Odată ajuns într-un supermarket, eşti supus unei avalanşe de produse şi oferte. Dacă nu pleci de acasă clar la minte, cu listuţa precisă, scrisă sau memorată, rişti să pierzi ore preţioase învârtindu-te după nici tu nu mai ştii ce şi să pleci cu un coş plin de produse care nu-ţi trebuiau sub nicio formă.
Cum nu-mi place deloc procesul, mă deplasez prin magazin precum troleul pe linie. Îmi ştiu foarte bine staţiile şi încerc să mă mişc cu talent. Însă degeaba ţi-e clar ce ai de făcut, când ceilalţi bântuie ca nişte zombie. Mulţi au cele mai neinspirate locuri de staţionare, de regulă în mijlocul aleiuţei, ţinând coşul aproape. Da, alt simptom al supermarketer-ului înrăit: trebuie să simtă în permanenţă mânerul căruciorului. Sub nicio formă nu-l va lăsa într-un loc în care sǎ nu deranjeze, ci va insista să-l îndese printre cetăţeni, ţeline şi portocale. Şi dacă tot suntem la raionul legume-fructe, simpatici sunt şi cei care se extind asupra întregului sector alocat unui produs şi zăbovesc acolo pentru că nu se pot decide nicicum asupra dilemei: să aleagă ceapa mică sau cea puţin mai mare?
Dacă ai bonuri de masă te învârţi suplimentar, întrucât tichetele nu sunt percepute ca fiind bani, astfel, o dată pe lună, ai senzaţia că te aprovizionezi moca. Aşa ajungi şi pe la raionul de detergenţi… ditamai standul de 10 m lungime şi 4 m înălţime, ticsit de produse: detergent lichid, solid, pentru spălat manual sau automat, care merge cu un anumit balsam, ambalat în toate gramajele Pământului… şi te uiţi terifiat la marele zid, gândindu-te câte resurse vei consuma în alegerea unui exemplar şi cum ai vrea să fie doar un singur fel de produs, pe care să scrie mare: “detergent”. Aceeaşi poveste poate fi extinsă şi la şampoane, cafele, paste, hârtii igienice, de fapt cam la orice sector. Dupǎ fiecare colţ te aşteaptǎ o nouǎ “bibliotecă” în faţa căreia te opreşti debusolat, începi să studiezi ingrediente şi să evaluezi raportul cantitate preţ, din păcate calitatea ajungând pe ultimul loc. Mult sa fie dom’le, aia-i baza!
Oferte la tot pasul: un produs cu unul mai mic lipit cu scotch, “cel mai mic preţ”, “5 litri la preţ de 4”, în general mai mult la acelaşi preţ. Ochii încep să se învârtă ca la jocurile mecanice, mâinile se fac cârlig şi agaţă tot ce găsesc pe raft, în timp ce coşul se umple de nimicuri, iar buzunarul se goleşte. Insuliţele din mijlocul aleii principale sunt top of the top, un veritabil magnet pentru sufletul posesorului de cash.
Cu toate astea, mulţi preferǎ sǎ-şi piardǎ vremea prin asemenea locuri, considerându-le metode de amuzament şi de petrecere a timpului liber. Pentru ei varietatea oferitǎ de un supermarket reprezintǎ o mânǎ a lui Dumnezeu pusǎ pe creştetul consumatorului. Poate nu am prins prea mult timpurile pre ’89 şi nu apreciez diversitatea la adevărata valoarea, însă mă declar obosită de raidurile periodice, necesare unei aprovizionǎri cât mai complete. Singurele momente ale zilei în care aceste hale par să nu te sufoce, sunt dimineţile / amiezile. Dacă ai proasta inspiraţie sau eşti nevoit să te aprovizionezi în weekend, eşti terminat. Supermarketul îşi creşte atunci densitatea precum Bangldeshul, furnicarul se dezlănţuie şi mai mai că ar trebui întocmit un “cod rutier” pentru condusul cărucioarelor.
În toată frenezia, ciulesc urechea la muzica de fond, de obicei deloc mainstream şi astfel folosesc simţul auzului pentru a-mi calma psihicul deranjat de un alt simţ, cel al văzului.
Hai, spor la cumpărături! A, ştie cineva de ce în majoritatea timpului casele “sub 10 produse” sunt închise?
Sursă foto: cdn.humansinvent.com
