Păi ce face vremea asta? Ne dă o urmă de speranţă şi apoi ne pălmuieşte? Unde e aerul călduţ ce s-a jucat cu puful de pe ceafă? Iar trebuie să-l ascundem sub fular? Offf!
Scurta perioadă cât a durat minciuna primăvăratecă, a făcut să crească rapid şi speranţa de viaţă. Simţi cum lunile de hibernare sunt la final, inspiri mirosul de muguri care stau să plesnească şi-ţi dai o întâlnire cu astrul prietenos. Cheful de plimbare vine inerent, aşa că o iei la picior, fie prin oraş, fie instinctul te îndeamnă spre natura neamenajată. Te uiţi în zare să vezi cam ce dealuri sunt în jurul gropii numită Cluj şi, din fericire, avem variante.
În Făget sunt niscaiva trasee drăguţe, numai bune de pus inima la pompat şi de declanşat glandele sudoripare. Forfotă mare prin pădure, un fel de bulevard sălbatic, aspect deloc dorit când planul era să evadezi. Însă trebuie să mişunăm pe undeva, să simtă şi talpa târgoveţului cum se afundă în pâmânt, iar dacă tot suntem multicei în urbe, ne mai bufnim şi printre copaci.
La o plimbare duminicală te întâlneşti cu toate categoriile de vârstă şi vezi o paletă largă de activităţi ce pot fi desfăşurate outdoor: drumeţii agale în familie, plimbatul câinelui, excursii în grup extins pentru vârsta a treia, jogging, biking, dat cu ATV-ul, enduro-ială… cei din urmă fiind tare gălăgioşi. Cum te plimbi tu liniştit prin mama natură, începe să urle pădurea din toate părţile şi ai senzaţia că te caută unu’ cu drujba, să-ţi facă de petrecanie.
Şi pe când credeam că s-a terminat cu acea categorie de manelo party, încep să răzbată din neant acordurile vesele. Când te apropii de sursă, vezi peisajul tipic: grătarul sfârâie, berile-s la purtător, uşa la maşină deschisă şi dă-i să sune… o super duminică românească.
Cum apare câte o poieniţă în mijlocul desişului, cum se văd urmele “civilizaţiei”. Locuri cât de cât amenajate pentru foc, buturugi de poposit, urme de lemn ars, dar invariabil câte un pet, un tacâm de unică folosinţă sau un papuc. Nu prea înteleg care e raţionamentul: te simţi bine o după masă, te îndestulezi şi la plecare… te ridici aşa, pur şi simplu? Chiar nu vezi ce rămâne în urma ta? Îţi laşi resturile în scop de recunoaştere a locului la o următoare şi eventuală incursiune în natură, când te vei juca de-a “hai să găsim sticla de Cola lăsată acum o lună”? Sau ce speri, că va veni “sanitarul” pădurii noaptea şi va aspira nesimţirea ta? Tot ce trebuie să facem e să ardem ce e de ars şi să sacrificăm o plasă în care să strângem ceea ce nu e biodegradabil, pe care evident nu o vom lăsa acolo, ci o vom arunca la primul punct de colectare a resturilor menajere. Is that so hard?
Şi astea ca astea, dar cum ajunge în vârf de deal o bară faţă a unei maşini sau moloz? Numai dacă un nene care şi-a făcut o casă în apropiere, în totală dizarmonie cu planul urbanistic al zonei, la rându-i viciat, s-a hotărât să scape gratis de moloz, iar în timp ce conducea spre un loc de depozitare cât mai dosit, s-a izbit de un copac… sau sinapsele voastre găsesc un scenariu mai plauzibil?
Sursă: someecards.com
