa camerelor de luat vederi.
Presupun că ai petrecut destul de mult timp pe la Roşia Montană şi ai avut ocazia să vorbeşti cu oamenii de acolo. Ce experienţe ai avut? Cum sunt cei care se împotrivesc?
Roşienii din rezistenţă sunt oameni simpli, demni, ţărani români aşa cum erau odată, înainte să-i distrugă totalitarismul. Sunt oameni cu o intuiţie deosebită şi cu foarte mult curaj. N-ai să vezi la ei duplicitate în veci: îţi spun ce gândesc foarte direct, chiar abrupt uneori. Ţin la pământul lor şi la viaţa pe care o duc acolo şi nu vor renunţa niciodată.
Dar ceilalţi, care vor proiectul, îi vezi convinşi în lupta lor pentru locurile de muncă promise?
“Ceilalţi” sunt oameni şi ei, unii cu probleme financiare mari, alţii doar cu gânduri de căpătuire. Mare parte din ei nu cred cu adevărat în proiectul minier. Dacă mâine s-ar deschide o fabrică de lapte la Roşia Montană, s-ar angaja acolo. Din păcate, sunt câţiva care au fost “crescuţi” de companie şi de PR-ul ei şi au ajuns să repete poezia cu “mineritul, singura soluţie” până au ajuns să creadă în ea. Şi atât de tare au ajuns să creadă în ea, că le-a pierit şi simţul ridicolului şi au ajuns să se “blocheze” într-o mină-muzeu. Dar, repet, sunt oameni şi oameni. Eu, când mă duc în Roşia Montană, mă întâlnesc pe uliţă cu angajaţi de la Gold care mă întreabă cum mai merge cu Luna Amară…
Dacă Roşia Montană ar fi salvată, ce crezi că s-ar putea face pentru aceşti oameni, în ceea ce priveşte locurile de muncă?
Din 2007, de când s-a închis mina de stat, n-am văzut din partea nici unui guvern vreun program de reconversie profesională pentru aceşti oameni. Un asemenea program putea crea noi locuri de muncă. Apoi, în zonă se practică destul de mult creşterea animalelor, creşterea albinelor, agricultura de subzistenţă. Mulţi oameni au vaci, inclusiv angajaţii RMGC. Şi mai este, bineînţeles, turismul. Dacă zona n-ar mai fi monoindustrială, s-ar putea face pensiuni, hostel-uri, case de vacanţă, s-ar putea pune în valoare patrimoniul din Roşia Montană. Includerea în UNESCO ar aduce beneficii majore. Nu departe de Roşia Montană se află Rimetea, localitate sit UNESCO – oamenii de acolo trăiesc din turism cultural şi trăiesc absolut acceptabil. Soluţiile există şi sunt la îndemână, trebuie doar voinţă.
Ai mai participat la proteste anti proiectul de la Roşia Montană. Cum ţi se par cele care se defăşoară acum? Cum vezi protestatarii? Crezi că le lipsesc liderii?
Mărturisesc sincer că nu credeam că voi vedea atât de mulţi oameni în stradă vreodată, în România. Mă bucur enorm pentru Roşia Montană şi pentru ţara asta, că în sfârşit oamenii se trezesc şi iau atitudine. Am văzut mult optimism în ochii oamenilor, mult curaj şi multă bucurie. Faptul că diferite grupuri cu ideologii diferite au ales să mărşăluiască umăr la umăr pentru Roşia Montană spune foarte mult. Asistăm, cu adevărat, la o Revoluţie. Dacă oameni care, în mod normal, n-ar vorbi unii cu ceilalţi s-au unit sub aceeaşi cauză, asta înseamnă că pe toţi îi afectează mizeria unui sistem politic ce a pus accent pe demagogie, interes oligarhic şi corupţie. Soluţiile oamenilor sunt diferite, dar ei doresc acum să creeze un cadru nou de dialog între ei, pentru că – să fim sinceri – acest cadru n-a existat niciodată şi orice încercare de creare a lui a fost sabotată constant de clasa politică. Personal, nu cred în lideri şi nu cred în ierarhiile de partid. Cred în auto-organizare şi în puterea oamenilor de a se guverna singuri. În ceea ce priveşte dialogul cu Guvernul, singurii îndreptăţiţi să dialogheze sunt roşienii din rezistenţă, Asociaţia Alburnus Maior. Dar, în mod sigur, nu va exista nici o negociere, revendicările sunt clare şi strada nu va abdica de la ele şi nu va da nici un pas înapoi.
Ce părere ai despre întorsătura de situaţie cu privire la proiectul Roşia Montană şi de declaraţiile oamenilor politici?
Clasa politică e în derivă şi spaima li se citeşte în ochi tuturor, când dau declaraţii. Shizofrenia politică e bătătoare la ochi, bâlbâiala ţine loc de discurs. Politicienii români sunt atât de rupţi de realitatea socială încât nu mai ştiu ce prostii să debiteze ca să scape de responsabilitate. Însă au în faţă zeci de mii de oameni care s-au săturat de un asemenea comportament şi care se vor încăpăţâna la nesfârşit să-i tragă la răspundere. Iar dacă răspunderea nu va fi asumată, atunci nu e decât un pas înainte spre conştientizarea faptului că le plătim acestor oameni salarii degeaba, să stea să spună tâmpenii de pe scaunul de parlamentar sau de guvernant.
Care consideri că ar fi principalele argumente împotriva acestui proiect, punctate clar, să înţeleagă tot poporul?
1. Cianura nu dispare. Niciodată. Ea va rămâne acolo şi va otrăvi tot.
2. Patrimoniul din Roşia Montană este de o valoare inestimabilă. N-o spun eu, o spune Academia Română, forurile internaţionale în domeniu şi organizaţii paneuropene ca “Europa Nostra”.
3. La Roşia Montană se poate trăi din multe alte surse decât mineritul. Exemplele sunt la faţa locului, trebuie doar să mergeţi să vedeţi. În afară de asta, foarte important de reţinut: minerii din Roşia Montană sunt mineri DE SUBTERAN, iar proiectul este o mină DE SUPRAFAŢĂ. Aşadar, nici vorbă de locuri de muncă pentru ei.
4. Toata afacerea de la Roşia Montană a început cu o licitaţie trucată. Spre edificare, consultaţi site-ul de jurnalism de investigaţie Rise Project (de menţionat că e un colectiv premiat pentru valoarea investigaţiilor sale la mai multe forumuri internaţionale de jurnalism de investigaţie): http://www.riseproject.ro/articol/documentele-confidentiale-ale-afacerii-rosia-montana/
5. Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a declarat în repetate rânduri că rezerva de aur a României este intactă şi că nu avem nevoie de mai mult aur. În afară de asta, care aur? Că statul ia 6% din redevenţe…
