O doamnă cu cea mai frumoasă și totodată intimidantă tonalitate a vocii. Asta îmi vine în minte când mă întreabă cineva cum e Manuela. Ne-am cunoscut anul trecut și de atunci o urmăresc cu interes şi fascinație.
Manuela Plăpcianu colecţionează artă din 1985, iar din 2009 conduce cea mai mare casă de licitaţii de artă din România – Artmark. Cu o experienţă de peste 15 ani în funcţii de conducere în instituţii financiare internaţionale, a contribuit în mod decisiv la creşterea standardului pieţei de artă româneşti, dezvoltând instrumente specifice acesteia: este co-autor al Indexului Pieței Românești de Artă – catalog de randamente anuale ale celor mai tranzacționați artiști români în piața publică din domeniu.
Crezi că meseria te-a ales pe tine sau tu pe ea?
Uneori mi se pare că toate proiectele importante din viața mea au fost necesare și nu întâmplătoare. Toate, în exact înlănțuirea lor istorică, m-au pregătit pentru acest antreprenoriat în profesionalizarea pieței de artă românești.
Cum ai ajuns în acest business?
Am văzut o imensă oportunitate și o mare devălmășie în piața de artă românească și mi s-a părut că în ordinea lucrurilor mari, în orice sistem de referință care contează, a educa această piață, a construi sistemic și trainic o piață de artă funcţională, integrată cu cea europeană, este o încercare pentru care nici un efort nu-i prea mare. Îmi plac greenfield-urile și, oricât de uzată ar fi sintagma “îmi plac proiectele în care complexitatea și provocarea frizează imposibilul…”, chiar așa este. Și slavă Domnului, deschizătorul de drumuri are parte deseori de muncile lui Hercule…
Deschizător de drumuri. Nu ajunge că vorbim despre artă, lucru atât de putin știut de către români, dar și de investiții în artă… Câtă putere ai și care e sursa ei? Ce te motivează să speri că vom ajunge să cunoaștem cu adevărat munca ta?
Înainte de orice, proiectul Artmark este atât de personal, încât munca se redefinește în fiecare zi din perspectiva dependenței, a pasiunii și a firescului. Iar Artmark, înseamnă înainte de orice, familia Artmark – o echipă pasionată, entuziastă și profesională care a făcut ca Artmark să ajungă la 79% din piața de artă românească. Diversitatea temelor licitațiilor Artmark, miile de cataloage distribuite țintit în întreaga țară, expozițiile licitațiilor Artmark itinerate în toată țara, News Letter-ul Artmark, site-ul nostru care creează pasiuni, dependențe și reflexe grațioase, Institutul de Management al Artei – brațul educațional al Artmark și nu în ultimul rând ArtSociety – brațul curatorial al Artmark, sunt doar câteva dintre ingredientele notorietății noastre. Și deasupra tuturor, calitatea operelor puse în licitație de Casă, doar Artă cu majusculă.
Ce înseamnă colecții și colecționari pentru piața din România?
Conștiința valorii, pasiune și respect pentru geniu, încredere în forța unei națiuni de a supraviețui prin cultură. Odată cu publicarea Indexului pieței de artă, un instrument ce serveşte orientării investitorului, s-a produs o liberalizare a informației și o creștere a interesului față de investiția în acest segment de piață. Indexul este un ghid orientativ, și nu un ghid al gustului personal. De aceea recomandăm utilizatorului să țină cont, în achiziţionarea unui obiect de artă, dincolo de rata istorică de creştere anuală a valorii de piaţă a unui artist, în primul rând de criteriile personale de gust şi valoare intrinsecă. Sfatul este: Cumpărați ce vă place dar educați-vă gustul, arta este o investiție în primul rând de suflet, calculul comparativ al ratelor de creștere a valorii investiționale etc. trebuie să rămână mereu în plan secund. Și, din fericire pentru mine, răspunsul colecționarilor din România este: cumpărăm ce ne place, opera ce rezonează cu viziunea noastră asupra lumii, cu criteriile noastre estetice.
Cum se diferențiază românii din această categorie de restul europenilor?
Așa cum se diferențiază comunismul de democrație, ori țările peste care a trecut iluminismul de țările peste care n-a trecut iluminismul. După zeci de ani de egalitarism, în lipsa unor elite, modele și valori, într-o perioadă în care satisfacerea unor nevoi primare era primordială era firesc ca numărul colecționarilor să scadă. Nu mai vorbim despre “naționalizarea” unor colecții. Altfel, europenii nu au organe pentru grație mai sensibile decât ale românilor. Nevoia de frumos, armonia și simțul vizual sunt uniform distribuite pe fața pământului. Sigur, pe unii îi ajută tradiția ori educația. De exemplu, în liceele din Italia se studiază trei ore pe săptămână, arte vizuale.
Ce înseamnă Artmark pe piața din România?
Prin activitatea de selecţie, evaluare şi punere în circuitul pieţei de artă a operelor semnificative, Artmark este un reper în piaţa de artă din Europa Centrală şi de Est, un etalon al expertizei, pasiunii şi încrederii. După patru ani de existență, timp în care au fost organizate aproape 100 de licitații, Artmark a reușit să devină un formator al pieţei de artă româneşti, condiția sine qua non a oricărei culturi naționale care se respectă.
Cea mai scumpă piesă de colecție vândută în România de Artmark?
Capodopera „În iatac”, semnată de Nicolae Tonitza, este deţinătoarea recordului pentru cea mai scumpă operă de artă tranzacționată vreodată pe piața românească, cu suma de 290.000 de euro, în cadrul Licitaţiei de Iarnă Artmark 2011, la exact trei ani distanţă de când prima licitaţie Artmark debuta cu un record de piaţă pentru pictura „Fată în roz”, de Nicolae Tonitza, la valoarea de 120.000 de euro.
Crezi că e adevărat ce se spune, că piesele de colecție păstrează ceva din spiritul proprietarilor?
Proximitatea funcționează în ambele sensuri. Colecționarul împrumută un pic din spiritul lucrării, dar și obiectul cultural este impregnat de personalitatea celor ce intră în contact cu el. De aceea o lucrare care a stat în casa familiei tale mai multe generații, este valoroasă nu doar axiologic, dar și afectiv istoric. Ea poartă cu sine și amprenta, aura, sufletul familiei tale. Multă emoţie şi mândrie totodată însoţesc colecţiile în care se găsesc opere ce au aparținut unor personalități ale culturii naționale. Trasabilitatea apartenenţei operei, a călătoriei acesteia, este un exerciţiu fascinant. De exemplu, pictura lui Nicolae
Grigorescu „Cârciumă la Rucăr”, provenită din colecţia lui Ion Luca Caragiale, prieten apropiat al pictorului, a fost estimată la o valoare cuprinsă între 80.000-140.000 de euro şi a fost vândută după o dispută între şase participanţi, cu 230.000 de euro, ceea ce este cea mai bună dovadă că traseul unei opere se reflectă în dorința colecționarilor de a-și disputa respectiva lucrare, respectiv în creșterea valorii acesteia.
În cadrul Licitației de Avangardă și Expresionism, ce urmează a se desfășura la data de 21 februarie, printre loturile propuse se numără o capodoperă semnată de Victor Brauner, „Poetul Geo Bogza arată capului său peisajul cu sonde”. Pictura a fost oferită drept cadou poetului Geo Bogza, prieten apropiat al pictorului, și a aparținut ulterior colecției scriitorului avangardist Sașa Pană. Încărcătura afectivă este încă o dată puternic reflectată în această operă și mă determină să cred ca iubitorii de artă vor ține cont de relevanța parcursului acestei lucrări.
Colecționari de artă versus investitori în artă pe piața românească?
Eu nu fac această distincție, pentru că indiferent de motivul pentru care te preocupă achiziția de artă, până la urmă investitorul își profesionalizează creșterea investiției, devenind curios și interesat de valoarea intrinsecă a operei, iar colectionarul, la randul lui, este și el curios de valoarea monetară a colecției sale. Investiția în artă în această perioadă se dorește o alternativă investițională viabilă, mai ales în piața de artă românească unde cotele artiștilor n-au ajuns încâ la maturitate și unde randamentul mediu anual al investiției în artă a depășit 20% (în euro). Peste 95% dintre bogații Chinei investesc în artă și aproximativ 90% au cel putin trei consultanţi. Investiția în artă nu este doar un reflex cartezian de protejare în timp de criză și de speculații financiare, ci înainte de orice, un act cultural care necesită pasiune, știință și nu în ultimul rând viziune.
Când ne putem defini drept colecționar? Din discuțiile avute știu că nu e nevoie de bugete exorbitante pentru a deveni investitor în artă. Ce îi sfătuiești pe cei care cochetează, dar nu au curaj?
Atunci când ai o relație specială cu obiectele pasiunii tale. Relația colecție – colecționar nu se consumă niciodată, se redefinește, se reinventează, se redescoperă… ca într-o dragoste mare.
Marea diversitate a temelor propuse (de la Plastică, la Cărți Rare, Epoca de Aur, Ezoterica, Erotica, Șampanii de Colecție, Artă Decorativă, Alb și Negru, România Regală, Afișe etc.) și accesibilizarea acestora sunt cel putin două motive serioase de micșorare a distanței între a vorbi despre o colecție și a începe o colecție. Iar când spun accesibilizare mă refer pe de o parte la prețurile de pornire, care în anumite licitații pleacă de la câteva sute de euro pentru mai mult de jumătate dintre loturi, dar și variile forme de licitare: în sală, pe telefon, prin mandate, online etc. Prețurile sunt încă posibile… 600 de euro, tariful unei ore de consultanță sau pretul unei genti…pentru un desen de Tonitza, un nud în care lirismul unei linii curbe, rescrie iar și iar povestea femeii pe pământ. Este mult?
