Nu știu dacă vă mai aduceți aminte fotografiile de familie ale bunicilor noștri: el și ea stând cuminte unul lângă altul, cu mâinile pe genunchi și privirea statică spre obiectiv. Obișnuiam să caut prin cutiile cu amintiri ale bunicilor și mă distram privind cele câteva fotografii pe care le țineau învelite într-o bucată de in, pentru a nu se deteriora. De fiecare dată în care eram prinsă cu ele în mână, primeam câte o mustrare.
Povestea a continuat cu tata, care în timpul liber făcea fotografii la diferite evenimente, pentru a suplimenta bugetul familiei. Ne stresa de fiecare dată, pe mine și pe fratelele meu, să stăm frumos unul lângă altul să ne pozeze! Doar că nu prea-i ieșea, fiindcă de fiecare dată “ne păruiam puțin” spre deliciul nostru și disperarea tatei, căruia nu-i ieșeau fotografii frumoase cu noi.
De fapt, majoritatea fotografiilor erau strict o amintire, a unui moment, așa cum era el. Nu erau “photoshopate”, regizate, calculate sau studiate. Erau pur și simplu fotografii, devenite în timp amintiri din copilărie.
Acum, fotografia a devenit mai mult decât un hobby, e o artă în adevaratul sens al cuvântului. Chiar una dintre cele mai accesibile și asta îmi adduce aminte de cât de frumoase sunt interioarele decorate cu fotografii bine făcute și bine alese. Iar amintirile din copilărie devin tot mai frumoase și perfecte.
Și pentru că amintirile din copilărie sunt despre copii, familie și momente inedite, m-am gândit să întreb câțiva din fotografii clujeni specializați pe fotografii de familie cum e să creezi amintiri de poveste.
*
Ce înseamnă pentru tine fotografia? De ce ai ales această formă pentru a te exprima?
Lavinia Mureșan: Pentru mine fotografia a început ca o joacă de copil, când luam pe ascuns Zenitul bunicului și fugeam cu el afară să fotografiez frunze, nori și buburuze, și s-a transformat într-o meserie pe care o fac cu aceeași pasiune ca atunci când eram mică și visam să fiu mare, să am un aparat de fotografiat numai al meu (ca să nu mai fiu nevoită să îl fur de la bunicul). Acum, am alte vise, când cresc mare, fără nici o urma de îndoială, vreau să mă fac copil, am mai spus-o, și o voi repeta la nesfârșit. Să pot vedea din nou lumea cu aceeași naivitate frumoasă. Nu cred că există “cel mai bun fotograf”, există fotografi, punct. Fiecare cu viziunea lui, fiecare cu felul său de a-și spune povestea. Am ales fotografia pentru că am simțit-o de la început ca aliatul meu, și pentru că mi-a completat întotdeauna într-un mod plăcut exprimarea. E felul meu de a ma împărți cu lumea.
Camelia Burduja: Profesia mea de bază este jurnalismul. Acolo, pe lângă exprimarea în scris, am învățat că o imagine poate face cât o mie de cuvinte, că poți documenta un eveniment, că poți vorbi despre el în imagini. Dacă pentru o vreme am preferat să mă joc cu cuvintele, marea mea pasiune este imaginea. De la televiziune, la fotografie a fost doar un pas. Treptat, hobby-ul meu a devenit cel mai frumos job pe care l-am avut vreodată și îmi doresc să rămână așa, pentru că mă regăsesc în ceea ce fac. Îmi place să creez amintiri, să-i văd pe oameni zâmbind cu sufletul și apoi, să le văd expresia de fericire când își văd fotografiile. Cea mai mare satisfacție e să merg în casele lor și să văd tablouri cu imaginile create de mine sau să le regăsesc în albumele de amintiri.
Andrei Neamțu: Îmi pun rareori întrebarea „de ce fac ceea ce fac?” Pentru mine, fotografia este modul prin care pot da ceva celor din jur, atât celor pe care îi fotografiez, cât și celor din preajma lor, chiar și necunoscuților. Cel mai tare mă bucur atunci când subiectul se vede în imagini și se bucură, îi place și îl surprinde într-un mod plăcut. Mama mi-a insuflat iubirea pentru fotografie, prin albumele albumele cu imagini din copilărie – atunci am înteles ce înseamnă amintirile vizuale, cât de mult contează și că valoarea acestora este imposibil de cuantificat. Amintirile, dacă nu sunt imortalizate, se pierd. Oricât ne spunem „voi ține minte zâmbetul copilului meu la o lună toată viața”, nu se întămplă așa.
În fotografiile de familie ce anume te inspiră, care sunt preferatele tale?
L.M.: Cel mai mult mă inspiră fericirea. Fericirea în starea ei natural este cea mai fotogenică trăsătură, și încerc să o surprind întotdeauna în imaginile mele, mai ales în fotografia de familie.
C.B: Îmi plac foarte mult familiile în care se simte armonia. E foarte important ca starea lor să fie una pozitivă, relaxată, să interacționeze natural și frumos. Părinții știu cel mai bine ce-i face pe copiii lor fericiți. Ei știu să creeze atmosfera în care copiii lor sunt numai zâmbet sau cea în care ei se simt confortabil. Familiile sunt diferite și de fiecare dată, în urma unei conversații cu ei, găsesc câte ceva să mă inspire, un hobby, o locație, un accesoriu sau vestimentația aleasă pentru ședința foto. Cele mai aproape de sufletul meu sunt fotografiile de familie care spun povești.
A.N.: Cele mai frumoase fotografii de familie sunt cele reale, neplanificate, spontane. De cele mai multe ori, copii uită că sunt în preajma lor, manifestându-se atunci liber. Genul acesta de fotografii nu le poți regiza nici cu o zi de indicații. Cred că aceasta este rețeta succesului pentru un fotograf, să surprindă acele imagini, pe moment, ținând cont de compoziție, lumină, claritate. De obicei, cele mai bune imagini răsar din întâmplare, doar fiind în preajma subiectului, cu aparatul pregătit.
Povestește-ne câte ceva din culisele ședințelor foto? Cât de complicat e să pozezi copii?
L.M: Ador copiii, după cum spuneam și mai devreme, nimic nu m-ar face mai fericită decât să fiu din nou copil. Poate din cauza asta mă și înțeleg atât de bine cu ei, mulți spun că sunt “pe mintea lor”. Nu este complicat, eventual doar mai obositor decât cu adulții, pentru că energia lor este inepuizabilă. Dar în același timp, atunci când fotografiez copilași mă încarc cu energie pozitivă și cu iubire. Ședințele cu ei nu trebuie planificate, totul este spontan și natural. Asta iubesc cel mai mult la copii, naturalețea, simplitatea, dezinvoltura și felul unic în care mă fac să zâmbesc… cu tot sufletul.
[easyrotator]erc_50_1372268749[/easyrotator]
Foto: Lavinia Mureşan
C.B.: La prima vedere ședințele foto de familie sau cele dedicate copiilor par a fi cele mai ușoare. Copiii însă își pierd rapid răbdarea. În plus, ei n-o să stea niciodată “la poza”, cum ar putea să o facă un adult. Spontaneitatea lor face imaginea. Emoțiile pe care ei le transmit când te joci cu ei, când le acorzi atenție, când intri în lumea lor. De cele mai multe ori, la o ședință foto cu copii e foarte interesant (și amuzant) ce se întâmplă în spatele aparatului, adică adulții care fac tot ce le sta în putință pentru a-l binedispune pe cel mic.
A.N.: Cel mai greu este cu copiii trecuți de un an, când încep să umble, până pe la 5-6 ani, când încep să înteleagă faptul că a sta în fund pe un scaun, exact asta înseamnă, nu a te ridica și a merge la joacă. În acest interval, durează și câte 2 ore până să prind câteva cadre bune, pentru că nu au stare, se mișcă permanent, aleargă, se joacă. E complicat și cu nou-născuții, mai ales când e primul copil al familiei. Un cadru de inspirație americană, copilul de câteva zile într-un fel de hamac, dă mari bătăi de cap părinților, hamacul fiind la limita suportabilității psihice a părinților. Tatăl ține pătura cu două mâini, iar mama e pregătită să prindă copilul în cazul în care „o ia la vale”. Copiii cred că sunt printre cele mai dificile subiecte, însă frumoase și pline de potențial în același timp. Dat fiind faptul că micuții sunt mereu în schimbare, trebuie, merită și e necesar să îi fotografiem, atât singuri, cât și alături de familie.
Care e sau ar fi cea mai mare provocare pentru tine?
L.M.: Cea mai mare provocare? Deja e o provocare să răspund la această întrebare. Probabil ocazia să fotografiez, întâmplător, o familie de urși în mediul lor natural. Cred că atunci nu ar mai conta nici naturalețea, nici dezinvoltura puiuților.
C.B.: Recent am descoperit fotografia de nou născuți. Expresiile micuților sunt unice, iar zâmbetul unui bebe de zece zile, nu-l voi uita niciodată. Fizionomia lor se schimbă rapid, dar amintirea primelor zile va fi apreciată toată viața. Provocarea e să obțin imagini de poveste, astfel încât proaspeții părinți să fie deschiși la o experință de genul acesta. Ședințele foto de nou născuți solicit multă răbdare, creativitate, curaj și multe ore în așteptarea cadrului perfect.
[easyrotator]erc_45_1372268885[/easyrotator]
Foto: Camelia Burduja
A.N.: Una din cele mai mari provocări în domeniul fotografiei personale și de familie în special, cred că este să câștigi încrederea subiectului, să se lase pe mâna ta, fără a ști cum arată prin obiectiv și ce vezi tu ca fotograf. Să reușești să fotografiezi o persoană care nu se consideră frumoasă, într-un fel în care să îi facă plăcere, să își descopere frumusețea. Pe cuvântul meu, toți suntem frumoși/frumoase.
[easyrotator]erc_69_1372423525[/easyrotator]
Foto: Andrei Neamţu
La buna reauzire,
Diana
