Sigur că am fi cu toţii tentaţi să spunem că în interioare totul este despre buget, sau că un proiect va fi cu atât mai spectaculos cu cât bugetul este mai mare. Vorba românului: ”Dai un ban, da’ stai în faţă”. După părerea mea, mai importantă decât banii pe care îi ai alocaţi pentru un proiect este valoarea pe care acel proiect o va avea în final. Per ansamblu, ea este conferită de succesiunea a două elemente definitorii: valoarea emoţională şi cea financiară. Dacă va răspunde nevoilor pentru care a fost gândit, dacă fiecare membru se va regăsi în el, dacă va fi fluid şi va aduce fericire în sufletele celor care-l folosesc, ei bine da: are valoare. Acesta este scopul pe care trebuie să-l avem mereu în minte atunci când începem o decorare. Prin deciziile, investiţiile, direcţiile pe care le îmbrăţişăm, aducem sau nu valoare spaţiului?
Ora de cultură emoţională: Chiar dacă vorbim despre un fir de floare într-un pahar absolut banal, dacă el se află la momentul şi locul potrivit, acesta poate să fie acel lucru de 1 milion de dolari pe care-l visăm cu toţii. Modul în care noi ne raportăm şi percepem schimbările din interioarele în care trăim este cel care defineşte valoarea lor. Până la urmă nici nu e relevant cât de mulţi sau puţini bani cheltuim pentru un interior, ci doar ceea ce trăim mai apoi, raportat la investiţia făcută. Dacă o canapea de 30.000 de euro vă face fericiţi, vă creşte nivelul endorfinelor de câte ori o vedeţi sau vă aşezaţi pe ea… nu staţi pe gânduri, achiziţionaţi-o. Dacă aveţi cel mai mic dubiu că “iubirea nu va fi eternă”, atunci cumpăraţi o canapea Ikea şi mergeţi în vacanţă, la shopping, chefuiţi sau iubiţi-vă. Pentru cultura noastră generală am căutat cele mai scumpe piese de mobilier din lume şi vă invit să cugetaţi mai apoi.
[easyrotator]erc_92_1365749898[/easyrotator]
Sursă foto: most-expensive.net
Ora de cultură finaciară: Bugetare şi tips-uri pentru decorarea unui spaţiu. Am ales biroul cu tema “gentlemen’s club look” pentru că ştiu că doriţi mereu să-l surprindeţi cu lucruri pe care le faceţi pentru El. Poate că nu va aprecia gestul la adevărata lui valoare, dat fiind faptul că folosim bugetul lui sau pe cel comun, dar cu siguranţă pe noi ne va face mult mai fericite. E demonstrat ştiinţific!
So, let’s do this!
Ȋn multe rezidenţe, biroul sau study room-ul este sanctuarul unde ne retragem atunci când vrem să luăm o pauză în tumultul vieţii. Bărbaţii, se retrag aici, studiază sau, cel mai probabil, intră în contact cu ceea ce iubesc ei cel mai mult la propria persoană: “the empty box”. Masculii, este demostrat ştiinţific, au un locşor în creier, din care îşi iau ei necesarul de testosteron zilnic, în care nu se întâmplă nimic. Da! Nimic! Doamnelor, să nu încercaţi să înţelegeţi pentru că femelele nu-l au. Noi gândim mereu, construim şi demolăm strategii. Ei, ca şi vorba ciobanului: ”Numa’ stau.” 🙂
Mediul înconjurător perfect, pentru o acţiune atât de solicitantă, ar fi bine să includă:
– un look masculin al designului (English style-ul tradiţional este potrivit)
– boiserie lemn masiv
– culori sobre: bordeaux, auriu, mahon, verde
– soft light cu centre de interes
– tapiţeriile şi drapajele pot avea pattern-uri introduse pentru a rupe monotonia şi “întunericul” lemnului, a pereţilor de depozitare care fură extrem de multă lumină.
– un birou big size (lemn masiv acoperit cu un top de piele)
– un scaun de birou robust
– un tablou (focal point-ul încăperii)
– o zonă de depozitare extrem de amplă
– colecţii, obiecte personale îşi pot găsi locul perfect aici
– o conexiune la internet obligatorie, cablajele şi sistemele moderne trebui să fie încastrate, încorporate, pentru a nu fi la vedere decât strictul necesar. Nu aparţin erei din care proiectăm.
Bugetul va fi defalcat după cum urmează:
– suprafeţele la care se intervine: tavane, pereţi, cornişe şi boiserie (munca depusă şi necesarul de materiale)
– modificări structurale: radiatoare, electrice, alte instalaţii (tipul, culoarea şi cu ce le mascăm)
– pardoseli: tipul, furnizorul, descriere material, preţ, pierderi/produs, montaj, garanţie
– tapete şi vopsele: descriere, preţ/produs, pierderi, montaje, garanţie
– lumini: tipul, furnizorul, descriere material, preţ, montaj, garanţie
– mobilier: tipul, furnizorul, descriere material, preţ, montaj, garanţie
– textile decorative: drapaje, tapiţerii, accesorii decorative cu detalii, tipul, furnizorul, descriere material, preţ, pierderi/produs, montaj, garanţie
– accesorii: tipul, furnizorul, preţ
Concluzia nu poate fi decât una singură: “știința se face cu fapte, așa cum o casă se face cu pietre; dar o acumulare de fapte nu este o știință, așa cum o grămadă de pietre nu reprezintă o casă” (Jules Henri Poincaré).
