E o treabă şi împerecherea asta la umanoizi, foarte similară de altfel cu cea a rudelor nu prea îndepărtate.
Vrei să ieşi sâmbătă în club, nu numai pentru că aşa se cade ci şi pentru că eşti plictisit după o săptămână rutinată. Strângi gaşca, ferice dacă o ai şi începe procesul istovitor de alegere a destinaţiei. Parcă, parcă te-ai limita la un pahar de vin pe undeva şi nu ai mai vrea musai să ţi se joace basu’ prin stomac.
Nu o să fac prea multe referiri la genul sec de club, în care n-am înţeles prea exact de ce se prezintă lumea. De fapt, bine zic, se prezintă! Pun cele mai fancy haine pe ei şi-şi fac apariţia la ceva glamour party, cu băuturi exagerat de scumpe şi cu muzică… non muzică, uitând că sunt într-un beci plin de igrasie.
“Ei” sprijină barul sau stau crăcănaţi pe fotolii, la lounge, flexaţi şi cu un pahar în mână, iar pe alocuri cu câte un trabuc, în timp ce “ele”, mulatele şi cu toate proeminenţele p’afară, mimează ceva formă de dans. Mişcarea e de la bazin în jos pe cât posibil, mâinile având doar un rol de echilibru, coloana stă dreaptă, iar capul fix, nu cumva să se pună de-a curmezişul vreo şuviţă rebelă la care au muncit măcar un ceas. Nu ştiu cum şi-au propus să interacţioneze, deorece nicio categorie nu pare dispusă să-şi iasă din rol… mereu ei sunt la punct fix, iar ele orbitează.
Trecând la cluburile mai normale, unde muzica e însoţită si de câteva versuri, ba chiar strofe şi unde lumea chiar se eliberează de corsetul social, observăm alte metode de interacţiune. În general, el vine în perimetrul damei şi încearcă să se integreze prin dans şi zâmbet. Se apropie cât de mult de trofeu şi vrea să-i spună o vorbă dulce la ureche, dar uită câţi decibeli sunt în jur şi începe să urle un text. Reacţia ei depinde de cât este de atrasă: dacă vrea să-l hâşâie, răspunde amabil sau persiflant şi prin dans îşi întoarce spatele. Dacă e pe modul like, urlă şi ea ceva înapoi şi uite aşa poate se pune de-o idilă. Oricum, pe măsură ce nivelul de alcool creşte, lumea e tot mai prietenoasă, lascivă şi dornică de “iubire”.
Când prietenii îţi sunt leneşi şi nu vor să dea statul la masă pe o mişcare ritmică, pleci singur spre locul dezmăţului. Dacă eşti fată şi faci asta, deja ai pe frunte o mare etichetă: “sunt liberă” şi nu prea ai scăpare. Vine o piesă bună, începi să-ţi dezmorţeşti încheieturile şi, hopa!, un individ e deja acolo. Te învârţi, te răsuceşti, mai apare măcar unul. Pleci cuminte pe margine, să sprijini un zid, dar nici aşa nu e voie. Cavalerul e pe fază şi te întreabă senzual: “ce bei?”. Te întorci spăşită la masa alocată şi-ţi cauţi măcar un companion în ale dansului, căci doar aşa se pare că ţi-e îngăduit să faci lejer această acţiune. Oare de aceea merg fetele în tandem la baie, fiindcă una singură pare prea available?
sursa foto: someecards.com
