Tema lunii mai, anunțată mai târziu în Revista Bulevard din motive de sărbătoare și zile de vacanță, este „filme”. Pentru că ne sunt dragi, ne deconectează, am crescut cu ele, ne-am refugiat în ele. Și desigur, pentru că așteptăm cu nerăbdare festivalul de film ce începe la sfârșitul acestei luni în Cluj: TIFF. Așa că am invitat oamenii să vorbească despre filme. Astăzi, Adrian Hădean ne plimbă prin povestea filmului lui preferat.
În copilăria mea, accesul la filme era mult sub ceea ce cunoaștem astăzi. Cinematografele ofereau western-uri, filme indiene, filme românești ori est-europene și… multă înghesuială, motiv pentru care tata nu ne prea lăsa să mergem la cinematograf decât dacă putea să vină cu noi. Televiziunea nu era cea mai bună alternativă, cu cele două ore de emisie din fiecare zi iar internetul nu prea exista.
Datorită acestei conjuncturi, setea mea de povești era potolită de cărți și de lumile cuprinse în ele. Am descoperit „Ultimul Mohican” al lui James Fenimore Cooper într-o vacanță de vară, la țară. Am citit cartea sub mărul cel mare din grădina bunicilor mei și mi-am închipuit-o apoi de nenumărate ori în jocurile pe care le puneam la cale împreună cu frații și verii mei.
La ani buni după vacanța aceea, am văzut ecranizarea din 1992 a lui Michael Mann, cu Daniel Day-Lewis în rolul lui Hawkeye. Filmul mi-a readus în minte cartea și a restabilit legătura dintre mine și copilăria mea. E posibil ca acesta să fie motivul pentru care am putut să revăd filmul de nouă sau zece ori în ultimii zece ani, fără să mă plictisesc.
sursa foto: hotflick.net
