Tu ce culoare ai vrea să fii?

Nu ştiu cum e viaţa voastră, dar a mea e cu siguranţă roz. Şi nu, nu pentru că aşa e cu prinţesele:)

Cum îţi faci viaţa roz? Reţeta e simplă: amesteci alb cu roşu, alb de la curat şi roşu de la dragoste, una fără alta nu merg, şi viaţa devine perfectă.

Nu mă pricep să amestec culorilor, dar cu cele două mi-a ieşit. Şi, din  când în când, îmi fac timp să mai adaug un strop de culoare, cum ar fi verdele din iarbă, pentru că mă linişteşte, şi galbenul din soare, că mă încălzeşte sau albastrul din cer pentru că simt cum îmi cresc aripi.

Câteodată mă întreb cum aş putea colora viaţa (de multe ori gri)  celor pe care îi cunosc. Să mă fac pe rând verde, galben, roz, albastru, roşu, violet şi să le dau linişte, pace, speranţă, dragoste. E greu să le explici oamenilor cum se folosesesc „condimentele”, e mai simplu să aleagă să le ignore.  Viaţa gri, neutră e de multe ori perfectă aşa cum e: nu îţi dă bătăi de cap, e plată, banală, fără riscuri, fără dragoste.

Stau şi mă întreb cum ar fi dacă ne-am colora pur şi simplu în funcţie de ceea ce simţim? Poate că e una dintre dorinţele pe care le păstrez pentru când mă voi întâlni cu peştişorul de aur. Până atunci… tu ce culoare ai vrea să fii?

Foto: wehearit.com

Sonia Nechifor
Sonia Nechifor

Lumea îmi spune simplu: Sonia. Sunt specialist în comunicare, atât la birou, cât și în timpul liber. Îmi place să fac lucrurile „ca la carte”, să găsesc ideile simple care să transforme gânduri obișnuite în fapte extraordinare.