Highlight-ul săptămânii trecute – bacalaureatul, tema lunii revistei de faţă – haosul. Perfect! Cea mai fidelă combinaţie, numai bună de abordat într-o scriere.
Printre sechelele adolescenţei târzii, de departe în top zace bac-ul. Dacă examenul de capacitate a fost mai digerabil, întrucât “pe vremea mea” se impuneau doar două probe, examenul de final de liceu a adus multe provocări.
În căpşorul tânărului zbuciumat nu se prea poate contura ideea de seriozitate şi responsabilitate. Încă eşti în faza zburdalnică, în care hormonii se ciocnesc în goana lor, e etapa începuturilor de chefuri şi formărilor de haite. Primează intrigile de coridor de liceu, hainele de firmă sau cât mai în trend, domniţele cu forme încep să-şi prezinte bunurile, iar prinţişorii proaspăt şoferi înfig maşini din ce în ce mai scumpe în poarta şcolii. Sigur că sunt şi tineri serioşi, cu preocupări mai profunde, aşa cum sunt şi timizii care nu reuşesc să facă faţă structurilor de popularitate sau cei răzvrătiţi şi rebeli. În centru se regăsesc attitude issues–urile şi abia apoi vine şcoala, iar luarea unor decizii privind viitorul pare a fi mai degrabă dorinţa părinţilor decât a tânărului.
Pe acest fond tulbure, ţi se pune de-a curmezişul un examen de proporţii. Obişnuit fiind să înveţi câteva pagini de caiet de la o oră la alta şi să rezolvi trei probleme, poate ceva mai multă pregătire pentru o teză, vine bac-ul cu examene scris şi oral, la o grămadă de discipline, cu material de studiu ce se întinde pe parcursul a patru ani. Qu’est-ce que c’est ça ?
După ce mereu ai fost pus doar să reciţi comentarii, acum trebuie să ai un dialog cu o comisie formată din trei oameni. Dar de unde să ştii să faci asta, când sistemul de învăţământ nu te-a stimulat nicio secundă să-ţi exprimi vreo părere, ci doar să reproduci?
Urmează probele scrise, mult prea multe şi nefolositoare pentru viitorul luminos. Ar fi util să se organizeze examene serioase de admitere la facultate şi astfel să aprofundezi ceea ce chiar îţi va fi trebuincios, iar bac-ul ăsta să se dea uşor uitării. Ai trecut fiecare clasă în parte, reiese implicit că ai absolvit şi liceul. Ca rezultat ar trebui să primeşti o diplomă cu nota aferentă mediei celor patru ani şi cam atât. Cei care doresc o facultate se vor pregăti strict în direcţia aleasă, susţinând un examen, iar cei care vor stop joc după liceu, au totuşi o diplomă. Pentru un angajator presupun că e cam acelaşi lucru dacă actul arată 7 – media anilor sau 7 – media la bac.
Dar revenim la probele scrise obligatorii, cele la care te conformezi spăşit, chiar dacă ştii că în vecii vecilor nu vei mai folosi cosinusul. Dilema mea a apărut la alegerea opţionalelor, întrucât toate mi se păreau degeaba. Desigur, câştigătoare a ieşit cartea cea mai subţire, manualul de biologie de clasa a IX-a. Mi-am umplut capul de încrengături şi familii, însă s-a dovedit a fi o alegere chiar inspirată, nu de alta, dar a fost proba unde am avut liber la vorbit şi copiat. Am colaborat decent, fără a face gălăgie, în timp ce supraveghetoarele se asigurau că nu o să avem probleme. Şi uite aşa au făcut o clasă de copii fericiţi, care astfel şi-au ridicat media la bac şi nu pot decât să le mulţumesc pentru că au înţeles cât de neimportantă era proba cu pricina pentru destinul nostru real, dar cum totuşi afurisita aia de notă conta pentru viitorul apropiat.
Până la urmă, ne putem bucura de frumuseţea unei flori şi fără să ştim câte antere are în dotare sau pe unde o fi… pistilul.
Surse foto: imfunny.net, charcoalstove.blogspot.ro
