Că nu am gena responsabilă pentru sport am mai spus. Gloria însă cu hotarârea specific vârstei (7 anișori) a reușit să îmi rescrie „softul” și să mă urce pe rolele care zăceau de vreo patru ani într-un colț, prăfuite, în cutia în care au fost achiziționate. După îndelungi rugăminți și roata țiganului menită să-mi demonstreze cât de usoară este mișcarea, m-am lăsat convinsă.
Bucuria de pe chipul ei m-a cucerit definitv și m-a ambiționat să-mi fac curaj. Gândul la coate și genunchi juliți, căzături de la un metru șapte zeci înăltime parcă s-a evaporat văzând-o cum aleargă după role. În mai puțin de jumătate de oră ne înfățișam în parcul Rozelor (pe ruta indicată de tânara domnișoara). Drumul a fost marcat de indicații prețioase: „Imaginează-ți un brad, știi cum se desenează un brad, da? Ignoră trunchiul, mișcările picioarelor trebuie să urmeze crengile bradului.”
Ușor de zis, în gândul meu, dar nu puteam strica bucuria copilului care a „renunțat” la temele pentru acasă pentru a-mi fi profesor pentru câteva ore. Odată cățărată pe role m-a luat de mâna pentru a-mi ține echilibrul și a început din nou cu regulile: Nu ai voie să te lași pe spate, pui un picior în fața celuilalt și aluneci lin. Zis și făcut.
[easyrotator]erc_88_1370071107[/easyrotator]
În mai puțin de o oră am prins mișcarea și Glo îmi dă drumul la mână. Yeeei, nu am căzut. Am râs și m-am încărcat cu energie pentru o lună, chiar dacă fizic am fost epuizată după 2 ore. Mai greu cu frâna și pantele, însă va urma și o a doua lecție în care copilul îmi promite că va fi mult mai ușor.
O după masă petrecută în lumea ei atât de clară, în care dacă îți place să te joci, te joci pur și simplu, o lume în care singurele reguli sunt acelea ale plăcerii, ale jocului, fără specificele „răutăți și mici scandaluri” din întunecata lume a adulților.
Îți mulțumesc Glo pentru lecția de mers cu rolele, dar mai ales pentru lecțiile de viață pe care doar un suflet de copil în a lui nevinovăție le poate rosti. Abia aștept săptămâna următoare. 😉
Sursa foto: Andrei Neamţu
